Curtea Constituțională a României a decis că prevederea privind păstrarea pe viață a datelor medicale în registrul bolilor transmisibile încalcă dreptul la viață privată și demnitatea umană.
Decizia nr. 95 din 4 februarie 2026 a Curții Constituționale a României (CCR), publicată în Monitorul Oficial nr. 325/24.IV.2026, reprezintă una dintre cele mai importante intervenții recente în materia protecției datelor medicale și a echilibrului dintre interesul public și drepturile fundamentale.
Decizia Curții Constituționale nu respinge ideea registrului, ci impune limite clare. Mesajul este unul esențial: statul poate colecta și utiliza date medicale, dar nu nelimitat și fără garanții.
Această decizie are mai multe implicații majore:
- Protecția datelor medicale devine prioritară – datele de sănătate sunt considerate printre cele mai sensibile și trebuie protejate strict.
- Se consolidează principiul proporționalității – orice măsură de interes public trebuie să fie echilibrată.
- Se limitează puterea statului în materie de supraveghere digitală – chiar și în domeniul sănătății.
- Se aliniază legislația națională la standardele europene (GDPR și jurisprudența CEDO).
Contextul deciziei CCR legat de OUG 7/2025
Curtea a fost sesizată de Președintele României cu privire la neconstituționalitatea legii de aprobare a Ordonanței Guvernului nr. 7/2025, care modifica legislația în domeniul sănătății. Elementul central al controversei îl reprezintă instituirea unui Registru Unic Electronic de Boli Transmisibile (i-RUBT), o aplicație informatică ce colectează și stochează date personale și medicale ale cetățenilor.
Acest registru include informații extrem de sensibile: date de identificare (CNP, adresă, telefon), dar și date medicale precum diagnostice, istoricul bolilor transmisibile sau vaccinările. Problema majoră nu a fost însă colectarea acestor date, ci regimul lor juridic, în special durata și condițiile de stocare.
CCR a reținut că măsura este disproporționată: deși colectarea datelor este legitimă pentru sănătatea publică, menținerea lor nelimitată, inclusiv după vindecare, încalcă art. 26 din Constituție și standardele GDPR. Curtea a criticat și lipsa garanțiilor legale clare, reglementate doar prin ordine administrative, precum și tratamentul uniform al tuturor bolilor, fără diferențiere epidemiologică.
Ce a considerat CCCR neconstituțional
Principalul punct criticat și considerat neconstituțional este prevederea potrivit căreia datele personale și medicale sunt păstrate pe toată durata vieții persoanei și nu pot fi șterse, fiind anonimizate abia la 180 de zile după deces.
Curtea a reținut că această soluție legislativă:
- încalcă dreptul la viață privată (art. 26 din Constituție);
- contravine principiilor europene privind protecția datelor (GDPR);
- afectează demnitatea umană, consacrată ca valoare fundamentală.
Problema nu este existența registrului, ci caracterul absolut și nelimitat în timp al stocării datelor, fără posibilitatea ștergerii sau rectificării, chiar și după vindecarea persoanei.
Curtea a subliniat că o astfel de măsură devine disproporționată în momentul în care scopul inițial – protejarea sănătății publice – nu mai justifică menținerea datelor. Cu alte cuvinte, dacă o persoană nu mai prezintă risc epidemiologic, păstrarea datelor sale medicale pe viață nu mai are temei.
Lipsa proporționalității, problema centrală
Analiza Curții s-a concentrat pe testul de proporționalitate. Deși măsura colectării datelor este legitimă și necesară pentru sănătatea publică, interdicția absolută de ștergere nu este justificată.
Curtea arată clar că: statul trebuie să protejeze sănătatea publică, dar nu poate face acest lucru anulând drepturi fundamentale.
Această lipsă de echilibru transformă dreptul la viață privată într-un drept „iluzoriu”, golit de conținut.
Alte probleme de constituționalitate
Pe lângă stocarea pe viață, Curtea a identificat și alte deficiențe majore:
1. Reglementare insuficientă la nivel de lege
Aspecte esențiale precum: accesul la date, securitatea acestora, drepturile persoanelor vizate
erau lăsate să fie stabilite prin ordin de ministru, adică prin legislație secundară. Or, Curtea a reamintit că astfel de garanții trebuie stabilite prin lege, nu prin acte administrative.
2. Lipsa unor garanții clare
Legea nu prevedea: limite clare de acces la date, criterii precise pentru utilizarea lor, sancțiuni adecvate pentru abuzuri.
Această lipsă de claritate încalcă principiul legalității (art. 1 alin. 5 din Constituție).
3. Lipsa diferențierii între tipuri de boli
Curtea a criticat faptul că legea tratează identic toate bolile transmisibile, fără a ține cont dacă:
- boala este vindecabilă,
- persoana mai este contagioasă,
- există risc real pentru sănătatea publică.
Această abordare uniformă este considerată excesivă și nejustificată.
Ce trebuie schimbat în legislație
Pentru ca legea să elimine elementele de neconstituționalitate, aceasta trebuie revizuită în mod substanțial, în special în ceea ce privește regimul datelor medicale.
În primul rând, este necesară introducerea unor termene limitate de stocare, stabilite diferențiat în funcție de tipul bolii și de riscul epidemiologic asociat. De asemenea, legea trebuie să permită ștergerea sau rectificarea datelor în situațiile în care persoana s-a vindecat și nu mai prezintă un pericol pentru sănătatea publică.
Totodată, este esențial ca regulile privind accesul la date, securitatea acestora și sancțiunile pentru eventualele abuzuri să fie reglementate clar și explicit la nivel de lege, nu lăsate la nivelul unor acte administrative. În același timp, cadrul legislativ trebuie să facă o distincție clară între diferitele categorii de boli și riscuri epidemiologice, evitând tratamentul uniform al unor situații diferite. Nu în ultimul rând, legea trebuie să garanteze efectiv drepturile persoanelor vizate, inclusiv dreptul la protecția datelor și la viață privată.
