MAE declasifică peste 5.300 de dosare diplomatice din perioada 1990-1992. Documentele despre mineriade, URSS și Regele Mihai vor deveni publice.
Guvernul României a adoptat joi, la propunerea Ministerului Afacerilor Externe, hotărârea privind declasificarea documentelor diplomatice elaborate între 1 ianuarie 1990 și 31 decembrie 1992, una dintre cele mai ample operațiuni de deschidere a arhivelor de după 1989.
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, este vorba despre 5.376 de dosare păstrate în 768 de mape de arhivă, care ocupă aproximativ 100 de metri liniari de rafturi. Documentele vizează una dintre cele mai sensibile și importante perioade din istoria recentă a României: tranziția post-comunistă, relațiile cu URSS, primele alegeri libere, mineriadele, dar și repoziționarea diplomatică a țării după căderea regimului Ceaușescu.
MAE precizează că aceasta este „cea mai consistentă tranșă de documente diplomatice deschise publicului după declasificarea celor de dinainte de 1989”.
Relația cu URSS după Revoluție
Printre dosarele care vor putea fi consultate de istorici și cercetători se află documente cu titluri precum:
- „Reacții în URSS față de Revoluția din 22 decembrie 1989”;
- „Reunificarea Germaniei (1990)”;
- „Relații bilaterale în legătură cu ex-regele Mihai”;
- „Tratat de colaborare, bună vecinătate și amiciție cu URSS”.
Documentele acoperă momente-cheie pentru România și pentru Europa de Est: prăbușirea Uniunii Sovietice, apariția Comunității Statelor Independente (CSI), primele tensiuni geopolitice de după Războiul Rece și începutul repoziționării României către Occident.
Documente esențiale pentru înțelegerea istoriei
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a declarat că accesul public la aceste documente este esențial pentru înțelegerea istoriei recente și pentru combaterea teoriilor conspiraționiste.
„Românii au dreptul să cunoască, pe documente, istoria tranziției. Prea multe lucruri au stat prea mult timp în sertare, iar acolo unde lipsesc informațiile cresc conspirațiile și neîncrederea”, a declarat șefa diplomației române.
Aceasta a explicat că documentele nu mai aveau statut de secret de stat de peste un deceniu, însă continuau să fie păstrate ca „secrete de serviciu”, fără acces public.
„Felul în care s-a reașezat politica externă a României după 1989 – cum am ieșit din alianțele cu URSS, cum ne-am poziționat în prima mare criză de după Războiul Rece – aparține istoricilor, cercetătorilor și societății, nu subsolurilor instituționale”, a mai afirmat Oana Țoiu.
Când vor fi publice arhivele
Ministerul Afacerilor Externe susține că hotărârea adoptată de Guvern deschide acum etapa tehnică de pregătire a documentelor pentru consultare publică. Arhivele Diplomatice ale MAE vor începe procesul de inventariere, prelucrare arhivistică și digitalizare a documentelor.
Accesul cercetătorilor și al publicului va fi acordat treptat, pe măsură ce dosarele vor fi pregătite conform standardelor arhivistice.
Totuși, anumite categorii de documente rămân clasificate. MAE precizează că nu vor fi declasificate materialele privind cifrul de stat și instrucțiunile aferente, precum și documentele legate de sediile și sistemele de pază ale misiunilor diplomatice și oficiilor consulare. Aceste documente vor fi evaluate separat, conform legislației privind protecția informațiilor clasificate.
Hotărârea de Guvern a fost avizată favorabil atât de Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS), cât și de Ministerul Justiției. Procesul continuă seria măsurilor de transparentizare începute de MAE prin declasificarea documentelor diplomatice elaborate înainte de decembrie 1989.
Pentru istorici și cercetători, deschiderea acestor arhive poate reprezenta una dintre cele mai importante surse documentare privind modul în care România a traversat anii haotici ai tranziției și și-a redefinit politica externă într-un moment în care întregul sistem geopolitic al Europei de Est se prăbușea.
Hotărârea de guvern
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1
(1) Se aprobă declasificarea informațiilor clasificate secret de serviciu, elaborate de Ministerul Afacerilor Externe în perioada 1 ianuarie 1990-31 decembrie 1992.
(2) Documentele care conțin informații declasificate potrivit alin. (1) vor fi gestionate și consultate în conformitate cu prevederile art. 28 şi 30 şi ale anexei nr. 6 ale Legii nr. 16/1996 a Arhivelor Naționale, cu modificările și completările ulterioare.
ART. 2 Se exceptează de la prevederile art. 1 documentele și informațiile clasificate privind cifrul de stat, paza și securitatea ambasadelor, elaborate în perioada 1 ianuarie 1990 – 31 decembrie 1992.
