Cu Grindeanu și Olguța Vasilescu la conducere, PSD a pierdut funcția de premier de anul viitor, dar și miniștri din noul guvern. Acuzațiile liderilor din eșalonul doi al partidului

Olguta Vasilescu si Sorin Grindeanu

Olguta Vasilescu si Sorin Grindeanu

În interiorul PSD încep să apară primele semne vizibile de nemulțumire după negocierile care au urmat căderii guvernului condus de Ile Bolojan. Primari, președinți de consilii județene și parlamentari, liderii PSD din eșalonul doi și trei al partidului, spun că nu mai înțeleg strategia conducerii executive.

Aceștia nu văd care sunt beneficiile concrete după moțiune pentru că acum PSD  a renunțat la formula care îi garanta revenirea funcția de premier din 2027, dar va pierde și funcțiile de miniștri în guvernul condus de Eugen Tomac, dacă va fi investit. Bașca, partidul va ajunge să negocieze cu președintele Nicușor Dan, un politician încăpățânat la fel ca Ilie Bolojan, dar cu mai multă putere dată de structurile de informații pe care le coordonează.

NewsCenter.ro a încercat să afle punctul de vedere al președintelui Sorin Grindeanu sau al primarului Craiovei, Olguța Vasilescu, dar și altor lideri care se ocupă de comunicarea partidului. Doar Natalia Elena Intotero, fost ministru al Culturii ne-a transmis că nu poate comenta opiniile colegilor. „Nu comentez părerile colegilor de partid”, ne-a scris aceasta într-un mesaj.

„Nu comentez părerile colegilor de partid”, ne-a scris aceasta într-un mesaj.

În ultimele zile, tot mai multe voci din interiorul partidului au început să vorbească despre o stare de confuzie și frustrare care se instalează în organizațiile locale, dar și în rândul liderilor regionali.

Țintele criticilor liderilor din eșalonul 2 și 3 din PSD sunt, în principal, Sorin Grindeanu, primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, și europarlamentarul Claudiu Manda (secretarul general), considerați drept principalii artizani ai strategiei care a dus PSD în actuala poziție.

Potrivit mai multor surse din partid consultate de NewsCenter.ro, mulți dintre aleșii locali nu înțeleg de ce PSD a renunțat la avantajele pe care le avea în vechea formulă de guvernare fără să obțină garanții clare în schimb. Pentru documentarea acestui articol, NewsCenter.ro a discutat sau a încercat să poarte discuții cu aproape zece lideri PSD în ultimele patru zile. Sorin Grindenau nu ne-a răspuns la nemulțumirile unor lideri din partidul pe care îl conduce. Unul dintre vicepreședinții formațiunii politice ne-a răspuns la întrebări.

„Accept că nu se putea lucra cu Ilie Bolojan, dar ce obții la schimb?”

Dar, până atunci, să vedem care sunt ofurile social-democraților care sunt aleți locali sau parlamentari, dar care nu fac parte din conducerea executivă a PSD.

Una dintre cele mai dure reacții vine din partea unui primar important din Moldova, care spune că partidul nu a primit nimic concret în urma negocierilor.

„Accept că nu se putea lucra cu Ilie Bolojan, dar ce obții la schimb. Îl înlocuiești pe Ilie Bolojan cu Nicușor Dan practic. Eugen Tomac va asculta mai întâi de președinte și apoi de partide. Oricum, premierul nu va asculta prima dată de PSD. Apoi, de la anul, PSD nici nu va mai avea premierul, așa cum era rotativa cu PNL. Mai departe, nu vom mai avea nici miniștri în viitorul guvern. Încă nu se știe dacă vom avea secretari de stat”, afirmă edilul. După ultimele negocieri dintre partide și Cotroceni, PSD ar putea numi secretari de stat la unele ministere, dar nu în toate.

Nemulțumirea acestuia nu este legată doar de pierderea unor funcții, ci și de diminuarea influenței politice a partidului.

„În schimb, renunțăm la toate acestea pentru că avem promisiunea că Eugen Tomac nu va lua nicio decizie fără acordul PSD. Asta în teorie, că niciodată nu cred că președintele Nicușor Dan va spune ceva, iar PSD altceva și premierul va alege varianta PSD, niciodată. Îl cunoaștem cu toții pe Nicușor Dan. Este și el încăpățânat”, mai spune acesta.

PSD pierde și funcția de premier

Un alt motiv major de nemulțumire este legat de faptul că PSD nu ar mai urma să ocupe funcția de prim-ministru până în 2028. În vechea formulă negociată cu PNL, social-democrații aveau perspectiva revenirii la conducerea Guvernului prin sistemul rotației premierilor.

Acest avantaj dispare însă în noul context politic.

Informația a fost confirmată pentru NewsCenter.ro și de un vicepreședinte al partidului. Acesta nu a dorit să comenteze oficial decizia, dar a admis că actuala formulă reprezintă soluția convenită în acest moment. „Nu avea rost să ne mai cramponăm de rotativă, nici nu știu dacă cabinetul va avea voturile de investire. Nu e cazul să ne împiedicăm de situații ipotetice”, a declarat vicepreședintele PSD pentru NewsCenter.ro.

Întrebat dacă actuala poziție a partidului reprezintă un rezultat favorabil pentru PSD, acesta a oferit un răspuns care reflectă starea de spirit existentă în partid. „Ce a fost, a fost, nu mai putem da înapoi, sper să găsim soluții de aici înainte.”

„Strict politic, PSD a ieșit pe minus”

Aceeași concluzie este împărtășită și de o parte dintre parlamentarii partidului. Un ales PSD a declarat pentru NewsCenter.ro că formațiunea a pierdut din punct de vedere politic în urma întregii operațiuni.

„Au fost niște ambiții personale, se știe, nu are rost să le mai explic eu, au apărut numele deja. Să avem un guvern mai întâi și apoi vom analiza. Strict politic, da, am pierdut miniștri, premierul din 2027 și avantajul negocierilor în fața Cotroceniului.”

Acesta consideră că PSD va avea de acum înainte o poziție mai dificilă în raport cu noua arhitectură a puterii. „De acum, lupta pentru decizii va fi dusă cu Nicușor Dan și Eugen Tomac, care au structuri mult mai puternice în spate decât avea Ilie Bolojan, care avea doar o parte din PNL și USR. Asta e.”

NewsCenter.ro a încercat să afle punctul de vedere al președintelui Sorin Grindeanu sau al primarului Craiovei, Olguța Vasilescu, dar și altor lideri care se ocupă de comunicarea partidului. Ba chiar, publicația noastră a contactat cinci lideri ai PSD care reprezintă conducerea executivă sau asigură comunicarea partidului. Pe lângă Grindeanu și Olguța Vasilescu, le-am mai cerut punctul de vedere și lui Bogdan Ivan, fostul ministru de la Energie, dar și lui Ștefan Radu Oprea, fost secretar general al Guvernului.

Doar Natalia Elena Intotero, fost ministru al Culturii ne-a transmis că nu poate comenta opiniile colegilor. „Nu comentez părerile colegilor de partid”, ne-a scris aceasta într-un mesaj.

Olguța Vasilescu, indicată drept principalul strateg

În interiorul partidului, mai multe surse susțin că planul inițial a fost susținut puternic de tandemul Lia Olguța Vasilescu – Claudiu Manda. NewsCenter.ro a dezvăluit pentru prima dată faptul că Olguța Vasilescu a propus schimbarea lui Ilie Bolojan.

CITIȚI ȘI:

PSD a ajuns să ceară înlocuirea premierului după ce Ilie Bolojan a refuzat să-i mai răspundă la telefon Olguței Vasilescu

Potrivit liderilor locali consultați de NewsCenter.ro, strategia ar fi urmărit îndepărtarea lui Ilie Bolojan și apariția unor tensiuni majore în interiorul PNL, care să permită PSD să negocieze dintr-o poziție mai avantajoasă. Numai că rezultatul final este considerat de mulți membri ai partidului exact opusul celui urmărit.

În loc să slăbească poziția adversarilor politici, PSD s-a trezit fără garanția funcției de premier și cu o influență redusă asupra viitoarei formule guvernamentale. Mai multe surse din partid afirmă că responsabilitatea este împărțită între Olguța Vasilescu, Claudiu Manda, Marian Neacșu, Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu.

În cazul actualului lider interimar al partidului, criticile sunt chiar mai dure.

Mai mulți lideri locali îl acuză că nu a avut o strategie proprie și că s-a lăsat influențat de grupurile care au dominat deciziile din ultimele săptămâni. Sorin Grindenau nu a dorit să răspundă la întrebările trimise de NewsCenter.ro.

În mod oficial, liderii PSD evită să vorbească despre existența unor tensiuni interne.Totuși, discuțiile purtate în ultimele zile de NewsCenter.ro cu primari, parlamentari și lideri județeni arată că nemulțumirea începe să se extindă în teritoriu.

Deocamdată, criticile sunt exprimate doar în discuții private.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la NewsCenter.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura