Congres extraordinar la PNL, duminică. Liberalii decid definitiv între tabăra Bolojan și alianța Veștea – Nicușor Dan – PSD

Partidul Național Liberal intră în cel mai tensionat moment din ultimii ani. Biroul Politic Național al PNL a decis organizarea unui Congres Extraordinar duminică, reuniune care ar putea decide nu doar conducerea partidului, ci și viitorul său politic.

Potrivit informațiilor obținute de NewsCenter.ro, congresul va reprezenta confruntarea finală dintre tabăra condusă de Ilie Bolojan și gruparea formată în jurul premierului desemnat Adrian Veștea, susținută de o parte a liderilor liberali și de strategia politică promovată de președintele Nicușor Dan. Decizia vine după ce conducerea PNL a respins oficial susținerea Guvernului Veștea și i-a cerut premierului desemnat să își depună mandatul.

Criza de o săptămână

Criza a început, duminica trecută, după ce Nicușor Dan l-a desemnat pe Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru fără consultarea conducerii PNL, gest care a provocat o revoltă în partid. Ilie Bolojan a acuzat public faptul că desemnarea s-a făcut fără ca el sau secretarul general al partidului să fie informați în prealabil, iar liderii liberali au votat împotriva susținerii noului guvern.

La ședința conducerii PNL, o primă rezoluție a reconfirmat decizia partidului de a nu participa la o formulă guvernamentală alături de PSD, fiind adoptată cu 39 de voturi pentru, 10 împotrivă și 5 abțineri. Totodată, o a doua decizie a stabilit că parlamentarii liberali nu vor susține învestirea Guvernului Veștea, votul fiind de 41 la 13, cu două abțineri.

Potrivit informațiilor NewsCenter.ro, congresul de duminică ar urma să aducă în fața delegaților două proiecte radical diferite pentru viitorul partidului.

Tabăra lui Bolojan vrea excluderea lui Veștea

Tabăra lui Ilie Bolojan pregătește o propunere de excludere a lui Adrian Veștea din PNL. Argumentul invocat este că acesta a acceptat mandatul de premier din partea președintelui Nicușor Dan fără mandat și fără aprobarea partidului, încălcând deciziile forurilor de conducere. În ultimele zile, mai mulți lideri liberali au vorbit public despre „trădare”, iar conducerea partidului a avertizat că orice liberal care votează împotriva deciziilor oficiale se situează în afara partidului.

De cealaltă parte, susținătorii lui Adrian Veștea pregătesc un contraatac politic. Surse din partid afirmă că aceștia vor cere schimbarea lui Ilie Bolojan din funcția de președinte al PNL și înlocuirea lui Mircea Abrudean de la conducerea Senatului. Gruparea Veștea susține că partidul trebuie să revină la guvernare și să accepte formula politică negociată de Nicușor Dan pentru formarea unei majorități parlamentare.

Demisia lui Predoiu din funcțiile de conducere ale PNL

Un element important al crizei din PNL îl reprezintă și demisia lui Cătălin Predoiu din funcția de prim-vicepreședinte al partidului. Ministrul de la Interne va rămâne însă în PNL, ca simplu membru.

În paralel, NewsCenter.ro a dezvăluit că înainte de desemnarea lui Adrian Veștea au existat încercări repetate de identificare a unei alte variante de premier liberal.

Potrivit informațiilor obținute, Alexandru Nazare ar fi refuzat de două ori propunerea de a prelua funcția de prim-ministru. Surse politice susțin că numele fostului ministru al Finanțelor a fost analizat atât de președintele Nicușor Dan, cât și de lideri ai coaliției care căutau o formulă capabilă să evite conflictul dintre Palatul Cotroceni și conducerea PNL.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la NewsCenter.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura