Ce scria premierul desemnat Luca Niculescu despre PSD când era jurnalist. „Memoria scurtă a românilor e mai curând un avantaj pentru liderii partidului””. 

Luca Niculescu

NewsCenter.ro a reunit editorialele și declarațiile identificate ale premierului desemnat Luca Niculescu despre PSD și liderii săi, publicate înainte de 2026. Partidul îi susține acum guvernul propus, format din social-democrați și independenți. 

Dacă Luca Niculescu devine al 21-lea premieri după Revoluția din 1989, acest lucru va fi realizat cu ajutorul PSD. De fapt, în ciuda declarațiilor de nemulțumire ale lui Sorin Grindeanu după nominalizarea sa, Luca Niculescu a fost mereu tehnocratul favorit al PSD în negocierile cu președintele Nicușor Dan.

Aparent fără o relație directă vizibilă, fostul jurnalist, a fost foarte rar un critic al PSD-ul, partidul care a guvernat mai tot timpul România, la vedere sau nu.

Jurnalistul cu opinii neutre la adresa PSD

Înainte de a deveni ambasador și de a coordona aderarea României la OCDE, Luca Niculescu a lucrat în presă între 1992 și 2016. A debutat la Radio Delta, devenit ulterior RFI România, unde a fost redactor-șef din 2000 până în 2016.

A realizat emisiuni la Money Channel, TVR și Digi24, între care „Fără frontiere”, „Imparțial” și „Pașaport diplomatic”. A fost corespondent pentru France Info, France Culture, France Inter, TV5 și Libération și a colaborat cu Dilema veche, Revista 22 și Lettre Internationale, abordând mai ales politica externă și afacerile europene.

A fost un jurnalist de opinie și mai puțin un jurnalist de știri.

Luca Niculescu folosește în pozițiile sale din presă despre PSD și liderii său adesea un registru explicativ, atent la context, inclusiv atunci când discută despre social-democrați. În editorialele sale există evaluări explicite despre practicile partidului, influența liderilor locali și raportarea guvernanților la justiție și instituțiile europene.

„Memoria scurtă a românilor e mai curând un avantaj pentru liderii PSD”

În toate editorialele lui Luca Niculescu sau în pozițiile sale, NewsCenter.ro a găsit rar poziție ferme pro sau contra chiar și asupra unor evenimente simple.

Poate cea mai importantă critică pe care a adus-o PSD-ul și liderilor său provine tocmai dintr-un editorial din 2004, publicat în Revista 22 și denumit „3-5% fraudă în 1992 și 1996”. Editorialul era publicat între primul și al doilea tur al alegerilor pentru Cotroceni din 2004.

Atunci, actualul premier eticheta astfel partidul cu care va lucra în viitorul guvern dacă acesta va trece de Parlament.

„Una din problemele noastre este ca avem memoria scurta” – se plangea Adrian Nastase intr-una din celebrele stenograme. Memoria scurta a romanilor e mai curand un avantaj pentru liderii PSD, deoarece acuzatii de frauda au existat si in 1992, si in 1996, contestatiile au fost, ca si acum, ignorate pe banda rulanta de Biroul Electoral Central, iar faptele penale pe care le-au facut unii alegatori (votul multiplu, de exemplu) au ramas nesanctionate”, scria atunci Luca Niculescu.

2007: Iliescu și grațierea lui Miron Cozma și cooperarea PSD-PNL

Pe 9 decembrie 2007, în „Viitorul lui Miron Cozma”, publicat în Dilema Veche Niculescu amintea: „rocambolesca escapadă din iarna lui 2004, cînd fusese graţiat de Ion Iliescu”.

Autorul consemna și revocarea grațierii după scandalul provocat. Articolul analiza eliberarea lui Cozma și posibilitatea revenirii sale în viața publică, într-o Românie schimbată prin aderarea la NATO și UE. Referirea la Iliescu privea decizia de grațiere, fără a constitui un bilanț general al președinției sale.

În „Justiția: bilanț de etapă Chiuariu”, publicat pe 15 decembrie 2007, tot în Dilema Veche, Niculescu scria: „Chiuariu a început cu dreptul, ajutat din plin de coaliţia de moment PNL-PSD.”

Aprecierea privea adoptarea legii Agenției Naționale de Integritate. Niculescu observa că ministrul obținuse sprijinul parlamentar necesar unei legi pe care Monica Macovei nu reușise să o treacă. Articolul continua cu analiza conflictelor lui Chiuariu cu DNA și a controverselor mandatului, astfel încât evaluarea favorabilă rămânea legată de această realizare.

2008: Aprecierile pentru Adrian Năstase

În „Despre ce a vorbit președintele și ce s-a auzit”, publicat tot în Dilema Veche, din 18 februarie 2008, Niculescu analiza reacțiile la o emisiune cu Traian Băsescu la un post de televizune.

„Substanţa a cedat locul derizoriului, după cum se întîmplă de prea multe ori, din păcate”, scria acesta

Autorul observa că atenția publică se concentrase asupra afirmației președintelui privind apropierea PSD-PNL și asupra unui termen ofensator folosit de acesta. În schimb, teme instituționale și europene importante primiseră mai puțină atenție. Critica viza în principal mecanismul dezbaterii publice și responsabilitatea presei.

În „Presa domnului Cioroianu”, publicat tot în Dilema Veche,  din 21 aprilie 2008, Niculescu remarca că: „În general, miniştrii de Externe au o imagine mai bună decît a guvernului din care fac parte.”

Printre exemple se aflau Adrian Năstase, Teodor Meleșcanu, Mircea Geoană și Mihai Răzvan Ungureanu. Autorul îi compara cu Adrian Cioroianu, despre care considera că avusese parte de o presă deosebit de ostilă. Referirea la Năstase descria reputația sa în perioada conducerii diplomației, fără a evalua guvernarea din 2000-2004.

2008: PSD, Liviu Dragnea și revenirea la roșul comunist

În „Normalitate postelectorală”, din 10 decembrie 2008, publicat tot în Dilema Veche, premierul desemnat Luca Niculescu scria:

„stînga românească mai are mult de lucru pînă să ajungă social-democraţie.”

Dincolo de liderii cu profil european, autorul descria PSD prin influența unor politicieni precum Marian Oprișan, Liviu Dragnea și Radu Mazăre. Considera că aceștia își puteau întări puterea după scrutinul uninominal. Critica și dispariția corupției și a relației cu trecutul comunist dintre temele importante ale campaniei, deși problemele respective rămăseseră nerezolvate.

În „Cravate de partid”, publicat tot în Dilema Veche, Niculescu observa: „Interesant este că PSD a avut multă vreme albastrul drept culoare de partid”

Explicația sa era teama de asocierea cu Partidul Comunist Român. Ulterior, roșul devenise un element vizibil al identității social-democrate. Autorul sugera că moda cravatelor în culoarea partidului se răspândise în perioada lui Adrian Năstase, sub influența imaginii lui Tony Blair. Textul analiza comunicarea politică și simbolurile folosite de lideri.

2009: guvernarea PSD-PDL și senzația de improvizație

În „Guvernul Boc – prima lună”, din 26 ianuarie 2009, Niculescu considera prematur un verdict definitiv de eșec, dar scria: „persistă senzaţia de improvizaţie, de lucru neînchegat, de amatorism pe alocuri.”

Le reproșa PSD și PDL promisiunile generoase din campanie, în timp ce criza economică se extindea. Critica întârzierile în prezentarea măsurilor anticriză, deciziile insuficient explicate și lipsa consultării celor afectați. Evaluarea privea guvernarea comună a celor două partide.

Pe 31 ianuarie 2009, în „Scăpăm de clauză?”, Niculescu formula în Dilema Veche întrebarea: „Adrian Năstase – monedă de schimb pentru ridicarea clauzei?”

Articolul discuta deblocarea dosarelor de mare corupție între condițiile importante pentru încetarea monitorizării europene. Autorul observa deteriorarea poziției lui Năstase în PSD, dar avertiza că adoptarea unor legi sau trimiterea în judecată a unui politician nu demonstra, singură, că sistemul funcționa corect. Influența politică asupra justiției putea continua și după îndeplinirea cerințelor formale.

Victor Ponta, între Colectiv și ameliorarea relației cu Franța

În „Victor Ponta și Europa”, publicat în Revista 22 Niculescu scria că „unul dintre lucrurile dramatice din ultimele zile este pierderea încrederii. Explicațiile oficialilor români nu conving”.

El interpreta primirea rezervată a premierului la Bruxelles drept dezaprobare față de schimbările instituționale din România. Avertiza asupra riscurilor pentru reformele justiției, economie și credibilitatea externă. În același timp, identifica pericolul ca politicienii să transforme criticile europene într-un argument împotriva UE și să alimenteze un curent antieuropean.

Într-o analiză publicată pe 10 februarie 2015, Niculescu constata că „Răceala din relația bilaterală mai dispare odată cu numirea lui Victor Ponta ca premier”.

Îl prezenta pe Ponta drept francofon și francofil, amintind vizita sa la Paris și deplasarea premierului francez Jean-Marc Ayrault în România, în 2013. Aprecierea privea dialogul diplomatic. Niculescu sublinia că relațiile dintre președinții celor două țări rămâneau esențiale pentru raporturile bilaterale.

În interviul acordat Euronews pe 5 noiembrie 2015, Niculescu explica demisia premierului prin amploarea protestelor. „În fața acestui tsunami, în fața acestui val de fond reprezentat de manifestații, el a plecat”, declara acesta.

Niculescu considera că nemulțumirea se acumulase înaintea incendiului. Tragedia devenise simbolul unui mecanism de incompetență și corupție la nivel local și central. El sublinia implicarea unei generații tinere care dorea să rămână în România și să construiască aici o societate în care să poată avea încredere.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la NewsCenter.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura