APIA a schimbat condițiile licitației pentru promovarea portalului fermierilor până când oferta „Regina contractelor cu statul” a îndeplinit condițiile

Ilustrație cu Mihaela Neagu și portalul unic al fermierilor dezvoltat de APIA

APIA (Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) a lansat în luna februarie, anul acesta, condițiile licitației pentru promovarea „Portalului unic al fermierilor”. De atunci și până în luna aprilie, agenția a mai schimbat de mai multe ori condițiile pentru firmele care doresc să aplice. Toate aceste condiții au dus în final la acordarea contractului unei asocieri din care două firme sunt controlare de Mihaela Neagu, supranumită „Regina contractelor publice”. Condițiile inițiale ale licitației nu ar fi permis ofertei câștigătoare nici să se înscrie la licitație. În perioada februarie-mai, Mihaela Neagu a fost o apropiată a ministrului Agriculturii, Florin Barbu. Colaborarea între firmele Mihaelei Neagu și minister a culminat cu târgul AgriXpo de la Bod, eveniment care nu a mai fost organizat fără Barbu la minister.

Mâine, joi – 29 octombrie, are loc lansarea realizării „Portalului unic al fermierilor” realizat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Evenimentul face parte dintr-un contract separat semnat tot de APIA în luna august către o asociere de firme condusă de firma Libro Events, controlata de Mihaela Neagu, supranumită Regina contractelor publice.

Modificările în urma cererilor ce clarificări

Procedura, estimată la 987.404 de lei fără TVA, s-a încheiat cu atribuirea unui contract, semnat pe 25 august, de 719.769 de lei fără TVA către asocierea condusă de Libro Events, din care fac parte Team Innovation Media, EAD.RO Interactive și Agro TV Network.

Până când această ofertă să fie selectată de APIA, condițiile de licitație au fost modificate de mai multe ori față de cele inițiale.

Licitația (CN1090182) lansată de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură pentru promovarea „Portalului unic al fermierilor” a trecut prin mai multe modificări înainte de depunerea ofertelor.

APIA a eliminat certificarea pentru securitatea informațiilor, a acceptat publicații cu profil conex agriculturii, a flexibilizat cerințele pentru evenimente și a redus două praguri de audiență pentru televiziuni.

Unele intervenții în urma cererilor de clarificiări au eliminat condiții de participare, altele au modificat pragurile pentru selecția canalelor media, conform datelor licitației consultate de NewsCenter.ro.

Efectul modificărilor APIA este însă ușor de identificat. În primul rând, a fost modificat pragul de cotă de piață al televiziunilor. Acesta a scăzut de zece ori, de la 1% la 0,1%, iar pragul exprimat în Rtg(000) a coborât de la 30 la 10.

După condițiile inițiatele oferta câștigătoare nu putea nici înscrisă în concursul de oferte, pentru că Agro TV nu avea aceste cote de piață. Și televiziunea Agro TV este deținută de Mihaela Neagu. Aceasta a declarat pentru NewsCenter.ro că este normal să fie cereri de clarificări. „Sunt cereri de clarificări la fiecare licitație. Nu au fost ale noastre. În plus, după aceste cereri de clarificări au fost patru oferte înscrise la licitații, nu doar a noastră. Noi am avut doar oferta cea mai bună ca preț și am câștigat. Atât și nimic mai mult. Nu se poate spune că am fost noi favorizați de modificările din contract, dacă au fost acceptate patru oferte”, a declarat Mihaela Neagu.

Legăturile dintre Ministerul Agriculturii și Mihaela Neagu

Contractul de promovare a fost acordat de APIA, agenție în subordinea Ministerului Agriculturii în timpul mandatului lui Florin Barbu.

Licitația a fost lansată în SEAP la 27 februarie 2026, ora 13:00, prin anunțul de participare CN1090182, publicat de APIA.

Cu zece zile înainte, Mihaela Neagu a devenit oficial acționar la AgroTV. Pe 17 februarie 2026, CNA a aprobat intrarea Mihaelei Elena Neagu în acționariatul Agro TV Network SRL, societatea care deține licența Agro TV. Structura aprobată îi atribuia 30%, iar rudei sale Mario Augustin Neagu, 20% – împreună, 50% din companie.

Imediat după acest moment, Agro TV a început să-l prezinte favorabil pe Florin Barbu, iar Mihaela Neagu l-a sprijinit pe acesta din punct de vedere al imaginii, conform informațiilor NewsCenter.ro.

Mai mult, Mihaela Neagu și secretarul de stat de la Agricultură, Emil Dumitru apar împreună la o acțiune de distribuire a hranei din preajma Paștelui, purtând veste cu sigla Băncii Locale de Alimente Sector 6. Emil Dumitru era secretarul de stat desemnat pentru coordonarea APIA. Șefa APIA de la acel moment, Nicoleta Andrei nu ne-a răspuns la întrebările legate de acest contract și modificările  aduse contractului.

O altă legătură între Ministerul Agriculturii și Mihaeala Neagu a fost cu ocazia Târgul AgriXpo Brașov. Evenimentul susținut de Mihaela Neagu a fost anunțat pe 10 aprilie 2026 pentru perioada 24-27 septembrie, la Fabrica de Zahăr Bod. Ministerul Agriculturii figura ca organizator, prin Direcția Agricolă Brașov. În cele din urmă, după ce Florin Barbu și-a dat demisia din Cabinetul Ilie Bolojan, în luna mai, odată cu toți miniștri PSD, târgul expozițional nu s-a mai organizat.

27 februarie 2026: licitația pornește cu o valoare estimată de aproape un milion de lei

Anunțul de participare a fost transmis spre publicare la 26 februarie și publicat în SEAP la 27 februarie 2026, sub numărul CN1090182. La nivel european, procedura a primit numărul 139040-2026. Contractul este pe fonduri europene.

Achiziția privea informarea, publicitatea și organizarea evenimentelor pentru proiectul „Portalul unic al fermierilor solicitanți ai sprijinului în agricultură gestionat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură”, cod SMIS 339546, finanțat prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021–2027.

Contractul includea două conferințe, de lansare și de închidere, pentru minimum 200 de participanți fiecare, servicii de catering, cazare și transport, materiale promoționale, comunicate de presă, advertoriale și campanii TV și online.

Pentru promovarea online erau prevăzute cel puțin 8,5 milioane de afișări: 3,5 milioane pe Facebook, 1,5 milioane pe Instagram, două milioane pe YouTube și 1,5 milioane prin Google Ads. Caietul de sarcini solicita și minimum 12 advertoriale, fiecare cu cel puțin 2.000 de caractere, o imagine și un link.

Durata anunțată era de 24 de luni, dar cu limita expresă de 30 aprilie 2028, data-limită de implementare prevăzută în contractul de finanțare. Cele două repere trebuie citite împreună: documentația nu permite presupunerea că serviciile se pot întinde automat pe 24 de luni de la semnare, dacă astfel este depășită limita din aprilie 2028.

Criteriul de atribuire a fost „cel mai bun raport calitate–preț”. Prețul reprezenta 40% din punctaj, experiența celor trei experți-cheie însuma 30%, iar performanțele ofertate pentru campaniile online, TV și advertoriale reprezentau celelalte 30%.

17 martie: APIA elimină certificarea ISO cerută ofertanților și subcontractanților

Prima modificare importantă apare în clarificarea din oficiu din 17 martie 2026. Documentația inițială cerea certificarea ISO/IEC 27001, standard referitor la securitatea informațiilor. În caietul de sarcini se preciza că ofertantul și subcontractanții trebuiau să fie certificați, iar fișa de date cuprindea o cerință formulată ca dovadă a implementării unui sistem de management al calității conform „ISO 27001:2006 sau echivalent”.

În solicitările de clarificări, operatorii economici au contestat legătura acestei certificări cu obiectul contractului: servicii de comunicare și evenimente, fără dezvoltare software, administrarea sistemelor informatice sau acces la infrastructura IT critică a APIA.

Agenția a acceptat eliminarea condiției. Eliminarea se aplica fișei de date, caietului de sarcini și tuturor celorlalte secțiuni în care apărea certificarea. Operatorii economici nu mai aveau obligația să o prezinte în ofertă.

Nicoleta Andrei, fostul director al APIA, dar șefa instituției la acel moment, nu a dorit să răspundă la întrebările NewsCenter.ro.

26 martie: Se schimbă regulilele pentru presă, televiziuni și evenimente

Una dintre intervențiile importante privește presa online cu profil agricol. Caietul de sarcini solicita minimum două publicații agricole auditate SATI, fiecare cu cel puțin 50.000 de utilizatori unici pe zi.

Un operator a semnalat că, potrivit datelor pe care le invoca, exista o singură publicație agricolă auditată SATI și a întrebat cum poate fi respectată cerința. APIA a răspuns că, dacă nu există suficiente publicații strict agricole care să îndeplinească simultan condițiile, vor fi acceptate și publicații cu profil conex:

„Autoritatea contractantă va accepta și publicații online cu profil conex (ex. economic, business, rural, agroalimentar), cu condiția ca acestea să includă conținut relevant pentru domeniul agricol și să fie auditate SATI, respectând pragul minim de audiență solicitat”, se precizează în răspunsul APIA.

Pragul de 50.000 de utilizatori unici zilnici și auditarea SATI au fost păstrate, dar categoria publicațiilor eligibile a fost lărgită.

Alte intervenții din 26 martie au vizat următoarele condiții:

Infografic cu condițiile schimbate în licitație

Organizarea celor două evenimente: de lansare și de închidere

Contractul acordat de APIA de 720.000 de lei prevede pe lângă promovarea în presă, dar și două evenimente pentru lansarea contractului și finalizarea portalului.

La aceste două evenimente erau necesare și două serii de câte o noapte de cazare cu câte 35 de camere.

Pentru cele 35 de camere destinate reprezentanților APIA din teritoriu s-a precizat că este necesară o noapte de cazare pentru fiecare eveniment. Costurile conexe transportului – parcări, acces, așteptare sau alte cheltuieli similare — trebuiau incluse în ofertă, fără decontare separată.

În privința experienței similare, APIA a menținut pragul de 500.000 de lei fără TVA, pentru servicii relevante prestate în ultimii trei ani.

Mențiunea despre campanii individuale de minimum 200.000 de lei a fost explicată ca exemplu de analiză a contractelor cu mai multe campanii, fără a reprezenta o condiție suplimentară obligatorie.

Documentele justificative privind experiența similară urmau să fie solicitate numai ofertantului clasat pe primul loc. De asemenea, pentru documentele asumate prin semnătură electronică nu mai era obligatorie mențiunea „conform cu originalul”.

Pentru experții-cheie, punctajul maxim se acorda la atingerea pragului de șase contracte sau proiecte relevante, fără puncte suplimentare peste acest nivel.

Cum au fost interpretate cerințele privind emisiunile agricole și audiența rurală

APIA solicită televiziuni cu acoperire națională, audiență relevantă în mediul rural și programe agricole sau de dezvoltare rurală, de minimum două ore lunar.

APIA a precizat că „audiența semnificativă în mediul rural” are caracter orientativ și calitativ. Nu urma să fie folosită ca factor de evaluare sau criteriu eliminatoriu bazat pe un indicator numeric strict.

Condiția celor două ore lunare de conținut tematic a primit, la rândul său, o interpretare mai largă: puteau fi luate în calcul emisiuni, rubrici sau materiale editoriale conexe agriculturii și dezvoltării rurale, fără obligația unor programe dedicate exclusiv agriculturii.

Agenția a precizat și că exemplele TVR sau Agro TV erau orientative, fără a limita selecția la acele televiziuni. Programele cu tematică agricolă nu trebuiau difuzate neapărat în prime-time; intervalul 18:00–22:00 se aplica spoturilor din campanie.

3 aprilie: pragul de cotă de piață TV scade de la 1% la 0,1%

Pe 3 aprilie 2026, APIA modifică o condiție de selecție a televiziunilor de la pagina 33 a caietului de sarcini. Inițial, documentul excludea posturile cu o cotă de piață mai mică de 1%, pe publicul 18+ Național, calculată în luna anterioară depunerii ofertei, potrivit datelor ARMA/Kantar.

După erată, pragul a devenit 0,1%.

APIA a justificat intervenția astfel: „dintr-o eroare materială a fost inserat 1% în loc de 0.1%”. Corectarea se aplica inclusiv pasajelor similare din răspunsurile la clarificări. Referința la luna anterioară depunerii ofertei și publicul 18+ Național au fost păstrate.

Prin această schimbare, condiția de cotă de piață a devenit de zece ori mai permisivă. Documentele nu arată însă ce televiziuni au fost efectiv propuse în ofertele tehnice și nici care dintre ele au devenit eligibile ca urmare a reducerii pragului.

În aceeași erată, APIA a anunțat prelungirea perioadei de depunere cu opt zile lucrătoare, până la 20 aprilie 2026.

Cu patru zile înainte de termen, scade și pragul exprimat în Rtg(000)

O altă schimbare, publicată la 16 aprilie 2026, a modificat cerința privind selecția mixului de televiziuni.

Forma inițială solicita atât pentru postul generalist, cât și pentru cel de știri un nivel de minimum 30/lună, exprimat în Rtg(000), alături de formularea „National +g”.

Rtg(000) exprimă audiența medie în mii de persoane: valoarea 30 înseamnă 30.000 de telespectatori, nu un rating de 30%. Cerința trebuie să precizeze publicul-țintă și intervalul măsurat; formularea „National +g” este neclară.

Noua formulare prevede pentru ambele categorii de televiziuni publicul 18+ Național și un prag de minimum 10/lună, exprimat în Rtg(000).

APIA a prezentat și această intervenție ca îndreptare a unei erori materiale: „valoarea «30/lună» a fost introdusă eronat, valoarea corectă fiind «10/lună»”.

Pragul numeric a fost astfel redus la o treime. Modificarea este distinctă de reducerea cotei de piață de la 1% la 0,1%: market share și Rtg(000) sunt indicatori diferiți, chiar dacă documentația îi asociază uneori aceleiași formulări privind „cota de piață”.

Cele cinci oferte depuse

Declarația de participare indică cinci oferte depuse în procedură:

Lista firmelor care au depus oferta

Nosce Group SRL, firmă de publicitate din Craiova, este deținută integral și administrată de Georgiana Stoica. În 2025, compania a raportat afaceri de 10,11 milioane de lei, în creștere cu 233%, un profit de 3,15 milioane de lei, mai mare cu 1.556%, și 11 angajați.

Firma Rafanelli Events LTD este din Bulgaria. El are sediul în Ruse, în strada Bogdan Voyvoda nr. 1, Bulgaria, și adresa de corespondență în România, București, str. Drumul Gura Siriului nr. 94A, sector 3, având CUI 208351206, reprezentată legal de administrator Brumar Adrian Cristian.

BDR Associates Communication Group SRL, agenție de relații publice și comunicare, este deținută de Cătălina Rousseau (70,5%), Alexandra Ileana Mihăilescu și Tudor Cătălin Stan (câte 14,75%). În 2025, firma a raportat afaceri de 6,67 milioane de lei, un profit net de 566.816 lei, datorii totale de 1,98 milioane de lei și 15 salariați. Față de 2024, afacerile și profitul au crescut cu aproximativ 25,5%. Subcontractant al BDR este Photomedia EM360 SRL. Firmă de publicitate este deținută de Adrian-Mihai Măniuțiu (50%), Celestin Astăluș și Bogdan Cosmin Saviuc (câte 25%). În 2025, societatea a raportat afaceri de 7,88 milioane de lei, în scădere cu 4%, un profit de 1,62 milioane de lei, în creștere cu 8%, și șapte angajați. La 30 iunie 2026 nu figura cu restanțe la ANAF. Datele furnizate nu precizează datoriile totale din bilanț.

23 Film Studio & Media SRL, din Cluj-Napoca, este deținută de Rareș Mihai Abraham (90%) și Viorica Lupaș (10%). În 2025, firma a raportat afaceri de 864.400 de lei, în creștere cu 4.713%, un profit de 353.327 de lei, mai mare cu 330%, și trei angajați. La 30 iunie 2026 nu figura cu restanțe la ANAF. Datele furnizate nu precizează datoriile totale din bilanț.

Ultima ofertă a fost depusă de Libro Events, Team Innovation Media, EAD.RO Interactive și Agro TV Network.

Oferta câștigătoare

Contractul a fost acordat pe 25 august pentru asocierea de mai sus.

Libro Events SRL, firmă de curățenie din Glina, este deținută de Bianca-Gabriela Eana (76%) și Mihaela-Elena Neagu (24%). În 2025, compania a raportat afaceri de 69,36 milioane de lei, în creștere cu 9%, un profit de 4,83 milioane de lei, mai mare cu 465%, și 521 de angajați, în scădere cu 5%.

Team Innovation Media SRL, firmă de publicitate din București, este deținută în cote egale de Ioana-Cristina Vișan, Dragoș Nicolae Hrisafi Josan și Luiza-Oana Ivașcu. În 2025, societatea a raportat afaceri de 2,51 milioane de lei, în creștere cu 7%, un profit de 241.840 de lei, în scădere cu 42%, și cinci angajați.

EAD.RO Interactive SRL este deținută de Gheorghe Adrian Tomșa (49%), Maria Nicoară (45,12%), Tudor Mihai Mîndruț (2,88%), Sorin Emil Lăpușan și Tudor Mircea Pop (câte 1,5%). În 2025, firma a raportat afaceri de 227,45 milioane de lei, în scădere cu 3%, un profit de numai 2.823 de lei și 66 de angajați.

Agro TV Network SRL este deținută de Gheorghe Adrian Tomșa (34%), Mihaela-Elena Neagu (30%), Mario-Augustin Neagu (20%), Clever Media Network SRL (10%), Sorin Emil Lăpușan și Tudor Mircea Pop (câte 3%). În 2025, firma a raportat afaceri de 5 milioane de lei, în scădere cu 2%, un profit de 116.975 de lei, mai mic cu 78%, și 22 de angajați.

Contractul portalului

APIA a atribuit realizarea „Portalului unic al fermierilor” companiei AROBS Systems SRL, din grupul AROBS, pentru 70,7 milioane de lei, fără TVA. NewsCenter.ro a relatat despre achiziție la 9 august 2026. Contractul a fost semnat la 31 iulie, iar anunțul de atribuire a fost publicat în SEAP la 5 august. La licitația deschisă a fost depusă o singură ofertă.

Prețul câștigător a fost cu doar 43.952 de lei sub valoarea estimată de APIA, de 70,83 milioane de lei, diferența reprezentând aproximativ 0,06%. Contractul include dezvoltarea unui sistem informatic integrat, licențe software, servere, echipamente de securitate cibernetică, 330 de scanere și instruirea personalului.

Platforma ar urma să permită fermierilor depunerea și urmărirea online a cererilor pentru subvenții și alte forme de sprijin. Sistemul va gestiona documentele și fluxurile de lucru și va asigura schimbul de date cu alte aplicații.

AROBS a precizat ulterior, într-un raport publicat la Bursa de Valori București, că aproximativ 61% din valoarea contractului îi revine subsidiarei sale, restul fiind destinat partenerilor și subcontractanților. În procedură apar Inter Computer România și Software Imagination & Vision, cunoscută ca SIMAVI.

Lasă un răspuns