Guvernul României, prin Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (ANRSPS), și-a exercitat dreptul de preempțiune pentru o parte din gazele care vor fi extrase din perimetrul Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic offshore din Uniunea Europeană. Decizia, prezentată prima dată de Hotnews.ro și apoi confirmată printr-un document oficial publicat de G4Media, vizează aproximativ 5 miliarde de metri cubi de gaze naturale care vor fi livrate în perioada 2028-2034.
Mișcarea are o miză strategică majoră. Potrivit informațiilor apărute în presa economică, cantitățile respective urmau să fie achiziționate de grupul energetic maghiar MVM. Prin exercitarea dreptului de preempțiune, statul român a blocat ca aceste cantități respective să fie achiziționate de grupul energetic maghiar MVMaceastă tranzacție și și-a rezervat prioritatea la cumpărare.
Documentul transmis de ANRSPS către OMV Petrom, publicat de G4media.ro, confirmă intenția de cumpărare a aproximativ 700 milioane metri cubi anual, timp de șapte ani.
Raportat la producția estimată a proiectului Neptun Deep, de aproximativ 8 miliarde metri cubi pe an, rezultă că statul român și-a rezervat aproape 9% din producția anuală a zăcământului.
Cantitatea este suficientă pentru alimentarea a peste un milion de gospodării sau pentru funcționarea unor consumatori industriali importanți.
În total, proiectul Neptun Deep este estimat să livreze aproximativ 100 de miliarde de metri cubi pe durata exploatării, iar investiția totală a OMV Petrom și Romgaz depășește 4 miliarde de euro.
Un contract estimat la două miliarde de euro
Documentul publicat nu conține prețul negociat între OMV Petrom și statul român. Totuși, informațiile din piață permit o estimare relativ exactă.
Dacă valoarea totală a contractului este de aproximativ 2 miliarde de euro, așa cum a anunțat Hotnews.ro, pentru cele 5 miliarde de metri cubi, rezultă un preț mediu de circa 0,40 euro pentru fiecare metru cub de gaz.
Raportat la unitățile utilizate în tranzacțiile europene, prețul este echivalent cu aproximativ 40 euro/MWh, foarte apropiat de cotațiile actuale ale gazelor tranzacționate pe piețele continentale.
La acest nivel, statul român ar urma să plătească în jur de 280-300 milioane euro anual pentru cele 700 milioane metri cubi rezervate.
Acesta este motivul pentru care contractul este considerat unul dintre cele mai importante acorduri energetice semnate de statul român după aderarea la Uniunea Europeană.
Miza geopolitică
Exercitarea dreptului de preempțiune are și o componentă geopolitică.
Ungaria a încercat în ultimii ani să obțină acces direct la gazele românești din Marea Neagră. Grupul MVM, controlat de statul ungar, a purtat negocieri pentru achiziția unor volume importante.
Pentru București, păstrarea unei părți din producție sub control național reprezintă un instrument suplimentar de securitate energetică.
Mai ales că în ultimii ani România a fost nevoită să analizeze inclusiv variante de import de LNG american prin Grecia pentru acoperirea consumului viitor.
Prin rezervarea unei părți din producția Neptun Deep, Guvernul își asigură accesul direct la gaze mai ieftine decât cele disponibile prin import și își păstrează libertatea de a decide unde vor fi direcționate aceste resurse.
