Dincolo de revendicările crescătorilor de animale, protestul din 15 septembrie din Piața Victoriei a căpătat și o miză politică, prin participarea unor susținători ai lui George Simion și Călin Georgescu. Manifestația ar fi urmărit să transmită autorităților că o decizie precum anularea alegerilor prezidențiale din 2024 nu ar mai rămâne fără o reacție puternică în stradă. Aceasta este interpretarea prezentată pentru NewsCenter.ro de persoane apropiate celor doi politicieni. Marius Lulea, cofondator al AUR, nu crede că societatea va mai ieși în stradă masiv pentru nicio idee politică în următoarea perioadă. George Simion nu ne-a răspuns la întrebări.
„Președintele AUR, George Simion, și partidul său nu condamnă protestul, pentru că acesta arată frustrarea populației, acumulată de la anularea alegerilor din 2024 și până acum”, ne-a declarat o persoană apropiată liderului AUR.
Întrebată dacă mesajul adresat adversarilor politici ar fi că deciziile împotriva partidului și a zonei suveraniste nu mai pot fi luate fără consecințe și fără proteste de stradă, sursa a răspuns: „Da, desigur că acesta este mesajul transmis de protest. Și de acesta, și poate de altele care vor urma până în 2028, când vom ajunge la putere”.
Persoana respectivă își exprimase inițial acordul pentru a fi citată. După câteva minute, conducerea AUR ne-a transmis că sursa nu mai dorește publicarea declarațiilor. NewsCenter.ro a decis să nu îi dezvăluie identitatea, dar redă afirmațiile sale.
George Simion nu ne-a răspuns la întrebările trimise în legătură cu acest subiect.
Un apropiat al lui Călin Georgescu a interpretat într-un mod asemănător mesajul public transmis de fostul candidat la Președinție. Potrivit acestuia, semnificația politică ar fi că accesul lui Georgescu la Cotroceni nu mai poate fi împiedicat printr-o nouă decizie instituțională fără apariția unei opoziții în stradă.
Nici Călin Georgescu și apropiații săi nu au dorit să ne răspundă la întrebările trimise despre acest subiect.
Marius Lulea nu crede că autoritățile mai sunt sensibile la mesajul străzii
Marius Lulea, cofondator AUR, se îndoiește că protestul oierilor va transmite autorităților mesajul că decizii precum anularea alegerilor nu mai pot fi luate fără consecințe sociale.
„Se pot lua decizii similare și nu se va petrece nimic. De fapt, factorii instituționali au constatat acest lucru și de aceea acționează într-un mod arogant față de cetățeni. Această tendință se va amplifica”, a declarat Marius Lulea pentru NewsCenter.ro.
Acesta consideră că nemulțumirea populației nu se va transforma într-o mișcare socială suficient de puternică pentru a determina schimbarea comportamentului instituțiilor.
„Oamenii vor fi nemulțumiți, dar cei nemulțumiți pleacă sau vor pleca din țară, pentru că își doresc o soluționare rapidă a problemelor personale. În condițiile în care piața europeană a muncii este liberă, criza statului nu va duce la crize sociale, căci românii sunt liberi să circule.”
Lulea susține că protestele nu îi determină pe politicieni să-și schimbe deciziile, deoarece autoritățile au învățat să le compromită public.
„Legat de proteste, nu îi pasă niciunui politician de ele. Au mai fost proteste, unele mai complicate. Au tehnici prin care să le discrediteze și acestea funcționează de 36 de ani. Vii cu o problemă la București și te trezești acuzat de societate că ești un infractor. Discreditarea protestelor legitime face parte din acțiunile desfășurate constant de factorii instituționali și politici.”
În final, acesta anticipează o criză economică în urma căreia reformele vor fi impuse din exterior.
„Este o singură direcție: prăbușirea după modelul Greciei, iar apoi creditorii internaționali vor pune condiții pentru reformarea statului. Este ironic, dar creditorii vor cere reformele necesare; altfel, nu vor mai cumpăra datoria. Asta înseamnă magazine goale, căci acum ele sunt pline cu produse importate, cumpărate cu valută luată pe datorie.”
Precedentul anulării alegerilor din 2024
Pe 6 decembrie 2024, Curtea Constituțională a adoptat Hotărârea nr. 32 și a anulat întregul proces electoral pentru alegerea președintelui României. Călin Georgescu se clasase pe primul loc în turul din 24 noiembrie, cu 22,94%, urmat de Elena Lasconi.
CCR a invocat afectarea caracterului liber și corect al scrutinului, manipularea alegătorilor prin utilizarea netransparentă a tehnologiilor digitale și a inteligenței artificiale, încălcarea regulilor privind finanțarea campaniei și diferența dintre cheltuielile declarate oficial și campania desfășurată în mediul online. Curtea a dispus reluarea integrală a alegerilor. Hotărârea CCR nr. 32/2024
Decizia a devenit ulterior nucleul discursului politic construit de Georgescu și AUR în jurul ideii că votul românilor ar fi fost anulat abuziv. Sloganul „Turul doi, înapoi” a fost reluat și în timpul protestului oierilor, alături de scandări în favoarea lui Călin Georgescu. Prezența susținătorilor săi nu demonstrează însă, în sine, că fostul candidat a coordonat manifestația.
Mesajele transmise de George Simion
În dimineața protestului, George Simion s-a întâlnit la sediul AUR, aflat în apropierea Pieței Victoriei, cu aproximativ o sută de persoane. Liderul partidului și-a declarat susținerea pentru revendicările fermierilor, dar le-a cerut participanților să manifeste pașnic și să se ferească de provocări și de persoane infiltrate.
După primele confruntări, Simion a publicat un nou mesaj în care a cerut protestatarilor „să manifesteze pașnic, calm și responsabil”, iar forțelor de ordine să acționeze cu reținere. El a avertizat că provocatori sau grupuri interesate ar putea încerca să compromită revendicările legitime.
Seara, liderul AUR a afirmat că s-a aflat la câteva sute de metri de protest, dar că a evitat să intre în piață pentru a nu fi acuzat că partidul său confiscă manifestația. El a negat că protestul ar fi fost organizat de AUR sau de Călin Georgescu, susținând însă că nemulțumirea depășește problemele agricultorilor și exprimă sentimentul unei populații care se consideră ignorată de autorități.
Protestul a degenerat în violențe
Manifestația neautorizată a început cu revendicările oierilor privind restricțiile la export și problemele sectorului zootehnic, dar a fost urmată de confruntări repetate. Unii participanți au forțat gardurile, au blocat Pasajul Victoriei și au aruncat cu pietre, borduri, sticle și alte obiecte spre jandarmi. Forțele de ordine au folosit gaze lacrimogene.
Potrivit bilanțului autorităților, 47 de persoane au fost conduse la secțiile de poliție, șase au fost reținute, zece jandarmi au fost răniți, iar patru dintre ei au ajuns la spital. Două autospeciale au fost avariate, iar asupra unui participant a fost găsit un cuțit cu lama de aproximativ 20 de centimetri. Au fost agresați și jurnaliști aflați în piață.
