Ședința conducerii PSD convocată marți la ora 12.00 pentru stabilirea propunerii de premier a avut mai degrabă rolul de a oficializa o decizie luată cu multe ore înainte. Potrivit informațiilor obținute de NewsCenter.ro, liderii partidului stabiliseră încă de luni seara că Sorin Grindeanu trebuie să fie nominalizarea social-democraților pentru funcția de prim-ministru.
Surse din conducerea PSD susțin pentru NewsCenter.ro că imediat după căderea Cabinetului Adrian Veștea, președintele partidului a fost abordat de mai mulți lideri locali și centrali care i-au transmis că nu mai există loc pentru alte variante.
„E rândul tău”, „Nu ne mai jucăm”, „Președintele PSD este și premier” au fost doar câteva dintre mesajele pe care Grindeanu le-a primit din partea colegilor săi, potrivit informațiilor NewsCenter.ro.
Geoană, singurul președinte PSD care nu a fost premier
Practic, în interiorul PSD s-a format rapid consensul că funcția de prim-ministru trebuie să revină liderului partidului, mai ales după perioada în care social-democrații au acceptat formule de compromis și premieri proveniți din alte zone politice.
Un lider PSD a explicat pentru NewsCenter.ro că ședința de la prânz nu a avut ca obiect alegerea candidatului pentru funcția de premier.
„La ședința de la 12.00 nu s-a dezbătut cine să fie premierul propus de PSD. Acest lucru era stabilit de luni seara. Am discutat formulele de guvernare, în ce să avem încredere și în cine nu”, a declarat acesta.
De altfel, din 2004 până în prezent, PSD a avut șapte președinți, însă doar doi dintre ei nu au ocupat oficial funcția de prim-ministru. După mandatul lui Adrian Năstase, care a fost simultan lider PSD și premier între 2000 și 2004, partidul a fost condus de Mircea Geoană (2005-2010).
Geoană a fost singurul președinte PSD care nu a condus un guvern de pe scaunul de premier sau de pe cel din umbră, așa cum avea să fie mai târziu Liviu Dragnea. Victor Ponta (2010-2015) a fost premier între 2012 și 2015, iar Viorica Dăncilă (2018-2019) a condus Guvernul înainte de a prelua și șefia partidului. Marcel Ciolacu (2019-2025) a devenit premier în 2023.
Al doilea lider PSD care nu a ocupat oficial funcția de prim-ministru a fost Liviu Dragnea (2015-2019). Deși nu a putut deveni premier din cauza condamnării penale, Dragnea a fost considerat adevăratul centru de putere al guvernelor PSD din perioada 2017-2019, conduse succesiv de Sorin Grindeanu, Mihai Tudose și Viorica Dăncilă. De altfel, schimbarea primilor doi premieri a fost decisă chiar de conducerea partidului controlată de Dragnea.
În acest context, decizia PSD de a-l nominaliza acum pe Sorin Grindeanu pentru funcția de premier este prezentată de liderii partidului drept o revenire la regula nescrisă potrivit căreia președintele PSD trebuie să fie și șeful Guvernului, regulă respectată în majoritatea ultimelor două decenii.
Grindeanu a încercat să evite funcția
Deși presiunea partidului a fost foarte mare, Sorin Grindeanu nu s-a grăbit să accepte funcția. Potrivit surselor NewsCenter.ro, liderul PSD are două motive majore pentru care a privit cu reținere posibilitatea de a deveni premier încă din momentul căderii executivului condus de Ilie Bolojan.
Primul ține de situația economică a României. Guvernul care va fi instalat în perioada următoare va trebui să gestioneze un deficit bugetar uriaș și să adopte măsuri nepopulare pentru reducerea cheltuielilor și creșterea veniturilor statului. În interiorul PSD există convingerea că noul executiv va trebui să suporte costurile politice ale măsurilor de austeritate și ale reformelor fiscale pe care partenerii europeni le cer de mai mult timp.
Al doilea motiv este unul strict politic. Sorin Grindeanu se vede mai degrabă președintele României, decât premier. El dorește să fie candidatul PSD pentru alegerile prezidențiale din 2029 sau 2030. În cazul în care va conduce Guvernul într-o perioadă economică dificilă, există riscul ca popularitatea sa să scadă, iar șansele de a controla după alegerile parlamentare din 2028 sunt și mai mici.
Alexandru Nazare și Cătălin Predoiu, variante de miniștri din afara PSD
Președintele PSD le-a transmis colegilor că nu dorește să fie premier doar cu numele și că vrea un cuvânt decisiv în desemnarea miniștrilor și a principalilor oameni din executiv. Grindeanu a mai anunțat că nu își dorește mai mult de un vicepremier.
Un nume aflat în centrul negocierilor este Alexandru Nazare. Potrivit informațiilor NewsCenter.ro, acesta este luat în calcul pentru Ministerul Finanțelor sau chiar pentru funcția de vicepremier.
Paradoxal, Nazare este același politician pe care Nicușor Dan și Sorin Grindeanu au încercat să îl convingă să accepte funcția de premier în cabinetul propus de Adrian Veștea. Sursele NewsCenter.ro susțin că discuțiile au avut loc înaintea votului de învestitură și au reprezentat o încercare de a sparge blocajul politic existent la acel moment.
După anunțarea rezultatului final din Parlament și căderea Guvernului Veștea, Sorin Grindeanu a avut o reacție care a atras atenția multor participanți. Potrivit martorilor, liderul PSD s-a îndreptat către Alexandru Nazare, l-a bătut prietenește pe spate și a discutat mai multe minute cu acesta și cu alți miniștri susținuți de social-democrați.
În noua formulă guvernamentală, Nazare este considerat unul dintre puținii tehnocrați sau politicieni din afara PSD care ar putea primi un portofoliu-cheie. Pe lista variantelor discutate apare și numele lui Cătălin Predoiu, care ar putea ocupa o funcție importantă într-un eventual cabinet condus de Grindeanu.
Miniștrii PSD din Guvernul Veștea ar putea rămâne pe funcții
Potrivit informațiilor NewsCenter.ro, dacă negocierile se finalizează cu desemnarea lui Sorin Grindeanu ca premier, o mare parte dintre miniștrii PSD nominalizați pentru Cabinetul Adrian Veștea ar urma să fie păstrați.
Este vorba despre:
- Marian Neacșu – Afaceri Interne și vicepremier;
- Radu Marinescu – Justiție;
- Alexandru Rogobete – Sănătate;
- Florin Barbu – Agricultură;
- Mihai Ghigiu – Mediu;
- Florin Manole – Muncă;
- Romeo Lungu – Dezvoltare;
- Ionuț Vulpescu – Cultură;
- Bogdan Ivan – Energie;
- Radu Oprea – Secretariatul General al Guvernului.
