Conducerea UDMR din București a fost amenințată cu schimbarea de liderii partidului din Ținutul Secuiesc pe tema creșterii taxelor

Steagul Ținutului Secuiesc

Steagul Ținutului Secuiesc

Tensiuni în interiorul UDMR, după ce liderii de la București au fost puși în fața nemulțumirilor venite din Ținutul Secuiesc. Aleșii locali avertizează că modificările fiscale îi vor obliga să plătească taxe mai mari, iar presiunea politică începe să se simtă în conducerea centrală a Uniunii.

Discuțiile privind noile măsuri fiscale au produs un val de îngrijorare în administrațiile locale din Ținutul Secuiesc, unde primarii și consilierii UDMR susțin că schimbările anunțate la nivel central le-ar putea afecta direct bugetele și obligațiile fiscale. Surse politice ale NewsCenter.ro afirmă că liderii UDMR din București au fost surprinși de reacția dură a aleșilor locali, care cer clarificări și garanții că nu vor suporta costuri suplimentare. În acest context, conducerea Uniunii este nevoită să gestioneze o presiune internă tot mai vizibilă.

„Da, s-a pus în discuție să fie schimbată conducerea partidului sau măcar să se ceară un mandat din teritoriu. Ținutul Secuiesc este una dintre cele mai sărace zone din România. Nu am înțeles majorarea taxelor”, ne-a transmis unul dintre liderii UDMR de la Centru care însă s-a opus majorării de taxe.

Acum, în urma presiunilor din coaliție, dar și a protestelor din țară, inclusiv din județele locuite de maghiari, se pare că s-a ajuns la consens politic pentru a se reveni asupra acestor creșteri de taxe. De altfel, au și început să vină semnale în acest sens dinspre Guvern în ultimele zile, cu mențiunea că reducerile vor fi semnificativ mai mici față de cele de anul trecut.

Liderii UDMR de la București: Majorarea taxelor și impozitelor locale este „o măsură parțial greșită”

„Am recunoscut că parțial a fost o greșeală, din păcate, acea majorare de 70% asupra căreia s-a ajuns la un acord în coaliție, nu a fost doar de 70%, ci în multe cazuri, al clădirilor vechi, de exemplu, construite în timpul lui Ceaușescu sau în cazul clădirilor monument istoric majorarea a fost mult mai accentuată și s-a ajuns până la 200-250%, pentru că nu s-a majorat numai baza baza impozabilă, ci au fost eliminate și anumie facilități care existaseră anterior”, a declarat pentru Newscenter.ro Csoma Botond, purtătorul de cuvânt al UDMR.

În plus, susțin liderii UDMR, la ședința de Guvern când au fost adoptate măsurile respective, nici n-au fost prea bine informați legat de faptul că de la o majorare de 70% se poate ajunge și până la 250% în unele cazuri, ceea ce a stârnit nemulțumirea primarilor din teritoriu, inclusiv în județele cu populație majoritar maghiară. La începutul lunii februarie, au avut loc proteste în mai multe localități din Covasna și Harghita, din cauza majorării taxelor și impozitelor locale.

„Din păcate, acest lucru a ieșit la iveală pe ultima sută de metri, la ședința Guvernului când s-au adoptat acele măsuri și nici noi n-am fost chiar foarte informați în legătură cu această majorare accentuată de 200-250%. De aici a venit și s-a iscat nemulțumirea oamenilor din acele locuri, recunoaștem că parțial a fost o măsură greșită, dar se pare că există consens și acord politic ca să se revină asupra unor măsuri adoptate”, a mai precizat Csoma Botond.

Guvernul revine cu reduceri

Guvernul se pregătește să reintroducă reduceri la impozitele și taxele locale majorate începând din acest an, însă, trebuie precizat că acestea vor mult mult mai mici față de nivelul de anul trecut.

Doar persoanele cu handicap vor mai beneficia de o scutire la jumătate din impozitul pe prima locuință și pe primul automobil, potrivit Profit.ro.

Luni, coaliția de guvernământ a decis să aducă modificări legislative în cazurile de aplicare a cotelor de supraimpozitare, precum în situația unor clădiri mai vechi de 50 de ani și a persoanelor cu dizabilități.

”În privința taxelor și impozitelor locale, coaliția a decis să se lucreze pe câteva propuneri de modificări care privesc situația creată în urma aplicării cotelor de supraimpozitare, situația clădirilor mai vechi de 50 de ani și persoanele cu dizabilități. A fost creat un grup de lucru care va propune soluțiile finale”, a transmis purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu.

Cât erau taxele înainte

Înainte de momentul creșterii la circa 80% a impozitelor pe locuințe, în realitate mult mai mare din cauza eliminării mai multor excepții de la baza de impozitare, existau următorele reduceri:

  • 50% reducere pentru clădiri cu o vechime de peste 100 de ani
  • 30% reducere pentru clădiri cu o vechime între 50 și 100 de ani
  • 10% reducere pentru clădiri cu o vechime între 30 și 50 de ani. În același timp, se mai adăuga o reducere suplimentară de 0,10 a coeficientului pentru blocuri mari (cu regim de înălțime mai mare de 3 etaje și peste 8 apartamente).

Variante de lucru

Guvernul are în vedere, acum, potrivit unor surse din coaliție, să modifice impozitul pentru locuințele mai vechi de 50 de ani cu înjumătățirea reducerilor existente anterior. Aceasta înseamnă o reducere de 15% a impozitului pentru clădiri cu o vechime între 50 și 100 de ani, respectiv o reducere de 25% a impozitelor pentru locuințe mai vechi de 100 de ani.

Modificarea nu vizează și clădirile clasificate drept monument istoric, pentru că la acest moment nu există un anunț explicit prin care să fie luată în calcul doar a doua variantă. Dimpotrivă, în declarațiile lor, liderii politici se referă la reduceri pentru toate casele vechi.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la NewsCenter.Ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura