România este reprezentată, în perioada 19–22 februarie, la Târgul Internațional de Turism de la Belgrad, printr-un parteneriat între Consiliul Județean Timiș, Visit Timiș și Horetim – organizație membră fondatoare a Federației Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR). Miza principală a participării este promovarea Banatului ca destinație gastronomică și atragerea turiștilor sârbi prin bucătăria tradițională românească.
Prezența la Belgrade Tourism Fair 2026 vine după participarea la târgul de la Viena, unde reprezentanții din Timiș au fost prezenți chiar și în lipsa unui stand oficial al României. De această dată, Consiliul Județean Timiș a asigurat organizarea și finanțarea unui stand dedicat, în contextul în care fondurile pentru participarea la majoritatea expozițiilor internaționale au fost blocate la nivel central.
„Știm cât de importanți sunt turiștii din Serbia pentru județele din vestul și sudul României. Distanțele sunt mici, majoritatea vin cu mașina, iar legătura turistică este una tradițională. Tocmai de aceea nu ne permitem să lipsim de la acest eveniment”, a declarat Corina Macri, președinte Horetim și vicepreședinte FPIOR.
Banatul, candidat la titlul de Regiune Gastronomică Europeană
Una dintre principalele ancore de promovare la Belgrad este candidatura Banatului pentru titlul de „Regiune Gastronomică Europeană 2028”. Proiectul „Banat – Regiune Gastronomică Europeană 2028” este inițiat de Consiliul Județean Timiș, Visit Timiș și Horetim și își propune să pună în valoare patrimoniul culinar multicultural al regiunii.
Reprezentanții Banatului mizează pe diversitatea bucătăriei locale – influențată de tradițiile românești, sârbești, maghiare și germane – pentru a convinge turiștii din Serbia să descopere România prin experiențe gastronomice autentice. Preparatele tradiționale, produsele locale și evenimentele culinare sunt prezentate drept argumente-cheie în atragerea vizitatorilor din țara vecină.
„Proiectul Banat – Regiune Gastronomică Europeană este extrem de important pentru noi și pentru România. Vrem să câștigăm și luptăm intens pentru acest titlu”, a mai spus Corina Macri.
Serbia, piață turistică strategică pentru vestul României
Belgrade Tourism Fair este unul dintre cele mai importante evenimente de profil din regiune, reunind anual peste 42.000 de vizitatori și peste 1.000 de jurnaliști din Europa. Pentru județele din vest, dar și pentru București și sudul țării, turiștii sârbi reprezintă un segment constant și relevant.
Proximitatea geografică, accesul facil cu mașina și legăturile istorice și culturale fac ca Serbia să fie o piață strategică pentru turismul românesc. Reprezentanții din Timiș consideră că promovarea directă la Belgrad este esențială pentru menținerea și creșterea fluxului de vizitatori.
Participarea României la târg beneficiază și de sprijinul Ambasadei României la Belgrad. Organizatorii speră ca prezența, chiar și fără un cadru național amplu, să transmită un semnal pozitiv și să consolideze parteneriatul turistic româno-sârb.
Prin accentul pus pe gastronomie, Banatul încearcă să transforme tradiția culinară într-un instrument de atracție regională, cu obiectivul clar de a aduce mai mulți turiști sârbi în vestul României și de a consolida candidatura la titlul european.
