Ministerul Economiei a actualizat oficial costurile și parametrii unuia dintre cele mai importante proiecte energetice din nordul României. Este vorba de „Linia Electrică Aeriană (LEA) 400 kV Suceava — Bălți”.
Potrivit ordinului 395/2025 al ministrului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului valoarea totală a investiției ajunge la 414,1 milioane de lei (cu TVA), respectiv 342,2 milioane de lei fără TVA, la prețuri valabile în septembrie 2025. Din această sumă, lucrările de construcții-montaj reprezintă aproximativ 107 milioane de lei cu TVA.
Pe lângă costurile de execuție, statul român, prin Translectrica, va suporta și despăgubiri pentru terenurile afectate de proiect. Valoarea acestora este estimată la 185.251 lei, sumă ce va fi alocată de la bugetul de stat prin Ministerul Economiei.
Linia LEA 400 kV Suceava–Bălți consolidează securitatea energetică a Republicii Moldova, permițând importul stabil de energie din România și UE. Reduce dependența de surse externe, crește capacitatea de transport și stabilizează sistemul electric regional.
Acestea sunt costurile pentru partea română. De partea cealaltă, guvernul din Republica Moldova informează că 30.8 milioane de euro vor fi alocate pentru construcția liniei electrice aeriene 400 kV Bălți – Suceava, precum și pentru reabilitarea rețelelor de transport al energiei electrice de pe teritoriul Republicii Moldova
Investiție pe trei ani și peste 90 km de linie electrică
Proiectul prevede realizarea unei linii electrice aeriene de 93,3 kilometri, pe teritoriul a 17 unități administrativ-teritoriale din județele Suceava și Botoșani. Linia va funcționa la o tensiune de 400 kV, în sistem simplu circuit, și va include 302 stâlpi.
Investiția este planificată pe o perioadă totală de 52 de luni, dintre care 36 de luni sunt alocate execuției efective. Costurile vor fi eșalonate pe trei ani, cu sume relativ echilibrate în primii doi ani și o valoare mai redusă în ultimul an de implementare.
Finanțarea proiectului va fi asigurată în principal din surse proprii ale Transelectrica, compania responsabilă de transportul energiei electrice, dar și din alte surse legal constituite. Statul intervine punctual doar pentru plata despăgubirilor aferente exproprierilor.
Totodată, responsabilitatea pentru corectitudinea datelor și fundamentarea investiției revine integral Transelectrica, conform prevederilor ordinului.
Proiect strategic pentru securitatea energetică
Lucrările la Linia Electrică Aeriană (LEA) 400 kV Suceava – Bălți, unul dintre cele mai importante proiecte de interconectare energetică dintre România și Republica Moldova, au intrat în faza de execuție în anul 2025, după mai mulți ani de pregătire și avizare.
Momentul decisiv a fost semnarea contractului de proiectare și execuție în martie 2025, etapă care a permis trecerea de la faza administrativă la implementarea efectivă. Ulterior, la 21 octombrie 2025, Transelectrica a marcat începerea oficială a lucrărilor pe teren, prin organizarea primului comandament de șantier. Această dată este considerată startul real al execuției proiectului.
Înainte de debutul lucrărilor, proiectul a parcurs etape importante de pregătire. În 2024, partea moldovenească a obținut finanțare prin Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), iar în 2025 proiectul a fost declarat de interes național în Republica Moldova. În paralel, au fost derulate procedurile de licitație, obținerea avizelor și finalizarea documentației tehnice.
Execuția este realizată de un consorțiu format din Electromontaj și ELM Electromontaj Cluj, iar durata estimată a lucrărilor este de aproximativ 52 de luni. Proiectul face parte din strategia de consolidare a rețelei de transport de energie electrică din regiune și contribuie la închiderea inelului de 400 kV din nordul României, dar și la întărirea interconexiunii cu Republica Moldova.
