Paolo Zampolli, unul dintre lobbyștii americani apropiați de Partidul Republican din Statele Unite, realizează un turneu în România unde are întâlniri cu politicieni: de la Nicușor Dan și ministrul Sănătății până la Daniel Băluță.
Vizita lui Paolo Zampolli în România, în ultima săptămână, confirmă rolul său tot mai influent în relațiile bilaterale. De la întâlniri directe cu președintele Nicușor Dan, cu miniștri, dar și cu liderul PSD București, primarul Daniel Băluță, emisarul american devine un actor-cheie în diplomația informală dintre București și SUA.
Scopul principal al turneului: Summitul B9
Motivul pentru care Paolo Zampolli a ajuns în România este pregătirea Summitul B9 care va avea loc în Capitală pe 13 mai, așa cum a aflat NewsCenter.ro. Delegația americană reprezintă invitații cei mai importanți ai evenimentului. O sursă apropiată de Palatul Cotroceni ne-a explicat că Zampoli a fost trimis de Marco Rubio, este secretarul de stat al SUA, fost senator republican și una dintre figurile influente ale politicii externe americane.
De altfel, la eveniment delegația americană va fi condusă de Marco Rubio, așa cum ne-au confirmat multiple surse, însă nu și președinte Donald Trump, cel care a refuzat deja invitația din cauza războiului din Iran.
Importanța summitului constă în alinierea strategiilor militare și politice ale statelor din regiune, dar și în consolidarea parteneriatului cu Statele Unite, într-un moment tensionat pentru securitatea europeană.
Paolo Zampolli a dorit să stabilească cu Nicușor Dan, președintele României, agenda summitului din 13 mai, dar și să ia pulsul politicii din București. Zampolli a confirmat chiar el această întâlnire, descriind-o drept „o seară memorabilă la Palatul Prezidențial”, alături de ambasadorul SUA la București, pe contul său de Facebook. Mesajul său vorbește despre „angajamentul comun pentru un viitor prosper” și despre consolidarea parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite. La întâlnirea dintre Nicușor Dan și Zampolli a asistat și actualul ambasador al Statelor Unite în România, Darryl Nirenberg.

Summitul B9 (Bucharest Nine), organizat la București pe 13 mai 2026, este unul dintre cele mai importante evenimente de securitate din Europa de Est. Inițiativa reunește statele de pe flancul estic al NATO – România, Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Ungaria, Estonia, Letonia și Lituania – pentru coordonarea pozițiilor în fața amenințărilor de securitate, în special în contextul războiului din Ucraina.
Și Daniel Băluță s-a fotografiat cu Zampolli
Pe lângă întâlnirea cu Nicușor Dan, președintele României, Paolo Zampolli a avut o serie de întâlniri la București. Pe lângă întâlnirea cu șeful statului, Zampolli s-a întâlnit în această săptămână și cu András Demeter, ministrul Culturii. Discuțiile au vizat cooperarea culturală și proiecte comune România–SUA, fiind prezentate ca parte a diplomației culturale.
În paralel, Zampolli s-a mai întâlnit și Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, dar și cu ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
Activitatea lui Zampolli în România a început încă din 2025, când a avut întâlniri cu o serie de oficiali importanți precum Ilie Bolojan, actualul premier, Patriarhul Daniel sau chiar Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.
Cine este Paolo Zampolli
Paolo Zampolli este un emisar special al administrației americane și un apropiat al fostului președinte Donald Trump. Deși nu are un profil clasic de diplomat, el joacă un rol important în facilitarea relațiilor internaționale.
Cunoscut pentru conexiunile sale din mediul politic și de afaceri american, Zampolli este adesea descris ca un „intermediar de influență”, capabil să creeze legături directe între lideri politici.
În România, el a devenit un actor tot mai prezent în ultimul an, participând la întâlniri cu oficiali de rang înalt și fiind implicat în discuții privind investiții și proiecte strategice.
Unul dintre cele mai importante episoade în care apare Zampolli este intermedierea întâlnirii dintre Nicușor Dan și Marco Rubio.
Întâlnirea a avut loc la Washington, în februraie, și nu a fost una programată prin canale diplomatice clasice. Potrivit declarațiilor publice, Zampolli a fost cel care a facilitat contactul direct dintre cei doi oficiali.
