Schimbarea conducerii Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării a fost motivată de un control care a scos la iveală probleme majore în administrarea rezervației. Suspiciuni de conflict de interese, proiecte blocate și fonduri europene pierdute au dus la revocarea guvernatorului.
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a prezentat public, sâmbătă – 18 aprilie, concluziile verificărilor Corpului de Control al ministerului și a folosit termeni extrem de duri pentru a descrie situația din Delta Dunării. „Practic, suntem într-o situaţie la marginea dezastrului”, a declarat aceasta, subliniind gravitatea problemelor descoperite.
Bugetul ar fi fost deturnat. Plângere penală la DNA
Potrivit ministrului, mecanismele instituționale care ar fi trebuit să asigure respectarea legii au fost deturnate de la scopul lor inițial. În loc să funcționeze ca instrumente de control și protecție, acestea ar fi fost folosite pentru presiuni și pentru a favoriza anumite grupuri de interese.
„Instrumente legitime care ar fi trebuit să asigure ordine și respectarea legii au fost deturnate și folosite în alte scopuri”, a explicat Buzoianu.
Una dintre cele mai grave constatări ale raportului vizează fondurile europene. Conform ministrului, proiecte importante au fost fie blocate, fie compromise, iar în unele cazuri s-au pierdut finanțări.
„Fondurile europene au fost pierdute, sau, mai concret spus, o parte dintre proiecte au fost chiar sabotate”, a afirmat aceasta.
În plus, raportul va fi transmis atât Agenției Naționale de Integritate, cât și Direcției Naționale Anticorupție, existând suspiciuni de conflict de interese și posibile fapte penale.
Decizia de revocare: Guvernul intervine după raport
Pe fondul acestor constatări, Guvernul României, la inițiativa Ministerului Mediului, a decis schimbarea conducerii Administrației Rezervației Biosferei „Delta Dunării”.
Prin Decizia nr. 119 din 17 aprilie 2026, premierul Ilie-Gavril Bolojan a dispus revocarea lui Bogdan-Ioachim Bulete din funcția de guvernator, cu rang de subsecretar de stat. Decizia a fost luată la propunerea ministrului Mediului, în baza prevederilor Codului administrativ și ale legislației privind organizarea Rezervației Biosferei Delta Dunării.
În aceeași zi, prin Decizia nr. 120, premierul a semnat numirea unui nou guvernator: Florin Stăneață.
Cine este noul guvernator Florin Stăneață
Florin Stăneață vine din zona administrativă și agricolă, fiind cunoscut ca fost director executiv al Centrului Județean APIA Tulcea. În această funcție, a gestionat plățile și fondurile europene pentru agricultură la nivel local.

De asemenea, a lucrat în cadrul Ministerului Agriculturii, în structuri de control și monitorizare, ceea ce indică experiență în gestionarea fondurilor și în verificarea modului de utilizare a acestora.
Potrivit datelor din declarațiile de avere și informațiilor publice, Stăneață deține:trei autovehicule; două șalupe, relevante pentru activitatea din Delta Dunării; fonduri de investiții în valoare de peste 200.000 de lei. Soția sa, Nicoleta Stăneață, este angajată la ANAF.
Controversele mandatului lui Bogdan Bulete
Bogdan-Ioachim Bulete a ocupat funcția de guvernator al Deltei Dunării până în aprilie 2026, însă mandatul său a fost marcat de numeroase controverse și critici legate de modul de administrare a rezervației.

Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, în perioada mandatului său au existat tensiuni între administrația Deltei și operatorii economici locali, dar și acuzații privind modul netransparent în care au fost gestionate anumite proiecte și resurse. Raportul Corpului de Control confirmă indirect aceste suspiciuni, indicând existența unor mecanisme administrative folosite în interesul unor grupuri restrânse. De asemenea, blocarea unor proiecte și pierderea fondurilor europene sugerează probleme serioase de management.
Din punct de vedere patrimonial, Bulete deține mai multe bunuri în județul Tulcea, inclusiv trei terenuri agricole, o casă, un apartament și alte categorii de imobile. Această prezență economică locală i-a oferit o cunoaștere directă a regiunii, însă, în același timp, ridică întrebări în contextul suspiciunilor de conflict de interese semnalate de ministrul Mediului.
