Banca Transilvania și BCR contestă amenzile uriașe din dosarul ROBOR. NewsCenter.ro a anunțat în premieră că băncile vor fi amendate

Cele mai mari două bănci din România au reacționat dur după ce Consiliul Concurenței a aplicat amenzi totale de 3,73 miliarde de lei în dosarul ROBOR. Banca Transilvania și BCR resping concluziile autorității, anunță că vor contesta sancțiunile în instanță și susțin că investigația pornește de la o interpretare greșită a modului în care funcționează piața bancară. Reacțiile vin după ce NewsCenter.ro anunța încă din 26 mai, pe baza informațiilor obținute din interiorul sistemului bancar și al investigației, că dosarul se îndreaptă spre sancționarea instituțiilor de credit.

Consiliul Concurenței a aplicat amenzi record de 3,73 miliarde de lei pentru zece bănci participante la procedura de stabilire a indicelui ROBOR, concluzionând că acestea și-au coordonat comportamentul prin schimburi de informații considerate confidențiale și strategice în cadrul fixingului.Cele mai mari sancțiuni au fost aplicate Băncii Transilvania și BCR.

Banca Transilvania a primit o amendă de 875,74 milioane de lei, la care se adaugă alte 85,03 milioane de lei pentru faptele atribuite OTP Bank România, instituție preluată între timp de grupul BT. În total, sancțiunea depășește 960 de milioane de lei.

BCR a fost sancționată cu 577,36 milioane de lei.

Omer Tetik: „Consiliul Concurenței încurajează populismul”

Cea mai dură reacție a venit din partea lui Omer Tetik, directorul general al Băncii Transilvania. Șeful celei mai mari bănci din România susține că instituția va lupta în instanță pentru anularea sancțiunii și că decizia autorității de concurență demonstrează o înțelegere greșită a mecanismelor pieței financiare.

Potrivit acestuia, investigația ROBOR pornește de la premise eronate privind funcționarea sistemului bancar și a regulilor de calcul ale indicelui.

Mai mult, Tetik consideră că efectele publice ale deciziei depășesc cadrul juridic și pot afecta încrederea în sistemul financiar.

CEO-ul BT a afirmat că sancțiunea „încurajează populismul” într-o perioadă în care economia României traversează provocări importante și în care sistemul bancar reprezintă unul dintre principalii piloni de stabilitate economică.

Banca Transilvania anunță că va utiliza toate căile legale disponibile, atât în România, cât și în afara țării, pentru a contesta concluziile Consiliului Concurenței și pentru a-și apăra reputația.

Instituția susține că decizia reprezintă doar prima etapă a unei dispute juridice care se poate întinde pe mai mulți ani.

BCR: „Decizia este neîntemeiată”

La fel de categorică este și poziția Băncii Comerciale Române.

Într-un punct de vedere transmis după anunțarea sancțiunilor, BCR afirmă că respinge concluziile Consiliului Concurenței și le consideră neîntemeiate atât din punct de vedere factual, cât și juridic.

Banca atrage atenția asupra unui aspect pe care îl consideră esențial: aceeași autoritate a analizat în trecut mecanismul de stabilire a indicilor ROBID și ROBOR și a închis în anul 2013 o investigație fără să constate încălcări ale legislației concurenței.

Potrivit BCR, schimbarea radicală de abordare ridică probleme privind predictibilitatea și consecvența practicii administrative a autorității.

Reprezentanții băncii mai susțin că mecanismul ROBOR este unul transparent, desfășurat într-un cadru reglementat și supravegheat de Banca Națională a României, iar eventualele acuzații privind schimbul de informații trebuie analizate strict în contextul procedurii de fixing și al regulilor aplicabile pieței monetare interbancare.

BCR anunță că va contesta decizia imediat după comunicarea motivării și că va utiliza toate mijloacele procedurale disponibile pentru anularea sancțiunii.

NewsCenter.ro a anunțat apropierea sancțiunilor înaintea deciziei

Pe 26 mai, NewsCenter.ro publica informații obținute din interiorul sistemului bancar și al investigației potrivit cărora dosarul ROBOR urma să fie finalizat în lunile iunie-iulie și că instituțiile de credit se așteptau deja la sancțiuni.

La acel moment, sursele consultate estimau că amenzile ar putea fi apropiate de pragul minim legal, respectiv aproximativ 0,5% din cifra de afaceri.

Decizia finală s-a dovedit însă mult mai severă.

În locul unor sancțiuni estimate atunci la aproximativ 180 milioane de lei pentru întregul sistem bancar, Consiliul Concurenței a aplicat amenzi totale de 3,73 miliarde de lei, de peste 20 de ori mai mari decât scenariul minim discutat în luna mai.

Urmează procese care pot dura ani

Atât Banca Transilvania, cât și BCR au confirmat că vor ataca sancțiunile în instanță.

Potrivit procedurii, băncile au la dispoziție 30 de zile pentru a contesta decizia Consiliului Concurenței.

Miza este una uriașă. Cu amenzi de peste 710 milioane de euro la nivelul întregului sistem bancar, dosarul ROBOR se transformă într-una dintre cele mai importante confruntări juridice dintre autoritatea de concurență și sectorul financiar din istoria recentă a României.

În paralel, decizia poate genera și un nou val de litigii din partea clienților care au avut credite legate de ROBOR și care ar putea încerca să utilizeze concluziile Consiliului Concurenței în procese împotriva băncilor.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la NewsCenter.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura