Deși lucrările la Drumul Expres Galați-Brăila au ajuns la circa 95%, podul hobanat peste Siret construit de UMB nu poate fi finalizat. Problemele de stabilitate ale terenului și întârzierile la livrarea din Italia a cablurilor hobanelor au împins termenul de inaugurare cu peste un an față de calendarul asumat de constructor și Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Una dintre cele mai importante investiții rutiere aflate în construcție în estul României, Drumul Expres Galați – Brăila (DEx6), nu va fi finalizată nici în vara anului 2026, deși lucrările sunt realizate în proporție de aproximativ 95%.
Contactat de Monitorul de Galaţi, purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Alin Şerbănescu, a declarat că noul termen estimat pentru finalizarea investiţiei este luna octombrie 2026.
Asta pentru că Grupul UMB se confruntă cu noi probleme la podul hobanat care este inclus în acest drum expres de sub 11 kilometri lungume. Astfel, aceste probeleme tehnice care au împins din nou termenul de deschidere a circulației. Grupul UMB este deținut de familia lui Dorin Umbrărescu, cel care este considerat cel mai important antreprenor român din construcții.
Pământul de sub pod se scufundă, pilonii de susținere au fost duși până la 40 de metri sub pământ
Cele mai mari dificultăți sunt legate de podul hobanat peste râul Siret, una dintre structurile emblematice ale proiectului, dar și de tasările apărute pe anumite sectoare ale drumului expres. Constructorul trebuie să remedieze mai multe zone în care terenul s-a tasat după realizarea lucrărilor de bază.
Potrivit reprezentanților UMB, condițiile geotehnice din teren s-au dovedit mult mai dificile decât indicau studiile inițiale. Dacă proiectul prevedea introducerea pilonilor de susținere la aproximativ 18 metri adâncime, în teren a fost nevoie de foraje care au ajuns la circa 40 de metri pentru stabilizarea fundațiilor.
Conform Monitorul de Galați, lucrările la pod sunt blocate deoarece subcontractorul italian responsabil de furnizarea hobanelor întârzie livrarea componentelor necesare finalizării structurii. Hobanele sunt cablurile metalice de mare rezistență care susțin tablierul unui pod hobanat. Acestea sunt ancorate de pilonii principali și preiau o mare parte din greutatea podului, transferând încărcările către structura de rezistență. Fără hobane, podul nu poate fi finalizat și nici deschis circulației, deoarece acestea reprezintă elementul esențial care îi asigură stabilitatea
Un proiect început în 2021 și care trebuia terminat în 2024
Contractul pentru realizarea Drumului Expres Galați – Brăila a fost semnat de CNAIR cu grupul UMB în aprilie 2021. Proiectul prevedea 10 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuție.
Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis la 1 iulie 2021, ceea ce însemna că investiția ar fi trebuit finalizată în prima parte a anului 2024. La acel moment, oficiali din Ministerul Transporturilor avansau chiar scenariul optimist potrivit căruia șoseaua ar putea fi deschisă încă din 2023.
Realitatea din teren a fost însă diferită. Problemele generate de exproprieri, mutarea rețelelor electrice și complexitatea podului hobanat au determinat prelungirea termenului contractual până la 23 decembrie 2025.
Nici acest termen nu a fost respectat. Dacă va fi gata în această toamnă, proiectul va înregistra astfel o întârziere de peste un an față de termenul oficial prelungit și de peste doi ani comparativ cu calendarul inițial.
Ce presupune proiectul DEx6 Galați – Brăila
Drumul Expres Galați – Brăila reprezintă una dintre cele mai importante investiții de infrastructură rutieră realizate în regiunea de sud-est a României după inaugurarea podului suspendat peste Dunăre de la Brăila.
Noua șosea are o lungime de aproximativ 10,7 kilometri și va asigura legătura rapidă între municipiile Galați și Brăila, două dintre cele mai mari centre urbane din estul țării.
Valoarea contractului depășește 370 milioane de lei fără TVA, iar proiectul include:
- drumul expres cu două benzi pe sens;
- podul hobanat peste râul Siret;
- pasaje și noduri rutiere;
- lucrări de consolidare și protecție a infrastructurii;
- conexiuni cu rețeaua națională de drumuri și cu Podul Suspendat peste Dunăre de la Brăila.
Podul hobanat peste Siret este considerat piesa centrală a întregului proiect. Acesta va avea o lungime de câteva sute de metri și este proiectat pentru a permite traversarea râului fără pile intermediare amplasate în albie pe întreaga deschidere principală.
Legătura cu Podul Suspendat peste Dunăre
Importanța Drumului Expres Galați – Brăila este amplificată de faptul că acesta completează infrastructura construită în jurul Podului Suspendat peste Dunăre.
Fără această conexiune rutieră, beneficiile economice și de mobilitate generate de podul de peste 500 de milioane de euro sunt diminuate. Practic, DEx6 este una dintre verigile care trebuie să asigure circulația rapidă între Galați, Brăila, Tulcea și Constanța.
Autoritățile locale au susținut în repetate rânduri că finalizarea drumului expres ar reduce semnificativ timpul de deplasare între cele două municipii și ar contribui la dezvoltarea zonei industriale și logistice din regiune.
