Potrivit unui ordin al procurorului general Cristina Chiriac, începând cu 20 iunie, au fost stabilite atribuțiile procurorilor șefi ai Parchetului General. Astfel, fostul șef al DNA, Marius Voineag, se ocupă de procurorii militari și de Serviciul tehnic al instituției, iar Chiriac Secția de urmărire penală și serviciul de documente clasificate.
Potrivit documentului, procurorul general „coordonează direct activitatea Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Secției de urmărire penală, Serviciului de îndrumare și control, Serviciului de documente clasificate, Serviciului de cooperare judiciară internațională și a Biroului de informare și relații publice”.
Serviciul tehnic, pe mâna lui Voineag
Adjunctul procurorului general, adică Marius Voineag, „coordonează direct activitatea Secției parchetelor militare, Serviciului de tehnologia informației, Serviciului tehnic, Serviciului de coordonare a activităților tehnice de specialitate și a Compartimentului economico-financiar și administrativ”.
Prim-adjunctul procurorului general, adică Ionuț Ciprian Spiridon, „coordonează direct activitatea Secției de resurse umane și documentare, Secției judiciare, Unității de management al proiectelor, Serviciului de audit public intern, Biroului juridic și a Cabinetului de psihologie”.
