Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a atribuit un contract de 7,72 milioane de lei, fără TVA, pentru proiectarea și executarea unor lucrări destinate modificării fluxurilor din terminalele Aeroportului Internațional Henri Coandă București (AIHCB) – Otopeni. Câștigătoare este asocierea condusă de Romair Consulting, alături de Bemel AG și Skyline Center. Din declarația de participare publicată în SEAP rezultă o singură asociere ofertantă la procedură.
Anunțul de atribuire CAN1173544 a fost publicat în SEAP pe 31 august 2026 și privește procedura lansată de Compania Națională Aeroporturi București în aprilie. Contractul are ca obiect „Servicii de proiectare (DTAC, DTOE, PTE), inclusiv asistență tehnică și lucrări de execuție pentru realizarea obiectivului de investiții «Modificări fluxuri terminale pentru creșterea capacității operaționale la AIHCB»”.
AIHCB este Aeroportul Internațional Henri Coandă București, respectiv Aeroportul Otopeni. Prin urmare, contractul nu privește Aeroportul Băneasa. Documentele procedurii indică inclusiv sediul autorității contractante în Otopeni, pe Calea Bucureștilor nr. 224E.
Valoarea estimată a achiziției a fost de 7.760.383,39 lei fără TVA, iar valoarea finală a contractului este de 7.721.581,47 lei fără TVA, cu aproximativ 38.800 de lei sub estimarea inițială. Procedura a fost organizată sub forma unei licitații deschise și nu a fost împărțită în loturi.
Asocierea condusă de Romair Consulting a obținut contractul
Contractul nr. 566/C din 28 august 2026 a fost atribuit asocierii formate din Romair Consulting, Bemel AG și Skyline Center, Romair Consulting având calitatea de lider. Valoarea înscrisă în anunțul de atribuire este de 7.721.581,47 lei.
Declarația de participare publicată în documentele SEAP indică o singură asociere ofertantă: Romair Consulting – lider, Bemel AG și Skyline Center. În cadrul acesteia, Electroproiect și Altimate sunt menționate în calitate de subcontractanți.
Astfel, din documentația furnizată rezultă că asocierea care a participat la procedură și-a adjudecat și contractul.
Licitația fusese lansată pe 28 aprilie 2026, prin anunțul de participare CN1092040, iar anunțul de atribuire CAN1173544 a fost publicat pe 31 august. Valoarea estimată era de 7,76 milioane de lei fără TVA.
Contractul este unul de proiectare și execuție și vizează modificarea fluxurilor din terminalele Aeroportului Otopeni pentru creșterea capacității operaționale. Codul principal al achiziției este cel pentru lucrări de construcții de clădiri aeroportuare.
Pentru participare, CNAB a solicitat o cifră de afaceri anuală de minimum 7 milioane de lei pentru fiecare dintre exercițiile financiare disponibile 2022, 2023 și 2024. Totodată, ofertanții trebuiau să demonstreze că au realizat, în ultimii cinci ani, lucrări de construcții în valoare cumulată de cel puțin 7 milioane de lei, prin minimum un contract și maximum trei contracte.
Finanțarea contractului este asigurată din sursele proprii ale Companiei Naționale Aeroporturi București, iar garanția de bună execuție a fost stabilită la 10% din valoarea contractului fără TVA.
Firmele câștigătoare
NewsCenter.ro vă prezintă o analiză pe scurt a firmelor care au primit contractul de proiectare și asistență, date obținute cu ajutorul platformei ListaFirme.ro.
Romair Consulting SRL, companie de inginerie și consultanță tehnică cu sediul în București, a încheiat 2025 cu o cifră de afaceri de 73,55 milioane de lei, în creștere cu 16%, și un profit de 3,06 milioane de lei, mai mare cu 21% față de anul precedent. Firma avea în medie 101 angajați, cu 10% mai puțini. Romair este controlată integral de familia Boeru: Gheorghe Boeru deține 80%, iar Bogdan Eugeniu Boeru 20% din capital. Gheorghe Boeru este și reprezentantul liderului asocierii care a câștigat contractul de la Aeroportul Otopeni, în timp ce Bogdan Boeru reprezintă Skyline Center în aceeași asociere.
În 2015, Boeru a fost reținut de DNA pentru dare de mită, cumpărare de influență și evaziune fiscală. Procurorii susțineau că a plătit 100.000 de euro pentru sprijinirea Romair la obținerea unui contract public de 25 milioane lei în Prahova.
Bemel AG SRL, firmă de arhitectură cu sediul în Constanța, a raportat pentru 2025 o cifră de afaceri de 5,42 milioane de lei, în creștere cu 7%, și un profit net de 1,4 milioane de lei, în scădere cu 6%. Compania avea doar 12 angajați. Înființată în 2012, Bemel AG este deținută integral de Cristian-Marian Nicula, care figurează ca asociat unic, cu 100% din capital. Firma este partenerul Romair Consulting în asocierea care a câștigat contractul pentru lucrările de la Aeroportul Otopeni.
Electroproiect SA face parte din actualul grup TIU, continuatorul fostului grup UTI al omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu. Acționarul majoritar al Electroproiect este TIU Holdings Limited, societate înregistrată în Cipru, cu 81,98%, iar TIU Holdings SRL deține alte 11,34%. Grupul confirmă oficial că în 2023 UTI Group și-a schimbat identitatea în TIU Group, după restructurarea portofoliului de companii.
Fondatorul UTI, Tiberiu Urdăreanu, a fost condamnat definitiv în 2020 la 8 luni de închisoare cu suspendare pentru dare de mită, într-un dosar privind Primăria Iași. Instanța a dispus și confiscarea a 1,21 milioane de lei, reprezentând mită.
Skyline Center SRL, firmă de inginerie și consultanță tehnică din București, a avut în 2025 afaceri de 21,46 milioane de lei, în creștere cu 56%, și un profit de 4,94 milioane de lei, mai mare cu 66%, cu doar 9 angajați. Compania este deținută în cote egale de Dragoș-Marian Boeru și Bogdan Eugeniu Boeru, fiecare cu 50%. Skyline are sediul la aceeași adresă cu Romair Consulting, compania familiei Boeru și liderul asocierii care a câștigat contractul de la Aeroportul Otopeni.
Altimate SA, companie de consultanță IT cu sediul în București, este controlată de actualul grup TIU, continuatorul fostului grup UTI. În 2025, firma a avut afaceri de 92,56 milioane de lei, în scădere cu 8%, și un profit de 16,71 milioane de lei, în creștere cu 62%, având 149 de angajați. Acționarul dominant este TIU Holdings SRL, cu 96,02%, restul acțiunilor fiind împărțite între șapte persoane fizice. Altimate este subcontractant în contractul pentru lucrările de la Aeroportul Otopeni.
Contract de pregătire a șantierului pentru Leviatan
Acest comtract vinde după ce în această vară s-a semnat și înțelegerea de 96,84 milioane de lei fără TVA atribuită asocierii Leviatan Design – Ubitech Construcții.
Leviatan și Ubitech au fost contractate pentru proiectarea marii dezvoltări a Aeroportului Otopeni, inclusiv documentațiile tehnice și asistența tehnică în perioada în care vor fi executate ulterior lucrările.
Contractul pregătește investiția estimată la aproximativ 1,4 miliarde de euro, care presupune dezvoltarea majoră a infrastructurii aeroportuare și realizarea noului terminal. În schimb, contractul Romair – Bemel – Skyline privește un obiectiv punctual în terminalele existente: „modificarea fluxurilor terminale pentru creșterea capacității operaționale”.
Acesta include atât proiectarea, cât și execuția efectivă a acestor modificări, fiind atribuit pentru 7,72 milioane de lei. Așadar, Romair execută intervenții punctuale în actualele terminale, în timp ce Leviatan proiectează dezvoltarea majoră de circa 1,4 miliarde de euro.
