Economistul Lucian Croitoru consideră că întârzierea formării unui guvern cu puteri depline nu este rezultatul unui plan unic, ci al suprapunerii mai multor calcule politice: PSD nu vrea să plătească electoral costurile unei guvernări în recesiune, AUR nu are suficiente mandate pentru a forma singur o majoritate, iar PNL, USR și UDMR au refuzat inițial o alianță cu partidul lui George Simion. La acestea se adaugă strategia președintelui Nicușor Dan, care a preferat să amâne desemnarea unui nou premier decât să provoace un al treilea eșec în Parlament.
România a depășit recordul celui mai lung interimat guvernamental din perioada postdecembristă, după căderea Cabinetului Bolojan prin moțiunea de cenzură votată de PSD și AUR. Într-o analiză publicată la 1 septembrie, pe blogul personal, economistul Lucian Croitoru susține că blocajul nu poate fi explicat doar prin lipsa unei majorități parlamentare. În spatele acestuia s-ar afla trei refuzuri politice distincte, teama partidelor de costurile economice ale guvernării și lipsa unui semnal clar din Occident privind direcția în care se îndreaptă democrațiile europene.
În opinia sa, România se află într-o situație în care partidele pot forma majorități pentru a dărâma un guvern, dar nu reușesc să construiască o majoritate stabilă care să își asume guvernarea. PSD și AUR au demonstrat că se pot coordona pentru adoptarea unei moțiuni de cenzură.
Blocajul
O asemenea cooperare punctuală este însă mult mai simplă decât negocierea unui program de guvernare, împărțirea ministerelor și asumarea comună a unor măsuri economice nepopulare.
„Blocarea unei majorități cere doar interese comune, coordonare minimă și suficiente voturi – condiții pe care perechea PSD-AUR le-a demonstrat deja, la moțiunea din mai, printr-un vot comun, o singură dată, pe o singură temă. Construirea unei majorități de guvernare cere, în schimb, un acord mult mai costisitor: un program comun, împărțirea vizibilă a responsabilității pentru măsuri nepopulare și o distribuire a funcțiilor între parteneri cu interese diferite”, explică Lucian Croitoru.
Lucian Croitoru este economist, profesor universitar și fost consilier al guvernatorului BNR. În octombrie 2009, președintele Traian Băsescu l-a desemnat candidat la funcția de prim-ministru, dar Guvernul propus de el a fost respins de Parlament. Așadar, nu a fost premier, ci doar premier desemnat.
Cel mai lung guvern interimar din perioada postdecembristă
Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis la 5 mai 2026, după ce moțiunea de cenzură inițiată de PSD și AUR a primit 281 de voturi. Aproape o lună mai târziu, pe 4 iunie, președintele Nicușor Dan l-a desemnat premier pe Eugen Tomac. Acesta s-a retras înainte de a ajunge la votul de învestitură.
Pe 14 iunie, șeful statului l-a desemnat pe Adrian Veștea. Guvernul propus de acesta a fost respins de Parlament la 22 iunie, obținând numai 189 dintre cele 233 de voturi necesare.
După două încercări eșuate, Nicușor Dan a amânat o nouă desemnare pe durata vacanței parlamentare, între 1 iulie și 31 august. Președintele a motivat decizia prin lipsa perspectivei formării unei majorități și prin riscul ca un al treilea eșec succesiv să afecteze imaginea externă a țării înaintea unei evaluări de rating.
„Pe 16 iulie, interimatul Guvernului Bolojan a depășit recordul Guvernului Boc din 2009, devenind cel mai lung guvern interimar din România postdecembristă – la data acestui text, peste 116 zile”, arată economistul.
Această cronologie indică faptul că blocajul nu este provocat numai de neînțelegerile dintre partide. Președintele a folosit marja de decizie pe care i-o oferă Constituția pentru a amâna o nominalizare despre care considera că ar fi fost sortită eșecului. Astfel, la refuzurile partidelor s-a adăugat un al patrulea calcul: prudența arbitrului constituțional, preocupat mai mult de evitarea unui nou eșec decât de accelerarea desemnării.
PSD nu vrea să plătească prețul recesiunii
Lucian Croitoru consideră că prăbușirea fostei coaliții trebuie analizată și prin prisma presiunilor economice. Guvernul trebuia să reducă deficitul bugetar și să adopte măsuri care puteau accentua nemulțumirea populației într-o perioadă de stagnare sau recesiune.
În interiorul fostei coaliții ar fi existat două calcule politice. O parte dintre lideri ar fi dorit înlocuirea premierului și păstrarea alianței, cu amânarea reformelor dureroase. Cealaltă variantă presupunea ieșirea PSD de la guvernare înainte ca efectele corecției bugetare să devină evidente, astfel încât costurile politice să fie suportate de viitorul Executiv.
„În interiorul coaliției, s-au manifestat, se pare, două calcule concurente: unii au sperat să schimbe liderul guvernului, menținând coaliția, dar amânând reformele dureroase; alții au preferat ca PSD să iasă direct de la guvernare, în anticiparea recesiunii, lăsând costul politic al corecției pe seama unui succesor. Al doilea calcul a prevalat, prin moțiunea de cenzură din mai 2026”, afirmă Lucian Croitoru.
PSD a contribuit astfel la demiterea Guvernului Bolojan, dar ulterior a evitat să preia integral responsabilitatea guvernării. Economistul apreciază că social-democrații încearcă să reducă expunerea partidului la măsurile nepopulare care urmează.
Din acest motiv, varianta discutată la sfârșitul lunii august presupunea un guvern PSD-UDMR condus de un premier independent, nu de un lider social-democrat. O asemenea formulă i-ar permite PSD să controleze o parte importantă a guvernării fără a suporta singur costurile economice și electorale.
„Chiar și așa, PSD pare să fi ales un premier independent, nu unul propriu, pentru a-și reduce și mai mult expunerea directă la costul vizibil al măsurilor nepopulare care vor urma”, susține Croitoru.
Trei refuzuri care produc o paralizie neintenționată
Blocajul nu ar fi fost stabilit într-o ședință și nici nu ar reprezenta obiectivul comun al partidelor. El ar fi rezultatul suprapunerii a trei refuzuri motivate diferit.
PSD evită asumarea directă a guvernării într-o perioadă în care trebuie reduse cheltuielile și majorate unele venituri bugetare. AUR nu dispune de suficiente mandate pentru a forma singur o majoritate. PNL, USR și UDMR au refuzat, cel puțin inițial, o alianță cu AUR.
„Blocajul care a urmat nu pare să răspundă unui calcul strategic unificat – nimeni nu pare să-și dorească, explicit, paralizia rezultată. El apare, mai degrabă, ca produs agregat al trei refuzuri individuale, fiecare motivat separat: PSD evită costul vizibil al guvernării în recesiune, AUR nu dispune încă de mandatele necesare pentru o majoritate proprie, iar restul spectrului – PNL, USR, UDMR – refuză, inițial, alianța cu AUR”, explică economistul.
Fiecare partid își urmărește propriul interes imediat, dar rezultatul este o paralizie pe care niciun actor nu și-ar fi propus-o în mod explicit. PSD nu vrea să guverneze singur, AUR nu poate, iar formațiunile din fostul bloc guvernamental nu pot ajunge la pragul de 233 de voturi fără sprijin suplimentar.
„Fiecare actor urmărește propriul interes imediat; niciunul nu «alege» paralizia ca atare – ea rezultă, neintenționat, din suprapunerea celor trei refuzuri”, rezumă Lucian Croitoru.
Situația evidențiază diferența dintre capacitatea de a bloca și capacitatea de a guverna. Pentru dărâmarea unui cabinet este suficient un interes comun temporar și un singur vot coordonat. Formarea unui guvern presupune însă un program comun, împărțirea funcțiilor și asumarea vizibilă a măsurilor nepopulare.
PSD și AUR au demonstrat că pot coopera pentru demiterea unui guvern. Cele două formațiuni nu par însă dispuse să transforme această cooperare într-o alianță oficială. Fiecare ar risca să își afecteze propria identitate politică și să confirme acuzațiile adversarilor privind existența unei înțelegeri permanente.
România așteaptă un semnal din Occident
O parte importantă a analizei lui Lucian Croitoru se referă la influența evoluțiilor occidentale asupra deciziilor partidelor românești. Economistul susține că democrațiile mature traversează o oscilație între o formulă politică tehnocratică, internaționalizată și considerată „respectabilă” și una național-populistă sau „iliberală”.
Democrațiile mai tinere din Europa Centrală și de Est ar imita selectiv aceste tendințe și le-ar folosi pentru legitimarea propriilor strategii.
„Democrațiile mature parcurg, structural, o oscilație lentă între o formă de constructivism politic «respectabilă» – internaționalizată, tehnocratică – și una «iliberală» – național-populistă, suveranistă. Democrațiile tinere din Europa Centrală și de Est imită activ și selectiv această oscilație, folosind rezultatul ei ca sursă de legitimitate pentru propriile strategii”, scrie Croitoru.
Problema este că marile democrații occidentale nu oferă în prezent o direcție clară. AfD a ajuns la aproximativ 20% în Germania, dar a rămas în opoziție. Rassemblement National domină sondajele din Franța, însă nu a câștigat alegerile prezidențiale. Administrația Trump este contestată permanent în interiorul Statelor Unite.
Nici statele occidentale mai mici nu oferă un răspuns definitiv. În Olanda, Partidul Libertății a devenit cea mai mare formațiune în 2023, dar a ieșit ulterior de la guvernare. În Austria, FPÖ a câștigat alegerile din 2024, fără să reușească formarea propriului guvern.
Această lipsă de claritate ar încuraja amânarea la București. Partidele nu își calculează poziția doar în funcție de avantajele imediate, ci încearcă să anticipeze ce tip de alianță va deveni acceptabil sau legitim în Europa. Atât timp cât răspunsul rămâne neclar, asumarea unei poziții ferme este mai riscantă, iar așteptarea devine mai atractivă.
„Când acea direcție rămâne neclară, valoarea strategică a asumării ferme a unei poziții scade, iar amânarea devine, pentru fiecare actor în parte, alegerea mai atractivă”, arată Lucian Croitoru.
De ce PSD și AUR pot bloca, dar nu pot guverna împreună
În teoria lui Lucian Croitoru, o parte importantă a puterii politice românești este exercitată de un „corp politic” format din elite legate direct de fostul partid-stat sau prin alianțe funcționale repetate cu acest nucleu. Aceste elite se pot manifesta prin partide diferite și chiar aparent antagonice.
Economistul definește acest „corp politic” drept un „ansamblu de elite legate prin genealogie directă din fostul partid-stat sau prin alianțe funcționale repetate cu acel nucleu, indiferent de eticheta partidului sub care se exprimă la un moment dat și indiferent dacă acel partid aparține în întregime corpului politic sau doar printr-o parte a lui”.
Primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024, anulat de Curtea Constituțională, ar fi demonstrat deplasarea unei părți importante a electoratului spre opțiunea iliberală. După reluarea alegerilor în 2025, partidele considerate moderate au format Guvernul Bolojan pentru a opri această evoluție.
Coaliția s-a destrămat însă atunci când a fost obligată să se confrunte cu reducerea deficitului și perspectiva recesiunii.
PSD și AUR dețin împreună suficiente mandate pentru a împiedica alte combinații parlamentare să atingă pragul necesar învestirii. Totuși, această capacitate de veto nu se transformă automat într-o capacitate de guvernare comună.
„PSD și AUR dețin, împreună, destule mandate cât să împiedice orice altă combinație să atingă pragul necesar pentru învestirea unui guvern – o majoritate pe care nu o pot, însă, transforma direct în guvernare”, susține Lucian Croitoru.
O alianță oficială PSD-AUR ar obliga cele două formațiuni să își asume împreună reformele, să împartă ministerele și să justifice public apropierea. În plus, PSD și-ar afecta profilul proeuropean, iar AUR și-ar pierde o parte din identitatea de partid antisistem.
Din acest motiv, PSD caută un partener distinct de AUR. Spre finalul lunii august, UDMR părea mai dispusă decât PNL și USR să accepte costurile participării la guvernare. Un Executiv PSD-UDMR condus de un premier independent ar permite social-democraților să revină la putere fără să oficializeze cooperarea cu AUR și fără să plaseze în fruntea Guvernului un lider propriu.
„Singura cale prin care PSD poate accepta guvernarea rămâne una care îl separă public de AUR, nu una care-i unește”, apreciază economistul.
Diferența dintre România, Ungaria și Polonia
Cazurile Ungariei și Poloniei nu contrazic teoria, consideră Lucian Croitoru, ci evidențiază diferențele structurale față de România.
Fidesz și PiS s-au consolidat într-o perioadă în care opțiunea iliberală părea să câștige teren în Occident. Ulterior, această claritate s-a pierdut. În Ungaria, partidul Tisza, condus de Péter Magyar, a obținut 53,6% din voturi la alegerile din 12 aprilie 2026 și 141 dintre cele 199 de mandate, punând capăt celor 16 ani de guvernare Viktor Orbán. În Polonia, schimbarea fusese produsă din 2023 prin coaliția condusă de Donald Tusk.
În ambele state, nemulțumirea provocată de corupție, stagnare economică și degradarea instituțiilor s-a putut transforma direct într-o schimbare electorală și guvernamentală.
România ar avea însă un mecanism suplimentar de veto. Aici, rezultatul alegerilor nu se traduce automat într-o guvernare, deoarece aritmetica parlamentară permite unui grup suficient de puternic să blocheze orice formulă alternativă fără a fi obligat să guverneze el însuși.
„Spre deosebire de Ungaria sau Polonia, unde o singură rundă electorală decisivă a fost suficientă pentru a produce o guvernare nouă, în România nemulțumirea internă nu s-a putut traduce, timp de peste trei luni și jumătate, în schimbare, pentru că traducerea ei în guvernare reală trece printr-o aritmetică parlamentară pe care acest grup o poate bloca oricând”, explică Lucian Croitoru.
În Ungaria și Polonia, o victorie electorală clară a produs o majoritate și o schimbare de putere. În România, nemulțumirea publică nu a generat o soluție politică funcțională deoarece capacitatea de blocare este mai mare decât disponibilitatea partidelor de a construi o alianță.
Nicușor Dan a ales prudența în locul vitezei
Președintele nu face parte din mecanismul politic descris de Lucian Croitoru, dar deciziile sale au influențat durata crizei.
Nicușor Dan a considerat că desemnarea unui nou candidat în timpul vacanței parlamentare ar fi produs, cel mai probabil, încă un eșec. El a preferat să aștepte până la reluarea activității Parlamentului și până la apariția unei formule care să se apropie de cele 233 de voturi necesare.
Această strategie a fost contestată. Unii adversari au susținut că președintele nu are dreptul constituțional de a întârzia desemnarea, iar AUR a invocat chiar posibilitatea suspendării sale.
Independent de disputa juridică, comportamentul șefului statului arată că blocajul nu este produs exclusiv de partide. Președintele a introdus propriul calcul: protejarea imaginii externe a României și evitarea unei noi nominalizări fără majoritate.
„Comportamentul președintelui arată că durata blocajului nu ține exclusiv de cele trei refuzuri deja descrise, ci și de un al patrulea calcul, distinct: cel al arbitrului constituțional însuși, care și-a folosit marja de decizie pentru a evita o desemnare sortită eșecului, nu pentru a grăbi o rezoluție”, afirmă Croitoru.
Prudența prezidențială poate fi explicată politic, dar a contribuit la prelungirea interimatului. Nicușor Dan nu a creat lipsa unei majorități, însă a preferat să administreze blocajul în loc să forțeze o rezolvare rapidă.
Ce poate pune capăt crizei
Analiza nu oferă un calendar precis pentru formarea viitorului guvern. Ea identifică însă trei evoluții care ar putea schimba situația.
Prima este o deteriorare economică suficient de gravă încât unul dintre partide să considere că prelungirea interimatului produce costuri mai mari decât intrarea la guvernare.
A doua ar fi apariția unui semnal politic clar din marile democrații occidentale. O asemenea schimbare ar putea modifica percepția asupra alianțelor acceptabile și ar reduce avantajul strategic al amânării.
A treia soluție este găsirea unui partid dispus să împartă cu PSD costurile guvernării, fără ca social-democrații să fie obligați să se asocieze oficial cu AUR. Negocierile pentru o posibilă formulă PSD-UDMR și desemnarea unui premier independent se înscriu în această variantă.
„Cât va dura acest blocaj rămâne, prin natura mecanismului descris, imposibil de precizat: teoria nu oferă un calendar, ci doar condițiile structurale care i-ar putea pune capăt – fie o deteriorare economică suficient de severă încât să schimbe calculul unuia dintre cei trei actori, fie apariția unui semnal occidental suficient de clar încât să reducă valoarea strategică a amânării, fie găsirea unui partener dispus să suporte, alături de fața dominantă a corpului politic, costul vizibil al guvernării”, arată Lucian Croitoru.
Concluzia economistului este că niciunul dintre factorii analizați nu explică singur blocajul. Criza rezultă din combinarea indeciziei occidentale, a capacității PSD și AUR de a bloca fără a putea construi împreună o guvernare, a refuzului celorlalte partide de a coopera cu AUR și a prudenței președintelui.
„Coroborarea firelor explicative – indecizia occidentală, care lasă fiecare calcul individual fără un reper ferm; prezența unui corp politic a cărui capacitate de veto depășește capacitatea lui de a construi, unit, o guvernare; și marja de decizie a unui arbitru constituțional care a ales prudența în locul vitezei – oferă o explicație mai completă decât oricare dintre ele, luată separat”, concluzionează Lucian Croitoru.
România nu se confruntă doar cu izolarea unei tabere politice, așa cum s-a întâmplat în alte crize guvernamentale. De această dată, nici gruparea care a contribuit la căderea Guvernului Bolojan, nici alternativa sa nu reușesc să construiască o nouă majoritate.
În esență, vechea guvernare a putut fi înlăturată, dar sistemul nu a fost capabil să pună nimic stabil în locul ei. Tocmai această diferență explică durata excepțională a crizei și transformarea interimatului dintr-o soluție temporară într-o formă prelungită de administrare a statului.
