Nicușor Dan a greșit, doar luând strict definiția din legislație, când a afirmat că SPP este doar un serviciu de pază și nu unul de informație/secret. Legea securității naționale arată explicit că instituția execută activități de informații. Spre deosebire de SRI și SIE, SPP culege însă date numai pentru protejarea demnitarilor și a sediilor acestora.
Președintele Nicușor Dan a prezentat Serviciul de Protecție și Pază (SPP) drept o structură care se ocupă exclusiv de paza demnitarilor, atunci când a fost întrebat despre dezvăluirile Recorder privind trecutul militar al generalului Lucian Pahonțu.
„SPP nu e un serviciu secret. Este un serviciu de pază”, a declarat Nicușor Dan la Chișinău, în timp ce explica de ce nu consideră justificată schimbarea din funcție a directorului Serviciului de Protecție și Pază. Cu serviciu secret, președintele Nicușor Dan se referea la serviciu de informații.
Afirmația este contrazisă de prevederile explicite ale Legii nr. 51/1991 privind securitatea națională. Actul normativ nu lasă loc unei interpretări potrivit căreia SPP ar desfășura exclusiv activități de pază. Dimpotrivă, articolul 8 alineatul (1) include instituția condusă de Lucian Pahonțu printre structurile care execută „activitatea de informații pentru realizarea securității naționale”.
Prin urmare, SPP nu are numai angajați care îl însoțesc fizic pe președinte, verifică traseele coloanei oficiale sau păzesc Palatul Cotroceni. Serviciul poate obține, verifica și valorifica informații despre eventualele amenințări îndreptate împotriva demnitarilor pe care îi protejează.
Legea menționează explicit activitatea de informații a SPP
Articolul 8 alineatul (1) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională contrazice direct afirmația făcută de președintele României:
„Activitatea de informații pentru realizarea securității naționale se execută de Serviciul Român de Informații, organul de stat specializat în materia informațiilor din interiorul țării, Serviciul de Informații Externe, organul de stat specializat în obținerea din străinătate a datelor referitoare la securitatea națională, și Serviciul de Protecție și Pază, organul de stat specializat în asigurarea protecției demnitarilor români și a demnitarilor străini pe timpul prezenței lor în România, precum și în asigurarea pazei sediilor de lucru și reședințelor acestora.”
Textul legal este important deoarece stabilește două lucruri în același timp. Mai întâi, arată că SRI, SIE și SPP execută activități de informații pentru realizarea securității naționale. Apoi delimitează domeniul în care fiecare structură poate acționa.
SRI este specializat în informațiile din interiorul țării. SIE obține din străinătate date relevante pentru securitatea națională. SPP colectează și valorifică informațiile de care are nevoie pentru a-i proteja pe demnitarii români și străini, precum și sediile și reședințele acestora.
Nici SRI, nici SIE nu pot colecta legal informații „de orice fel”, fără limite. Competențele lor sunt stabilite prin lege și trebuie exercitate numai pentru prevenirea și contracararea amenințărilor care intră în aria lor de responsabilitate.
În același mod, SPP nu are o competență informativă generală. Instituția nu ar trebui să culeagă informații fără legătură cu protejarea demnitarilor și a obiectivelor aflate în responsabilitatea sa.
SPP poate culege informații inclusiv în mod acoperit
Statutul informativ al SPP este confirmat și de Legea nr. 191/1998 privind organizarea și funcționarea Serviciului de Protecție și Pază.
Actul normativ definește SPP drept un organ de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale, specializat în protecția demnitarilor români și străini, a familiilor acestora, precum și în paza sediilor de lucru și a reședințelor. Instituția are structură militară și face parte din sistemul național de apărare.
Articolul 14 îi permite SPP să organizeze și să desfășoare, „deschis sau acoperit”, activități de culegere, verificare și valorificare a informațiilor necesare îndeplinirii atribuțiilor sale.
Dacă, în timpul acestor activități, obține informații operative care nu intră în competența sa, SPP are obligația să le transmită autorităților abilitate să le verifice și să le valorifice.
Serviciul poate solicita și obține înscrisuri sau relații oficiale de la instituții și persoane juridice, poate consulta specialiști, poate primi sesizări ori note de relații și poate fixa anumite momente operative prin mijloace tehnice sau prin constatări personale.
La ce s-ar fi putut referi Nicușor Dan
Cel mai probabil, președintele a încercat să explice că principala misiune a SPP este protejarea demnitarilor, nu culegerea generală de informații din interiorul sau din exteriorul țării.
În acest sens limitat, Nicușor Dan are dreptate: SPP nu este echivalentul SRI sau SIE și nu are aceeași arie de competență.
SRI urmărește amenințările interne la adresa securității naționale, în limitele stabilite prin lege. SIE obține din străinătate informațiile relevante pentru siguranța și interesele României. SPP colectează informații numai în măsura în care acestea sunt necesare protejării demnitarilor și obiectivelor aflate în responsabilitatea sa.
Pentru a-l proteja pe președintele României, SPP trebuie să identifice din timp persoanele, grupurile, acțiunile sau împrejurările care îi pot pune în pericol viața, sănătatea, integritatea fizică ori libertatea de acțiune.
Așadar, diferența dintre SPP și serviciile clasice de informații nu constă în absența activității informative. Diferența constă în obiectul mult mai restrâns al informațiilor pe care SPP este autorizat să le obțină și să le folosească.
Afirmația a fost făcută în apărarea lui Lucian Pahonțu
Nicușor Dan a făcut declarația în timp ce răspundea întrebărilor despre Lucian Pahonțu, directorul SPP din decembrie 2005.
Președintele a spus că a evaluat funcționarea instituției „cu propriile simțuri” și că, din interacțiunile avute cu ofițerii care îi asigură protecția, consideră că serviciul funcționează și este profesionist.
Șeful statului a recunoscut însă că nu a realizat o evaluare managerială individuală a lui Pahonțu, invocând existența altor probleme mai importante pe agenda sa.
Nicușor Dan a mai afirmat că orice persoană care a participat la reprimarea manifestațiilor din timpul Revoluției sau al Mineriadei nu ar trebui să ocupe o funcție importantă în stat, dar a susținut că Pahonțu „nu este în această situație”.
Declarațiile au venit după ce Recorder a publicat o investigație potrivit căreia Lucian Pahonțu a fost ofițer al Trupelor de Securitate și a comandat un pluton trimis în centrul Bucureștiului la 21 decembrie 1989.
Documentele și mărturiile prezentate de Recorder îl plasează în dispozitivul aflat în apropierea baricadei de la Intercontinental, unde forțele regimului comunist au deschis focul asupra manifestanților.
Pahonțu a transmis că întreaga sa activitate s-a desfășurat în conformitate cu normele legale și cu principiile care guvernează activitatea militarilor, dar nu a răspuns punctual întrebărilor publicației.
Cât a greșit președintele
Dacă Nicușor Dan a vrut să spună că SPP nu este identic cu SRI sau SIE, afirmația sa poate fi înțeleasă. Instituțiile au misiuni și competențe diferite.
Dacă a vrut să spună însă că SPP nu desfășoară activități de informații și este doar o structură de pază, atunci președintele a greșit în mod clar.
Legea nr. 51/1991 spune explicit că activitatea de informații pentru realizarea securității naționale este executată și de Serviciul de Protecție și Pază. Legea de organizare a SPP îi permite instituției să culeagă, să verifice și să valorifice informații, inclusiv prin activități desfășurate acoperit.
SPP nu este o simplă gardă de corp instituționalizată. Este un organ cu atribuții în domeniul securității naționale, cu structură militară și competențe informative limitate la protejarea demnitarilor.
