Seceta a rămas extinsă în Europa în primele șapte luni ale anului 2026, afectând lunar între aproximativ o treime și aproape jumătate din suprafața continentului. România nu a fost ferită de aceste probleme.
În România, rezultatele indică o continuare a vulnerabilități față de anul precedent, unde unele regiuni au beneficiat de precipitații temporar favorabile, în timp ce vestul, nord-vestul și centrul țării au rămas frecvent deficitare.
Schimbările climatice lovesc direct în agricultură, un sector-cheie care se dovedește depășit de noile temperaturi, spune cercetătoarea Viorica Nagavciuc. „Agricultura din România nu este suficient de pregătită. Există ferme care s-au adaptat, dar adaptarea nu s-a produs încă la scară națională, iar sectorul rămâne foarte expus”, a spus aceasta.
Vor ajunge românii să înlocuiască roșiile cu bananele
Acest factor nu ar putea duce automat la cultivarea fructelor tropicale în țara noastră, în locul tomatelor românești spre exemplu, spune Nagavciuc, însă fermierii vor trebui să-și modifice modul cum își vor pregăti culturile pentru anii următori.
„Bananierul are nevoie de un anumit tip de sol și de un climat tropical, fără îngheț, cu umiditate ridicată și foarte multă apă. Iernile din România rămân prea reci, iar problema noastră principală este tocmai lipsa apei. Adaptarea va presupune, mai degrabă, schimbarea treptată a soiurilor, a calendarului agricol și, în anumite regiuni, a structurii culturilor. „Roșiile nu vor dispărea. Va trebui doar să le cultivăm mai inteligent din punct de vedere hidric”, spune cercetătoarea.
Lipsa apei de irigații
Irigarea rămâne o altă componentă importantă, dar nu poate fi tratată ca o soluție universală. Eficiența sistemelor de irigații, accesul la surse de apă și costurile de exploatare vor conta la fel de mult ca alegerea culturii.
„Apa este o resursă valoroasă și va deveni o resursă din ce în ce mai valoroasă în viitor. Cele mai eficiente măsuri pentru a reduce consumul de apă și pentru a evita risipa sunt și cele mai simple, de la repararea robinetelor și a rezervoarelor de toaletă, la dușuri scurte în loc de baie, mașini de spălat pornite doar la încărcare completă și perlatoare (aeratoare) la robinete. Cei care au o curte pot colecta apa de ploaie pentru grădină și pot uda dimineața devreme sau seara, prin picurare, nu prin aspersie la prânz”, mai spune aceasta.
Un exemplu al acestei vulnerabilități este vara anului 2024, când, în județul Dolj, s-au pierdut aproximativ 65% din culturile de floarea-soarelui, potrivit datelor invocate de aceasta.
Schimbarea nu se limitează la sudul țării. Regiunile afectate de ariditate s-au extins, iar agricultura trebuie să facă față unor combinații tot mai dificile de temperaturi ridicate, precipitații neregulate și deficit de apă. Totodată, fermierii și consumatorii nu ar trebui să se teamă că tomatele românești ar putea fi înlocuite cu fructele tropicale.
O vară secetoasă nu se repară cu o toamnă ploioasă
Vara a adus temperaturi ridicate, care au amplificat pierderile de apă din sol. Ploile abundente din toamnă au umezit rapid stratul superficial al pământului, dar nu au compensat peste tot deficitul acumulat în lunile precedente.
Aceasta este una dintre particularitățile climatului european unde sunt reprezentate de perioade lungi de deficit hidric care pot alterna cu episoade de precipitații intense, concentrate în intervale scurte.
Pentru a evalua fenomenul, analiza folosește indicele SPEI, care ia în calcul atât precipitațiile, cât și cererea evaporativă asociată condițiilor atmosferice. Calculat pe intervale de acumulare de la una la 24 de luni, indicele permite diferențierea secetei moderate, severe și extreme.
În această clasificare, valorile sub -1 indică secetă moderată, cele sub -1,5, secetă severă, iar cele sub -2, secetă extremă.
Pragul depășit arată intensitatea deficitului, nu și amploarea tuturor consecințelor sale.
Impactul depinde de tipul culturilor, de rezervele de apă disponibile și de momentul în care seceta lovește. În agricultură, de exemplu, câteva săptămâni fără apă în timpul unei etape critice de dezvoltare pot avea consecințe mai mari decât o perioadă mai lungă de deficit într-un moment mai puțin sensibil al sezonului.
Seceta rămâne o problemă europeană
Primele șapte luni din 2026 confirmă că seceta europeană nu urmează un tipar geografic fix.
În ianuarie, 45,4% din suprafața analizată se afla în secetă. Proporția a scăzut la 34,2% în februarie și la 33,7% în martie, apoi a crescut din nou în aprilie și mai, până la 40,7%. În iulie, seceta afecta 46,8% din suprafața Europei.
Mai importantă decât variația suprafeței totale a fost intensificarea fenomenului. Ponderea suprafeței afectate de secetă extremă a crescut de la 3,5% în ianuarie la 10,5% în iulie. În aceeași perioadă, suprafața afectată de secetă severă a urcat de la 13,6% la 14,4%.
În România, efectele se înscriu într-un proces mai lung, care nu poate fi explicat exclusiv printr-un singur sezon agricol. Secetele europene din 2015, 2018-2020 și 2022 au arătat că deficitul hidric poate reveni în ani succesivi, iar rezervele de apă nu se refac neapărat odată cu încheierea unui episod secetos.
Persistența este esențială. Pe măsură ce solul pierde apă, agricultura devine mai dependentă de irigații și de precipitațiile din perioadele următoare. Dacă deficitul continuă, presiunea se poate transmite către apele de suprafață și resursele subterane.
„O stabilizare a climei nu este de așteptat în viitorul apropiat”
Dacă agricultura trebuie să se adapteze, întrebarea următoare este cât timp mai avem la dispoziție și dacă tendința de încălzire poate fi oprită.
„Pe scara de timp a unei vieți omenești, încălzirea deja produsă este practic ireversibilă. Dioxidul de carbon rămâne în atmosferă secole întregi”. Potrivit valorilor citate de Nagavciuc, temperatura medie a României a crescut cu aproximativ 2,4°C între 1961 și 2024, iar 2024 a fost cel mai cald an din istoria măsurătorilor naționale.
Totuși, tendința pe termen lung nu înseamnă că fiecare an va fi mai cald decât precedentul. Vara anului 2025, de exemplu, a fost foarte caldă, dar nu a depășit nivelul extrem din 2024. Variabilitatea naturală va continua să producă ani mai răcoroși sau mai ploioși.
Diferența este că acești ani se vor desfășura pe un fond climatic mai cald.
„O stabilizare a climei nu este de așteptat în viitorul apropiat”, avertizează cercetătoarea. „Temperatura va continua să crească atât timp cât emisiile globale de gaze cu efect de seră continuă, iar acestea nu au început încă să scadă în mod susținut. Sistemul climatic are o memorie lungă: chiar și după ce am atinge zero emisii nete, ar fi nevoie de câteva decenii până la o stabilizare a temperaturii, iar aceasta ar rămâne la un nivel ridicat timp de secole, fără să revină la valorile din trecut”, spune aceasta.
Pentru România, proiecțiile climatice citate de Nagavciuc indică o încălzire de aproximativ 1,8°C până în 2100 într-un scenariu cu emisii moderate, și de peste 4°C într-un scenariu cu emisii ridicate, în raport cu perioada de referință folosită în analiza respectivă.
Aceste valori sunt proiecții condiționate de scenariile de emisii, nu predicții certe. Ele indică însă direcția generală unde verile vor deveni, foarte probabil, mai calde, iar riscul unor episoade de secetă agricolă și hidrologică va crește.
Cine riscă să rămână fără apă
Schimbările climatice nu se traduc doar în pierderi agricole. Ele pot afecta alimentarea cu apă a localităților, în special acolo unde comunitățile depind de fântâni, izvoare și surse locale cu rezerve limitate.
În 2024, peste 600 de localități din România au impus restricții privind furnizarea apei. Cifra ilustrează amploarea vulnerabilității, deși restricțiile pot avea cauze și grade de severitate diferite.
Proiecțiile climatice sugerează că distribuția precipitațiilor s-ar putea schimba regional: jumătatea nordică a țării ar putea primi ceva mai multe precipitații, în timp ce sudul și sud-estul ar putea deveni mai expuse deficitului. Cele mai vulnerabile regiuni sunt Câmpia Română, Dobrogea, sudul Moldovei și Oltenia, potrivit cercetătoarei. Riscul este deosebit de important pentru comunitățile mici, care nu dispun întotdeauna de surse alternative sau de infrastructură suficientă pentru a compensa scăderea disponibilității apei.
Există o diferență între a avea precipitații și a avea apă disponibilă atunci când este nevoie de ea. „Chiar și cu precipitații neschimbate, evaporarea crescută usucă solul și reduce debitele râurilor”, explică Nagavciuc.
Măsurile preventive ar trebui să înceapă cu reducerea pierderilor din rețelele de distribuție, diversificarea surselor de alimentare, interconectarea sistemelor și monitorizarea apelor subterane. Refacerea zonelor umede poate contribui, de asemenea, la reținerea apei în peisaj.
La nivel local, planurile de gestionare a secetei ar trebui pregătite înainte ca rezervele să ajungă la niveluri critice, nu improvizate în momentul în care apar restricțiile.
În Prahova au fost cele mai multe zile de ploaie
Datele pentru România arată și de ce simpla numărare a zilelor ploioase nu este suficientă pentru a evalua disponibilitatea apei.
Până la 22 august 2026, cele mai multe zile cu precipitații de cel puțin 10 mm au fost înregistrate în Prahova (17 zile), urmată de Gorj (15), Caraș-Severin (14) și Dâmbovița, Buzău, Vrancea și Mehedinți (aproximativ 13 zile fiecare). Cele mai puține zile, între 4 și 5, au apărut în vestul și sud-estul țării, inclusiv în Arad, Tulcea și Constanța.
Pentru precipitațiile de cel puțin 20 mm, maximul a fost tot în Prahova, cu 6 zile, urmată de Buzău, cu 5. În nord-vest și în vest, astfel de episoade au fost mult mai rare, iar în mai multe județe au lipsit complet.
Zilele cu precipitații de cel puțin 30 mm au fost rare: Gorjul a avut două, iar câteva județe din nord-est, sud și sud-est au avut câte una. În restul țării, acest prag nu a fost atins.
Adaptarea nu mai poate fi amânată
Există o tentație de a privi fiecare secetă drept o criză temporară, care se va încheia odată cu revenirea ploilor. Datele din ultimul deceniu sugerează însă că această abordare este nerealistă.
Agricultura va trebui să își adapteze culturile și tehnicile de lucru. Localitățile vor avea nevoie de sisteme de alimentare mai reziliente. Iar gestionarea apei va trebui să țină cont nu doar de resursele disponibile astăzi, ci și de perioadele în care acestea ar putea deveni insuficiente.
Nu toate regiunile României vor evolua în același fel și nu toate culturile vor fi afectate în aceeași măsură. Unele ferme vor reuși să se adapteze, în timp ce altele, mai ales cele cu acces limitat la apă și la investiții, vor rămâne expuse.
Pentru România, marile dificultăți nu sunt să transforme câmpurile în peisaje tropicale, ci să învețe să producă și să trăiască într-un climat mai cald, cu precipitații mai puțin previzibile și cu o presiune tot mai mare asupra resurselor de apă. Iar această schimbare nu va depinde doar de cât va ploua în anii următori, ci de ceea ce facem cu apa care cade astăzi.
