Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie din România (APCE) anunță că a fost desemnată „Cea mai bună organizație de promovare a energiei regenerabile în 2026 – România”, în cadrul Balkan Enterprise Awards 2026. Asociația transmite că a depășit și pragul de 2.500 de membri cotizanți. „Acest premiu nu este al meu. Este al vostru!”, afirmă președintele APCE, Dan Pîrșan.
Potrivit comunicatului, distincția a fost acordată în cadrul programului organizat de EU Business News, publicație britanică de afaceri, parte a grupului editorial AI Global Media.
„Acest program recunoaște performanța organizațiilor, companiilor, antreprenorilor și liderilor din regiunea Balcanilor care contribuie prin profesionalism, inovație și implicare la dezvoltarea economică și la progresul comunităților”, precizează președintele APCE, Dan Pîrșan.
Asociația, model de bune practici în energie
Asociația arată că evaluarea urmărește „meritele și realizările organizațiilor”, precum și activitatea și impactul acestora în domeniile în care activează.
Pentru organizația înființată în decembrie 2023, premiul reprezintă o recunoaștere a implicării membrilor, susține Dan Pîrșan.
„Este al fiecărui prosumator care a avut curajul să creadă că lucrurile pot fi schimbate în România. Este al fiecărui om care a înțeles că drepturile noastre trebuie apărate. Și este al tuturor celor care au ales să susțină APCE, nu doar prin vorbe, ci prin implicare și încredere”, transmite președintele asociației.
În același comunicat, APCE anunță că a depășit 2.500 de membri cotizanți și susține că, din informațiile pe care le deține, nicio altă asociație de profil din țară nu a reunit atât de mulți membri care plătesc cotizații.
„Peste 2.500 de oameni care au ales voluntar să contribuie la construirea unei organizații independente, puternice și respectate”, afirmă Dan Pîrșan.
„Cu fiecare nou membru, APCE devine mai puternică”
Acesta leagă creșterea numărului de membri de responsabilitatea conducerii organizației: „Cu fiecare nou membru, APCE devine mai puternică. Dar, în același timp, eu devin mai responsabil în fața voastră”.
„Fiecare înscriere reprezintă un vot de încredere. Fiecare cotizație reprezintă un gest de susținere. Fiecare membru nou mă obligă să muncesc mai mult, să fiu mai atent, mai exigent și mai hotărât în apărarea intereselor voastre”, adaugă președintele APCE.
În mesajul său, Pîrșan afirmă că organizația a fost construită pentru reprezentarea prosumatorilor: „Nu am construit APCE pentru premii, diplome sau recunoaștere publică. Am construit-o pentru că prosumatorii din România aveau nevoie de o voce care să îi reprezinte, să le apere drepturile și să nu se teamă să spună lucrurilor pe nume”.
„Acest premiu ne onorează, dar nu ne schimbă misiunea. Dimpotrivă, ne obligă să fim și mai buni”, mai transmite acesta.
Comunicatul se încheie cu un apel adresat prosumatorilor care nu sunt membri ai asociației: „Nu mai stați singuri în fața unui sistem în care vocea unui om este prea ușor ignorată! Veniți alături de noi!”.
„Cu fiecare membru nou, APCE câștigă reprezentativitate, forță și capacitatea de a apăra mai eficient drepturile tuturor”, susține Dan Pîrșan.
