Procurorul Teodor Niță controla programul de verificarea a containerelor din Portul Constanța. A deschis dosar penal comisarului care dorea să modifice sistemul de control din port

Containere în vamă

Containere în vamă

Procurorul Teodor Niță a schimbat într-o anchetă declarații unor polițistele de la Garda de Coastă pentru a construi un dosar penal pe numele comisarului-șef Adrian Silviu Sima, șef al Serviciului Prevenirea și Combaterea Migrației Ilegale și Infracționalității Transfrontaliere din Garda de Coastă. Miza magistratului trimis în judecată și aflat în arest preventiv era să-l împiedice pe Sima să schime sistemul de control al containerelor din Portul Constanța realizat de Garda de Coastă stabilit inițial de comisarul Petrică Bacaim.

Potrivit rechizitoriului Parchetului General, prin care procurorului Teo Niță a fost trimis în judecată pentru fapte de corupție, acesta ar fi urmărit și înlăturarea lui Adrian Silviu Sima de la conducerea serviciului din Garda de Coastă și înlocuirea sa cu o persoană agreată de procuror.

În acest sens, procurorul a deschis chiar o anchetă penală împotriva comisarului.Teodor Niță a dispus chiar controlul judiciar pe 30 ianuarie 2025, prin care lui Sima i-a fost interzisă exercitarea atribuțiilor de conducere.

Sima a relatat și un posibil context al conflictului. În vara lui 2022, Niță l-ar fi chemat la o spălătorie auto și i-ar fi cerut să nu schimbe controalele containerelor din Portul Constanța, deoarece predecesorul său, Petrică Bacaim, pusese la punct un „sistem care nu trebuie schimbat”. Procurorul i-ar fi solicitat să-l informeze despre tot ce se întâmpla în port.

Ulterior, Sima și colegii săi au lucrat, prin delegare, într-o anchetă DNA în care Bacaim și directorul Gărzii de Coastă, Laurențiu Cicu, au fost inculpați. Sima susține că astfel și-a atras ostilitatea lui Bacaim.

Formal, dosarul împotriva lui Sima a pornit de la un denunț al Sindicatului DECUS privind presupuse presiuni pentru împărțirea salariului de excelență și falsificarea unor documente de serviciu. Niță neagă cercetarea abuzivă și susține că acuzațiile împotriva sa reprezintă răzbunarea lui Sima.

Dosarul împotriva lui Sima conținea declarații false

Patru polițiste din Garda de Coastă au contestat, în fața anchetatorilor Parchetului General, pasaje consemnate în propriile declarații de martor dintr-un dosar instrumentat de procurorul Teodor Niță. Unele au susținut că în documente au fost introduse afirmații pe care nu le făcuseră, altele că au fost presate să semneze fără să poată citi integral. În același dosar, un alt polițist a relatat că și-a redactat răspunsurile acasă, în Word, apoi le-a adus la parchet pe un stick.

Episoadele sunt descrise în rechizitoriul din 30 octombrie 2026, prin care Parchetul General l-a trimis în judecată pe Niță inclusiv pentru cercetare abuzivă. Acuzarea susține că procurorul ar fi ticluit probe împotriva comisarului-șef Adrian Silviu Sima, șef al Serviciului Prevenirea și Combaterea Migrației Ilegale și Infracționalității Transfrontaliere din Garda de Coastă. Niță respinge acuzația și afirmă că a consemnat corect depozițiile.

ÎCCJ a menținut, pe 5 noiembrie 2026, arestarea preventivă a procurorilor Teodor Niță și Gigi Valentin Ștefan. Dosarul fiind în camera preliminară, măsura trebuie reverificată în cel mult 30 de zile.

Ancheta fabricată pentru comisarul-șef Sima

Dosarul de la care a pornit această parte a anchetei avea numărul 601/208/P/2024. Între aspectele cercetate se aflau documentele privind o misiune din Vama Veche, desfășurată la 27 aprilie 2024, și consemnarea participării lui Sima la activitate. În ianuarie 2025, Niță a audiat mai mulți angajați ai Gărzii de Coastă.

La reaudierea din 29 iunie 2026, o polițistă de la Garda de Coastă a arătat diferența dintre ceea ce susține că spusese și ceea ce apărea în documentele semnate. Potrivit rechizitoriului, aceasta îi comunicase lui Niță că Sima nu participase fizic la acțiune, dar coordonase activitatea prin telefon. În declarație apărea însă că nu știa ca acesta să fi coordonat ceva.

Martora a contestat și formulările potrivit cărora i-ar fi fost teamă de Sima și de răzbunarea lui. Despre fraza „Sima Adrian conduce serviciul foarte dur și mi-e teamă de răzbunare dacă nu fac ce zice el”, femeia a susținut că nu îi aparținea, fiind concepută și consemnată de procuror. Ea a recunoscut că semnase cele două declarații fără să le citească integral.

O altă polițistă a relatat că, înainte de audierea din 27 ianuarie 2025, Niță i-ar fi spus: „aveți grijă ce declarați, doamnă Cobzaru, oricând se poate schimba calitatea”. Potrivit declarației sale, procurorul a avut o atitudine beligerantă.

Polițista a contestat mai multe paragrafe care o prezentau drept o subordonată constrânsă de șef să accepte falsificarea unor documente. Ea a susținut că formulările reprezentau interpretări ale procurorului. În cazul unui pasaj, a declarat că îi ceruse ștergerea, dar Niță ar fi refuzat și nu i-ar fi permis să citească integral depoziția.

Procurorul a cerut unei martore să semneze o declarație fără să o citească

Și o a treia polițistă a descris un avertisment legat de schimbarea calității procesuale. Conform rechizitoriului, aceasta a relatat că procurorul a țipat la ea și, după imprimarea declarației, i-a cerut să semneze fără să o citească, invocând graba.

Polițista a explicat și cum ar fi descoperit diferențele: un coleg primise calitatea de inculpat și i-a arătat ordonanța. Citind documentul, femeia a identificat pasaje atribuite ei care, susține aceasta, nu corespundeau celor declarate.

În august 2026, a patra polițistă a contestat, la rândul său, numeroase fragmente din cinci declarații date în ianuarie și februarie 2025. Între acestea se aflau susțineri despre transportarea unor documente la semnat și despre ruperea sau tocarea pontajelor inițiale. Martora a afirmat că nu declarase acele lucruri ori că nu își amintea cine făcuse anumite demersuri, în timp ce documentele îi atribuiau relatări categorice.

Alți doi polițiști au venit cu declarațiile de acasă

O parte distinctă a acuzației privește declarațiile a doi polițiști, procurorul Niță le-a dat o foaie cu întrebări, spunând că nu avea timp să îl audieze. Polițistul și-ar fi redactat răspunsurile acasă, pe laptop, apoi le-ar fi adus pe un stick.

Potrivit relatării sale, după verificarea răspunsurilor, procurorul l-a trimis într-un birou alăturat pentru a-și redacta singur declarația. Ulterior i-ar fi cerut să elimine întrebările și să păstreze răspunsurile. Unul dintre ei a precizat că mențiunea potrivit căreia declarația fusese luată între orele 10:00 și 12:40 nu corespundea realității.

Celălalt a susținut că procurorul nu fusese prezent la luarea declarației sale. Rechizitoriul consemnează însă și o neconcordanță: grefiera despre care martorul a spus că îi tehnoredactase depoziția a declarat că nu participase la audierea niciunuia dintre cei doi polițiști.

Comisarul Sima a fost suspendat temporar în urma anchetei deschise de Niță

Consecințele anchetei inițiale au fost concrete pentru Sima. La 30 ianuarie 2025, Niță a dispus controlul judiciar pentru 60 de zile, cu obligații care includeau interdicția exercitării activităților de conducere a serviciului. Ulterior, componenta de șantaj a ajuns la DNA Constanța, care a dispus, la 11 februarie 2025, anularea actelor de urmărire penală din cauza disjunsă, revocarea controlului judiciar și clasarea acelei acuzații.

La 3 septembrie 2026, procurorul de la Parchetul Judecătoriei Sectorului 6, unde fusese transferată continuarea anchetei, a clasat și patru acuzații de fals intelectual împotriva lui Sima, pentru lipsa probelor privind săvârșirea faptelor sau lipsa vinovăției cerute de lege, în funcție de faptă.

Procurorul Teodor Niță

Niță susține că dosarul împotriva sa reprezintă o „răzbunare a comisarului șef Sima Adrian Silviu”. El afirmă că martorelor le-a prezentat declarațiile și că forma acestora fusese convenită înainte de semnare. În privința lui Baciu, a susținut că l-a audiat personal, a transcris cu voce tare notele aduse și a verificat dacă înțelesese corect. Eventualele nepotriviri dintre ore ar fi fost scăpări de consemnare.

Parchetul General consideră că depozițiile martorilor contrazic această apărare și că semnarea unui document nu înlătură suspiciunile privind presiunile sau modificarea conținutului. Instanța urmează să examineze acuzația de cercetare abuzivă. Rechizitoriul exprimă poziția acuzării, iar Niță beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Lasă un răspuns