Părinții lui Florin Barbu, ministrul Agriculturii, dețin trei terenuri în comuna Milcovul, județul Olt, suprafețe preluate de la Alin Florin Popa. Acesta este o rudă a lui Cătălin Popa, acționarul majoritar din acte al firmei Carmin PopStar Prod, așa cum reiese din datele firmei înregistrate la Registrul Comerțului. Ba, soții Dumitru și Virginia Barbu sunt vecini cu fiica lui Cătălin Popa, care și ea a preluat două terenuri pe de la ruda Alin Florin Popa.
Societatea Carmin PopStar importa din Spania, în urmă cu un deceniu, pompe de irigații și nu avea venituri de peste un milion de lei pe an. Asta până când Ministerul Agriculturii a început programul de refacere a sistemului de irigații în 2017 prin intermediul Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF). Fix acolo unde Florin Barbu era director.
Carmin PopStar a început să adune contacte și mai importante după 2023, când Florin Barbu a fost avansat ministru al Agriculturii. Florin Barbu nu ne-a răspuns până acum la întrebările legate de legăturile financiare – și nu numai – ale familiei sale cu acționarul principal al firmei care câștigă contracte de irigații finanțate de ministerul pe care l-a condus și unde a anunțat că dorește să se întoarcă în viitorul guvern.
Dumitru și Virginia Barbu sunt părinții lui Florin Barbu, fost ministru al Agriculturii și fost director general al Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF). Părinții fostului ministru PSD au preluat, în 2018, fără să înregistreze vreun credit pentru asta, mai multe suprafețe de teren din satul Milcovul din Deal (comuna Milcovul), situată la 7 de kilometri de Slatina, județul Olt.
Anul 2018, important și pentru părinții lui Florin Barbu și pentru firma Carmin Popstar
Terenurile au fost preluate în 2018 de la Alin Florin Popa. Acesta deținea o suprafață mai mare, care a fost împărțită în mai multe loturi. Trei dintre aceste suprafețe au ajuns, în 2018, în posesia lui Dumitru Barbu și Virginia Barbu.
Alin Florin Popa este o rudă a acționarului principal de la firma Carmin Popstar Prod SRL, Cătălin Popa, așa cum a reușit să afle NewsCenter.ro de la localnici din comuna Milcovul, județul Olt. Nu am obținut informații sigure din care să reiasă natura acestei relații de rudenie. Asta și pentru că familia Popa, prin Cătălin Popa, acționarul Carmin Popstar a refuzat să ne răspundă la orice întrebare pe acest subiect.
Carmin Popstar Prod SRL este o societate care a devenit, după 2023, una dintre cele mai importante firme care primesc contracte de refacere a sistemului de irigații din România, în special din sudul țării. Veniturile firmei din astfel de lucrări trec de 190 de milioane de lei, așa cum reiese din bilanțurile companiei. Dar ascensiunea companiei a început după 2018, odată cu primele contracte primite de la Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF).

Tot în 2018, Florin Barbu era director general al ANIF, iar ministrul Agriculturii era Petre Daea. Cu un an înainte, cei doi au lansat programul național de refacere a infrastructurii principale de irigații. Valoarea prognozată a contractelor putea ajunge la un miliard de euro. Cert este că 2018 a fost primul an cu alocări bugetare importante, de aproape 200 de milioane de lei.
Și nu în ultimul rând, anul 2018 este momentul în care Carmin PopStar devine dintr-o societate județeană, cu afaceri de 1-2 milioane de lei pe an, constând în mici lucrări de construcții în unitățile de învățământ și distribuție de pompe de capacitate mică pentru irigații, într-o companie care începea să câștige primele contracte de la ANIF-ul condus de Florin Barbu.
Florin Barbu are un troler de 5.000 de euro, dar este împrumutat de tatăl pensionar
Tot în satul Milcovul din Deal deține și Florin Barbu un teren agricol, împreună cu soția, de 901 de metri pătrați, iar localnicii îl văd destul de des pe fostul ministru al Agriculturii prin comună, deși acesta teoretic nu are nicio locuință în localitate.
Nici tatăl său, Dumitru Barbu, nu are în proprietate vreo casă, oficial, pe cele trei terenuri (fiecare de 500 de metri pătrați) pe care le deține în sat și pe care le-a cumpărat fără să aibă nevoie de credite. Ba chiar, tatăl ministrului chiar își întreține fiul. Conform ultimei declarații de avere, cea pentru anul 2024, Florin Barbu a primit un împrumut de la tatăl său, pensionar, fost profesor, de 120.000 de lei (24.000 de euro).
Florin Barbu nu a răspuns la întrebările NewsCenter.ro legat de proprietățile părinților săi din Milcovul de Deal.
Reamintim că luna trecută, G4media.ro a publicat un articol în care Florin Barbu era surprins de un cititor al publicației cu un troler de vacanță de 5.000 de euro, marca Louis Vuitton. Răspunsul integral transmis de Florin Barbu către G4Media a fost: „Trolerul nu este cumpărat din bani publici și nu există niciun fel de incompatibilitate sau problemă legală în legătură cu acest subiect. Consider că este o încercare de manipulare și o temă artificială.”

Vecinii contractelor de sute de milioane de lei
Legăturile dintre familiile Popa și Barbu nu se opresc la faptul că părinții fostului ministru au cumpărat fără credit trei terenuri de la rudele lui Cătălin Popa, acționarul majoritar de la Carmin PopStar.
Pe terenurile lui Alin Florin Popa, ruda lui Cătălin Popa, a cumpărat două terenuri și fiica lui Cătălin Popa, Marie Evelyn. Aceasta și cu actualul soț și-au construit chiar două proprietăți alături de terenurile deținute de părinții fostului ministru.
La baza acestor conexiuni imobiliare între familiile Popa și Barbu se află terenul inițial identificat cu o suprafață de 4.205 mp, situat deținut de Alin Florin Popa din anul 2003. Acesta reprezintă punctul de plecare al unei dezmembrări succesive, prin care terenul a fost împărțit în loturi mai mici destinate construirii de locuințe de care au profitat și părinții lui Florin Barbu.

Alin Florin Popa este o rudă a lui Cătălin Popa, acționarul majoritar de la Carmin Popstar Prod SRL, cu sediul în București, după ce firma a activat în trecut și în județul Olt. Conform datelor de la Registrul Comerțului, Cătălin Popa deține aproape 67% din acțiunile Carmin Popstar. El este și administratorul companiei. Nu a dorit să ne răspundă până acum la întrebările legate de relația de rudenie cu Alin Florin Popa și nici despre relația cu Florin Barbu și familia sa.
Din această primă dezmembrare a terenurilor deținute de Alin Florin Popa au rezultat 9 parcele de aproximativ 530 mp fiecare, toate situate în tarla 8, numerotate de la 3/1 la 3/9.
Astfel, parcela 3/1, parcela 3/2 și parcela 3/3 sunt deținute de Virginia Barbu și Dumitru Barbu, fiind achiziționate prin același contract de vânzare-cumpărare din 2018. Acestea sunt terenuri similare, alăturate, care formează un bloc compact de proprietate. Proprietățile au fost înregistrate la Cadastru în anii 2022 și 2023.

Pe aceste terenuri nu sunt construite case, cel puțin din datele înregistrate la Cadastru. Nici Dumitru Barbu, tatăl lui Florin Barbu, nu a dorit să ne explice de unde a avut banii să cumpere terenurile, asta dacă plata a fost făcută cu banii pe loc, așa cum reiese din datele de la Cadastru.
Totodată, Dumitru Barbu nu ne-a răspuns nici la întrebările despre legăturile cu familia Popa și cu primul proprietar al terenului, Alin Florin Popa. Acesta nu apare să mai dețină alte terenuri și nici să aibă alte afaceri, așa cum reiese din datele verificate de NewsCenter.ro la Registrul Comerțului și pe platformele de specialitate dedicate companiilor.
Însă faptul că familiile lui Florin Barbu, fostul ministru al Agriculturii, și cea a acționarului de la Carmin Popstar, principalul beneficiar al lucrărilor de irigații bugetate de minister prin intermediul ANIF, sunt apropiate reiese și din două proprietăți desprinse din suprafața deținută inițial de Alin Florin Popa.

Asta pentru că parcela 3/8, aparține Mariei-Evelyne Popa, iar parcela 3/9 este deținută de Maria-Evelyne Dinu și Andrei-Mădălin Dinu (soțul). Maria-Evelyne este fiica lui Cătălin Popa, acționarul majoritar al Carmin Popstar, și a soției sale, Anișoara Popa. Cât despre ginerele Andrei-Mădălin Dinu, acesta este consilier la ANIF, instituția de unde socrul său primește contracte.
Florin Barbu, fostul ministru al Agriculturii, nu ne-a răspuns până acum la niciuna dintre întrebările trimise de NewsCenter.ro în legătură cu proprietățile părinților său învecinate cu cea ale fiicei acționarului Carmin PopStar. În plus, terenurile au fost cumpărate pe loc de la o altă rudă a familiei Popa care ar deține în acte firma abonată la contracte de irigații acordate de ANIF, instituție din subordinea ministerului.
Alți vecini
Continuând în aceeași linie, parcela 3/4 aparține lui Gabriel Nacea și Costela Nacea. Aceasta este una dintre proprietățile dezvoltate, având o locuință construită în 2021 și fiind singura din ansamblu pentru care apare o ipotecă activă în favoarea unei bănci, ceea ce indică o finanțare prin credit. Gabriel Nacea este secretarul general al comunei Orlea din județul Olt.
Parcela 3/5 este deținută de Ion-Adrian Bărbulețe și Raluca-Ionela Bărbulețe și include, de asemenea, o construcție recentă, edificată în 2021. Ion-Adrian Bărbulețe este inspectorul școlar general al județului Olt din anul 2022. Următoarea, parcela 3/6, este în proprietatea Daianei Elena Podaru și a lui Ionuț Daniel Podaru, fiind un teren fără construcții menționate.
În spatele acestui front de loturi se află o proprietate distinctă. Aceasta are o suprafață de 2.500 mp și aparține lui Gheorghe Vladu și Niculina Vladu. Spre deosebire de celelalte terenuri, aceasta nu provine din dezmembrarea terenului inițial, ci reprezintă o gospodărie mai veche, achiziționată în 2005 și dezvoltată prin construirea mai multor clădiri între 2008 și 2017.
Gheorghe Vladu este un alt apropiat al familiei Barbu. El l-a împrumutat pe fostul ministru al Agriculturii cu 50.000 de lei în 2024, conform declarației sale de avere. Gheorghe Vladu este și un apropiat al tatălui său, Dumitru Barbu. Acesta din urmă și Gheorghe Vladu dețin firma VBHome SudEst SRL. Societatea nu a avut niciodată venituri, dar din 2022 are datorii de 784.000 de lei, semn că cineva a creditat această firmă. La momentul în care au înființat firma, tatăl ministrului avea domiciliul într-un apartament din Slatina.
Felicitări de familie pe Facebook încă din 2016
Ministrul Florin Barbu ne-a asigurat, într-un răspuns, că nu îi cunoaște pe membrii familiei Popa decât tangențial, în ceea ce privește contractele de irigații.
Dumitru Barbu, tatăl său, nu ne-a răspuns la întrebările trimise.
Cu toate acestea, din conținutul profilelor familiilor Barbu și Popa de pe rețeaua de socializare Facebook reiese că măcar soțiile lui Florin Barbu și Cătălin Popa sunt destul de apropiate. Doinița Barbu este deseori felicitată, în termeni amicali, de Anișoara Popa.

Pe 26 septembrie 2016, Doinița Barbu i-a transmis Anișoarei Popa un mesaj public de aniversare pe Facebook. În captură apare relația „Doinita Barbu › Anisoara Popa”, ceea ce indică faptul că mesajul a fost postat de Doinița Barbu pe profilul Anișoarei Popa.
Mesajul integral: „La multi ani sanatosi si fericiti!!! Sa ai o zi minunata ! Te pupam 😘😘😘”.
În plus, Anișoara Popa, soția lui Cătălin Popa, era la mijlocul anului trecut, asistent coordonator la Direcția de Asistenta Socială din cadrul Primăriei Slatina. Conform informațiilor NewsCenter.ro, Anișoara Popa a ocupat de peste 20 de ani posturi în domeniul asistenței sociale din județul Olt. În declarația sa de avere, soțul săi, Cătălin Marius Popa, declara că în 2024, a încasat doar 165.000 de lei din salariul de administrator. Dividendele de aproape 8 milioane de lei, din profitul net de peste 12 milioane de lei ale firmei Carmin PopStar nu erau scoase. Aici, mai trebuie adăugat că Florin Barbu a intrat în administrați locală mare la Primăria Slatina, în mandatul de primar al lui Darius Vâlcov (2004-2012).
Evoluția financiară a Carmin Popstar și ascensiunea politică a lui Florin Barbu
Carmin Popstar Prod SRL (CUI 32814503) este o firmă activă cu sediul în Sector 3, București, având ca obiect principal lucrări de construcții ale clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, iar din prezentarea proprie rezultă că operează puternic și pe zona de îmbunătățiri funciare, irigații, stații de pompare, decolmatări și lucrări conexe de infrastructură de apă.
Structura actuală de control este concentrată: Cătălin Marius Popa deține 66,67%, iar Cristian Viorel Costel Pătrulescu 33,33%, acesta din urmă fiind și administrator. Firma a fost înființată în 2014 și figurează cu transfer în București în februarie 2017.

Firma a fost mereu controlată de familiile Popa și Pătrulescu. Foștii asociați relevanți sunt Carmen Popa (fondatoarea firmei) și Clarida-Mihaela Stoica (actuala Pătrulescu). Localizarea oficială este astăzi în București, dar amprenta operațională este clar legată și de Olt, inclusiv prin puncte de lucru și conexiuni de business din zonă, ceea ce se potrivește și cu profilul de lucrări de irigații și infrastructură rurală. Firma are și prezență în achiziții publice, inclusiv pe zona ANIF și lucrări/servicii tehnice, ceea ce sugerează o dependență relevantă de contracte publice.
Evoluția Carmin PopStar Prod a cunoscut o explozie doar după 2018, odată cu programul de refacere a sistemului de irigații coordonat de ANIF, unde director era Florin Barbu.
În perioada 2014–2016 vorbim despre o companie aproape inertă: cifră de afaceri de 12.000 de lei în 2014, apoi 423.000 de lei în 2016.
Primul salt vine în 2017–2019: 2,23 milioane lei în 2017, 9,39 milioane în 2018 și 27,58 milioane în 2019. Saltul este explicat prin pornirea investițiilor în sistemul principal de irigații
Al doilea salt apare în 2021–2023: 25,15 milioane în 2021, 54,21 milioane în 2022 și 81,24 milioane în 2023.
Momentul major este însă 2024, când cifra de afaceri urcă la 192,33 milioane lei, adică +136,7% într-un singur an, iar numărul mediu de angajați crește la 102. Profitul net a fost de 12,64 milioane lei. Perioada corespunde cu numirea ca ministru al Agriculturi a lui Florin Barbu.

Reamintim că până în acest moment, Florin Barbu, fostul ministru al Agriculturii nu a dorit să ne ofere niciun răspuns referitor la relațiile dintre familia sa și familia Popa, cea care deține pachetul majoritar de acțiuni la Carmin PopStar Prod.
Florin Barbu trăiește din împrumuturile tatălui, vecinul Carmin PopStar
Declarațiile de avere și de interese ale fostului ministru al Agriculturii, Florin Barbu, arată că acesta deține împreună cu soția un teren agricol de 901 mp în comuna Milcovu din Deal, județul Olt, cumpărat în 2023, precum și un apartament de 87 mp în Slatina.
În declarație apare și un autoturism „Yoyo Sport” cumpărat în 2023, un cont curent la BRD cu aproximativ 74.000 de lei. Florin Barbu, în declarație de avere pentru 2024, a trecut și două împrumuturi primite: 50.000 de lei de la Gheorghe Vladu și 120.000 de lei de la Dumitru Barbu. Gheorghe Vladu este asociat cu tatăl fostului ministrului în firma VB Home SudEst SRL.

Florin Barbu declară venituri de 173.116 lei din funcția de ministru, iar soția sa a încasat peste 136.000 de lei salarii de la Compania de Apă Olt. În declarația de interese apare doar funcția de trezorier al PSD Olt.
Separat, G4Media.ro a relatat despre episodul trolerului de lux de aproximativ 5.000 de euro folosit de Florin Barbu într-o deplasare oficială, subiect care a generat controverse legate de imaginea publică a ministrului și de stilul său de viață. Publicația a prezentat fotografii și întrebări privind proveniența bagajului și oportunitatea afișării unui astfel de accesoriu într-o perioadă în care fermierii reclamau probleme economice și întârzieri la plăți.
Răspunsul integral transmis de Florin Barbu către G4Media a fost: „Trolerul nu este cumpărat din bani publici și nu există niciun fel de incompatibilitate sau problemă legală în legătură cu acest subiect. Consider că este o încercare de manipulare și o temă artificială”.

Contractele ANIF ale Carmin PopStar
Carmin Popstar Prod a acumulat contracte de irigații în valoare de peste 1,33 miliarde de lei din fonduri publice administrate de ANIF. Zece loturi au fost câștigate doar între 2023 și 2026, perioadă în care ministerul a fost condus de Florin Barbu. Trebuie precizat că, în aceste contracte, Carmin Popstar apare în asociere cu alte companii și nu a încasat integral toate sumele prevăzute în contracte.
Cele mai importante contracte selectate de NewsCenter.ro sunt:
Lot II Titu-Ogrezeni, Dâmbovița Câștigat pe 13 ianuarie 2023, în asociere cu Elsaco Electronic și Daficom Construct Instal. Valoare: 52,2 milioane lei.
Lot III Gălățui-Călărași Câștigat pe 3 august 2023, în asociere cu Wagramer Termo 2000, Condor Păduraru, Electro-Alfa International și STYH A&A. Valoare: 289,4 milioane lei.
Lot IV Sud Razelm, Tulcea Câștigat pe 28 decembrie 2023, în asociere cu Elsaco Electronic și Electro-Alfa International. Valoare: 128 milioane lei.
Lot I Sadova-Corabia, Dolj Câștigat pe 5 octombrie 2023, în asociere cu Elsaco Electronic, Electromontaj și Laurențiu H SRL. Cel mai mare contract din seria INV-3. Valoare: 208,5 milioane lei.
Lot V Buzău Câștigat pe 19 septembrie 2023, în asociere cu Laurențiu H SRL și Frasinul. Valoare: 42,3 milioane lei.
Lot IV Călimănești, Vâlcea Câștigat pe 20 noiembrie 2023, în asociere cu parteneri nespecificați în sursă. Valoare: 15,3 milioane lei.
Lot III Dămienești, Bacău Câștigat pe 28 decembrie 2023. Valoare: 14,7 milioane lei.
Lot I Giurgiu-Răzmirești Zona A+C Câștigat pe 4 septembrie 2023, în asociere cu Electro-Alfa International, Kirlic Group și Electro Alfa Servicii Inginerie. Cel mai mare contract individual din întreaga serie. Valoare: 308,7 milioane lei.
Lot IV Carasu-Nicolae Bălcescu, Constanța Câștigat pe 19 septembrie 2023. Valoare: 110,4 milioane lei.
Lot III Horezu-Vaideeni, Vâlcea Câștigat pe 28 decembrie 2023. Valoare: 37,1 milioane lei.
Lot I Carasu-Basarabi, Constanța Câștigat pe 28 decembrie 2023, în asociere cu Euroclif PC, Laurențiu H SRL și Naco Express. Valoare: 58,3 milioane lei.
Carasu-Basarabi, Constanța Câștigat pe 12 martie 2026, în asociere cu Laurențiu H SRL, Euroclif PC și Naco Express. Valoare: 66,15 milioane lei (fără TVA).
Instanța a decis că firma Carmin Popstar a fost favorizată în contractele de irigații
Poziția privilegiată a Carmin Popstar în relația cu Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) și Ministerul Agriculturii a reieșit și dintr-un contract de 428 de milioane de lei care a fost acordat inițial unor asocieri din care făcea parte și firma familiei Popa.
Însă ANIF a fost obligată de Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) și ulterior de Curtea de Apel București să reevalueze ofertele pentru două contracte de irigații din Olt și Teleorman, în valoare totală de aproape 428 de milioane de lei, după ce instituția a exclus controversat asocierile conduse de Hidroconstrucția și Electromontaj și a declarat câștigătoare firmele Wagramer și Carmin Popstar Prod.
Documentele analizate de CNSC și de instanță arată că ANIF a modificat radical evaluarea ofertelor în timpul procedurii. Inițial, asocierea Hidroconstrucția – Electromontaj primise punctaj maxim pentru oferta tehnică, însă ulterior ANIF a revenit asupra deciziei și a descalificat oferta, invocând lipsa experienței similare și presupuse modificări ale documentației tehnice. În urma acestei eliminări, în competiție au rămas doar asocierile conduse de Wagramer și Carmin Popstar Prod, declarate automat câștigătoare pe cele două loturi.
CNSC a stabilit însă că motivele invocate de ANIF nu erau justificate și că ofertele Hidroconstrucția și Electromontaj respectau criteriile privind experiența similară, fără să existe modificări nepermise ale ofertei. Curtea de Apel București a confirmat definitiv această concluzie, obligând ANIF să reintroducă ofertele eliminate și să refacă întreaga evaluare.
Suspiciunile privind favorizarea asocierii Carmin sunt amplificate și de faptul că ofertele grupului Electromontaj au fost eliminate inițial prin interpretarea greșită de către ANIF a noțiunii de „experiență similară”, instituția susținând că lucrările hidrotehnice prezentate de Electromontaj și Hidroconstrucția nu ar intra în categoria lucrărilor de îmbunătățiri funciare pentru irigații — interpretare respinsă ulterior de CNSC și de instanță.
Nici până în acest moment ANIF nu a reevaluat ofertele depuse în cadrul licitației.
