Procurorii DNA au pus în mișcare acțiunea penală și au dispus control judiciar pentru un inspector superior ANAF Timișoara, Ion Dacian Crainic, și pentru doi complici, acuzați de trafic de influență, cumpărare de influență și complicitate, într-un caz legat de rambursări de TVA în valoare totală de aproximativ 26 de milioane de lei. Potrivit unor surse judiciare, unul dintre inculpați este Gheorghe Chealfă, administratorul al societății Eco Petroleum, fost partener de afaceri cu Corneliu Iacubov.
Procurorii DNA din cadrul Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus, începând cu 3 septembrie 2026, punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar, pentru o durată de 60 de zile, față de trei persoane: Ion-Dacian Crainic, inspector superior la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (DGRFP) Timișoara din cadrul ANAF, acuzat de două infracțiuni de trafic de influență; un om de afaceri, administrator al unei societăți comerciale, acuzat de două infracțiuni de cumpărare de influență; și o a treia persoană, fără calitate specială, acuzată de complicitate la trafic de influență.
Potrivit informațiilor obținute, omul de afaceri vizat în anchetă este Gheorghe Chealfă, administratorul special al societății Eco Petroleum.
Potrivit ordonanțelor procurorilor, la 4 decembrie 2025, inspectorul Crainic ar fi acceptat direct promisiunea lui Chealfă de a primi suma de 1.500.000 de euro, pentru a determina funcționari din cadrul ANAF Timișoara, față de care ar fi lăsat să se creadă că are influență, să aprobe o rambursare de TVA de aproximativ 21.000.000 de lei în favoarea societății reprezentate de afacerist.
A doua intervenție
Remiterea banilor urma să fie disimulată prin contracte de prestări servicii sau de management. Promisiunea ar fi fost reiterată pe 19 decembrie 2025, ocazie cu care inspectorul ar fi precizat că va reține 1.000.000 de euro pentru sine și pentru complicele său, urmând ca 500.000 de euro să revină funcționarilor implicați în soluționarea cererii.
Procurorii mai arată că, la 9 martie 2026, Crainic ar fi acceptat indirect, prin intermediul celui de-al treilea inculpat, o nouă promisiune din partea lui Chealfă, de 100.000 de euro — reiterată pe 18 martie 2026 — pentru a determina funcționari ANAF Timișoara să aprobe redobândirea unui cod de TVA și o rambursare de aproximativ 5.000.000 de lei, în favoarea unei alte societăți comerciale controlate în fapt de omul de afaceri. Și în acest caz, sumele urmau să fie disimulate prin contracte de consultanță pe fonduri europene.
Pe durata controlului judiciar, cei trei inculpați au interdicția de a comunica direct sau indirect cu persoanele indicate în ordonanțe și de a părăsi țara, iar inspectorul Crainic are, suplimentar, interdicția de a exercita funcții de angajat în cadrul DGRFP Timișoara. Procurorii au atras atenția că nerespectarea cu rea-credință a acestor obligații poate atrage înlocuirea controlului judiciar cu arestul la domiciliu sau arestarea preventivă.
Cine este Gheorghe Chealfă
Gheorghe Chealfă, născut la Dărmănești, județul Bacău, este un om de afaceri cunoscut în presa economică drept unul dintre continuatorii rețelei de afaceri petroliere legate de fostul grup RAFO. Potrivit unor investigații jurnalistice, el a preluat, împreună cu soția sa, Camelia Chealfă, compania Eco Petroleum (fostă Petro Recycling), înființată inițial de generalul Corneliu Balta — condamnat ulterior pentru prejudicierea rafinăriei Petromidia — și a fost, de-a lungul timpului, asociat cu Corneliu Iacobov și cu alte persoane implicate în dosarul RAFO.
Chealfă a avut și o scurtă incursiune politică. În decembrie 2012 a fost ales senator din partea PP-DD de Bacău, migrând ulterior către UNPR. Potrivit acelorași surse jurnalistice, el ar fi fost, de asemenea, descris drept ofițer activ al unui serviciu de informații. În ultimii ani, Chealfă a rămas activ ca administrator special al Eco Petroleum, companie cu sediul la Constanța, care în 2025 și-a schimbat forma juridică din societate pe acțiuni în societate cu răspundere limitată.
În noiembrie anul trecut, procurorii DIICOT au făcut percheziții în Vama Constanța și alte 36 de locații, în timpul acțiunii au găsit o armă a lui George Adrian Chealfa, om de afaceri din Bacău, suspectat că este și în spatele afacerilor de la Aliz Impex.
„Pe parcursul perchizițiilor efectuate în cursul acestei zile au fost găsite și ridicate documente financiar-contabile, dispozitive de stocare a datelor, ce urmează a fi supuse perchezițiilor informatice, o armă letală și mai multe cartușe deținute ilegal, precum și alte mijloace de probă. De asemenea, urmează a se dispune măsura sechestrului asigurător asupra unei sume de aproximativ 2.000.000 lei, găsită și ridicată dintr-un autoturism aparținând unei persoane fizice. Actele de urmărire penală sunt realizate împreună cu polițiști ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate. Activitățile desfășurate beneficiază de suportul de specialitate al Direcției Generale Antifraudă Fiscală”, transmitea DIICOT.
