Regia de publicitate a Realitatea Plus a dat PNL în judecată. DBV Media House cere plata contractelor din campaniile din 2024

Ședință a conducerii PNL

DBV Media House SRL, regia de publicitate a televiziunii Realitatea Plus, a deschis un proces împotriva Partidului Național Liberal (PNL)pentru obținerea unei ordonanțe de plată. Firma administrată de Daniela-Madi Păcuraru, soția patronului Realitatea Plus, a înregistrat acțiunea la Tribunalul București pe 14 octombrie 2026. 

Datoriile pe care DBV Media House SRL încearcă să le recupereze provin din campaniile electorale din 2024, așa cum a aflat NewsCenter.ro de la reprezentanți ai partidului. Este vorba de contracte încheiate de partid în timpul mandatul fostului președinte al formațiunii, Nicolae Ciucă.

Liberalii se confruntă cu mai multe probleme financiare după ce a mai pierdut un proces de 14 milioane de lei cu Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). Înalta Curte a respins definitiv recursul PNL în dosarul 5357/2/2025, menținând obligația partidului de a restitui la bugetul de stat 14.117.378,04 lei, aproximativ 2,8 milioane de euro.

Ordonanța de plată cerută de grupul Realitatea

Dosarul 43360/3/2026 deschis de firma DBV Media House SRL  se află pe rolul Secției a VI-a Civile a Tribunalului București, în materia litigiilor cu profesioniștii. DBV Media House figurează drept creditor, iar PNL drept debitor. În informațiile publice consultate nu apare un termen de judecată sau o soluție. Datele dosarului indică ultima modificare la 20 octombrie.

Procedura ordonanței de plată este destinată recuperării unor creanțe contractuale certe, lichide și exigibile: obligații de plată a căror existență, valoare și scadență pot fi stabilite pe baza înscrisurilor.

Colaborarea comercială dintre DBV Media House și PNL este documentată de mai mulți ani. Europa Liberă relata, în iulie 2022, că liberalii plătiseră firmei 6,44 milioane de lei în 2021.  Pentru campania europarlamentară din 2024, Snoop a identificat două facturi către PNL, de aproximativ 5,17 milioane de lei și 2,33 milioane de lei, însumând 7,5 milioane de lei. Snoop menționa și un tarif de 2.900 de euro pentru un minut de promovare la Realitatea Plus în campania respectivă, cu prețuri diferite pentru spoturi și preluarea conferințelor de presă.

Contractul privea producerea și difuzarea materialelor electorale la televiziune, radio și în presa scrisă. DBV Media House a fost folosită pentru efectuarea plăților aferente promovării în grupul Realitatea, așa cum a dezvăluit o investigație Pagina de Media și NewsCenter.ro.

Firma familiei Păcuraru

DBV Media House SRL a fost înființată la 1 noiembrie 2002 și are sediul pe strada Frumoasă nr. 20, în Sectorul 1 al Capitalei. Activitatea principală declarată este cea a agențiilor de publicitate.

Potrivit datelor platformei ListaFirme.ro, PHG Media Invest SRL deține integral societatea. Administrator este Daniela-Madi Păcuraru, numită la 24 martie 2025, cu mandat până la 24 martie 2028. Daniela-Madi Păcuraru este soția lui Maricel Păcuraru.

DBV Media House deține participații de 60% în Compania de Brokeraj PHG SRL și de 50% în Rotehnic Management PHG SRL. În istoricul acționariatului apar Consuela Diana Binder, Strategies Research Investments SRL și Geopol International SRL.

În 2025, DBV Media House a raportat o cifră de afaceri de 53.013.714 lei, față de 82.650.665 de lei în 2024. Scăderea a fost de aproximativ 35,9%.

Socirtatea comercială a raportat un singur angajat la Fisc în 2025.

La sfârșitul lui 2025, DBV Media House avea datorii totale de 164 milioane de lei. În același timp, creanțele – sume pe care firma le avea de încasat – au urcat de la 63,53 milioane de lei la 79,19 milioane de lei.

Un proces de plată și împotriva AUR

PNL nu este singurul partid împotriva căruia agenția a deschis recent un asemenea litigiu. Pe 10 septembrie 2026, DBV Media House a înregistrat la Tribunalul Ilfov o cerere de ordonanță de plată împotriva AUR. Este vorba de Dosarul numărul 2950/93/2026.

Contactat atunci de G4media.ro, George Simion a contestat existența unor restanțe: „Suntem la zi cu plățile față de Realitatea și nu avem nicio datorie despre care să știm”.

Separat, o notificare de transparență publicată pe Realitatea.net indică pentru promovarea online a AUR în perioada 2 ianuarie–31 decembrie 2026 un buget de 60.000 de euro lunar, plus TVA, provenit din finanțarea publică a partidului. DBV Media House este menționată ca producător și difuzor al materialelor. Suma reprezintă bugetul declarat, fără să dovedească plata integrală sau valoarea eventualelor restanțe.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la NewsCenter.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura