Compania Lucsor Impex SRL a intrat astăzi în atenția publică după ce loturi de stafide comercializate sub marca „Furnicuța” au fost retrase din magazinele Lidl, în urma unei notificări oficiale a Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
Rechemarea produselor vine pe fondul depistării unor reziduuri de pesticide neautorizate în Uniunea Europeană, iar cazul readuce în discuție activitatea companiei, implicată anterior și în controverse din piața zahărului. Reprezentanții companiei nu au dorit să discute cu NewsCenter.ro pe tema produsele importate.
Stafide retrase din magazinele Lidl
Potrivit comunicării ANSVSA, Lucsor Impex SRL a inițiat retragerea de pe piață a unor loturi de stafide „Furnicuța”, provenite din Uzbekistan și ambalate de companie. Este vorba despre loturile B115D126 și B120D126, în care, în urma analizelor realizate în cadrul programului de autocontrol, au fost identificate reziduuri de pesticide neautorizate în Uniunea Europeană: Chlorpyrifos și Profenofos.
Autoritatea a precizat că siguranța produselor comercializate trebuie să fie o prioritate și a recomandat consumatorilor care au achiziționat produsele vizate să nu le consume. Stafidele pot fi returnate în magazinele Lidl, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal, iar contravaloarea acestora va fi restituită integral.
Lista unităților comerciale în care produsele au fost distribuite a fost publicată pe site-ul ANSVSA. Măsura de rechemare a fost inițiată ca urmare a programului intern de verificare al companiei, ceea ce sugerează că neregula a fost descoperită înaintea unei eventuale intervenții din partea autorităților.
Cine este Lucsor Impex
Lucsor Impex este o companie din Buzău, care are ca obiect de activitate ambalarea și distribuția de produse alimentare, marketing și distribuție de produse non – alimentare. Este și unul dintre importatorii Ciocolății Dubai pe care o comercializează în România.
Compania are în portofoliu branduri precum Furnicuța și Bunetto – la categoria zahăr.
În 2024, firma a avut o cifră de afaceri de 159 milioane de lei, în scădere cu 10% față de anul anterior, și un profit net de 2,2 milioane de lei, în scădere cu peste 60% comparativ cu 2023.

Cei doi sunt și acționarii de acum ai societății. Lucretia Banică și Petrisor-Sorinel Banică dețin fiecare câte 50% din capitalul social. Administrator este Banica Petrișor-Sorinel, numit în 1998. Compania funcționează din 1992 și are sediul în municipiul Buzău.
Referințe la piața zahărului și investigațiile Agroinvestigații
Platforma Agroinvestigații.ro, care au analizat fluxurile de import și distribuție din piața zahărului. Materialele respective au pus în discuție mecanismele prin care zahărul provenit din import ajunge pe piața locală, inclusiv rolul unor companii intermediare.
„Furniuta” pare un zahăr „Made in România”, mai ales ținând cont de numele românesc al produsului. Ambalajul pungilor este puțin ambiguu, așa cum ne-au semnalat consumatorii. Pe pungile de hârtie ale zahărului scrie că produsul provine din Cehia, acolo unde este ambalat. Fără a precizat unde e produs și din ce este realizat: trestie de zahăr sau sfeclă.
Zahărul „Furnicuța” se găsește la vânzare în special în Auchan, Metro, Carrefour, dar și pe eMag și este comercializat de firma Lucsor Impex din Buzău.
În prezentările companiei, se precizează că Lucșor Impex are două unități de ambalare în Buzău și Oradea. Cea din Oradea nu este trecută însă ca punct de lucru pe niciuna dintre societățile familiei Bănică.
O rețea de supermarketuri care comercializa până anul trecut zahărul „Furnicuța” a explicat Agroinvestigatii.ro că producătorul, Lucsor Impex SRL din Buzău, a prezentat ca Ucraina – țara din care provenea acest produs realizat din trestie de zahăr rafinată în țara vecină..
„Dispunem de o capacitate de ambalare 5000 de tone lunar, în cele două locații ale noastre, din Buzău și Oradea. Ambalare produse sub mărcile proprii Lucsor, Furnicuța, Bunetto dar și mărci proprii ale partenerilor noștri”, se precizează în prezentări.
