Un caz de „eveniment de frontieră”, tratat inițial ca o simplă evaziune, a devenit rapid un document intern exploziv, în care Securitatea însăși își recunoaște eșecurile. Raportul, din iulie 1976, aprobat de ministrul de interne Teodor Coman și de adjunctul său Nicolae Pleșiță, descrie în detaliu fuga a patru persoane din România comunistă cu o barcă furată de pe nava de cercetare „Chefalul” și ajunsă în Turcia. Cazul a fost făcut public de Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității (CNSAS)
Documentul începe sec, birocratic: „În conformitate cu ordinul conducerii Ministerului de Interne, s-au efectuat cercetări în legătură cu împrejurările în care s-a produs evenimentul de frontieră din data de 23 iulie 1976”. Dar, pe măsură ce ancheta avansează, tonul devine tot mai grav, conturând o succesiune de erori sistemice.
O evadare planificată sub ochii autorităților
Potrivit raportului, unul dintre fugari – cercetător la Institutul de Meteorologie și Hidrologie București – a folosit accesul legitim la nava „CHEFALUL” pentru a coborî barca de salvare. „A coborît barca de salvare de pe vas și s-a deplasat […] la Mamaia (Punctul «PESCĂRIE»), pentru aprovizionarea cu benzină”. În realitate, deplasarea a fost pretextul perfect pentru a-și prelua complicii. „Din acest punct […] a luat la bord […] care îl așteptau. Aceștia erau deja pregătiți, avînd asupra lor saci, îmbrăcăminte, canistre cu apă și benzină”.
Fuga nu a fost spontană. Raportul recunoaște explicit că autoritățile aveau informații clare de ani de zile: „existau date din care rezulta că acestea au preocupări pentru a fugi din țară folosind […] o barcă cu motor”. Încă din 1973, o notă informativă avertiza asupra planului și arăta că „este semnalată hotărîrea celor doi, de a fugi din țară spre Istanbul, prin traversarea Mării Negre”.
Mai mult, în 1975 fusese identificată o tentativă similară.
Incompetență, dispreț și erori deliberate
În loc să acționeze, unele cadre au ales să ignore sau să ridiculizeze informațiile. Un episod revelator apare în raport și arată că „materialul (a fost clasat) sub pretextul că informatorul nu ar fi în toate facultățile mintale”.
Mai brutal, colonelul Alexandru Mircea ar fi dispus „să se răspundă că informația este preluată de la un nebun”.
Această atitudine a avut consecințe directe. În încercarea de verificare, ofițerii au compromis sursele, „i s-au cerut direct relații fapt ce a dus în final la desconspirarea sursei”.
Grăniceri care „închid ochii”
Lanțul de neglijențe continuă la nivelul pazei de frontieră. În ziua evadării, regulile au fost ignorate flagrant, începând cu „grănicerul care a încălcat consemnul de a verifica existența ordinului de marș permițînd ieșirea în larg”. La Mamaia, santinela a asistat la îmbarcarea fugarilor încărcați cu provizii, dar a acceptat explicații superficiale„lăsîndu-se indus în eroare că persoanele sînt cercetători”.
Raportul este grav: „prin acest mod ușuratic a dovedit lipsă de instruire și vigilență”.
Reacție întârziată și dezinformare
După fuga efectivă, reacția autorităților a fost lentă și ineficientă. „În loc să ia măsuri operative s-a limitat la efectuarea unui control al țărmului”. Mai grav, conducerea a fost informată incorect: „a dezinformat conducerea cum că nu se dețin informații privind pregătirea evaziunii”.
Această afirmație contrazice direct propriile documente interne, care conțineau avertismente repetate.
Lipsă de răspundere
Analiza finală a raportului este una rar de sinceră pentru limbajul Securității: „factorii de conducere au manifestat lipsă de răspundere fapt ce a creat posibilitatea să-și pună în aplicare nestingherite evaziunea”. Mai mult, se subliniază și ignorarea unui ordin direct din 1975 în care se preciza negru pe alb:„conducerea Ministerului de Interne a ordonat expres să se intensifice activitatea pentru prevenirea evaziunilor”.
Documentul este semnat de conducerea structurilor implicate în anchetă: General-maior Macri Emil, șeful Direcției a II-a, Colonel Vasile Gheorghe, șeful Direcției Cercetări Penale, Lt. colonel Horia Brestoiu, șeful Centrului de Informatică și Documentare, raportul fiind aprobat la cel mai înalt nivel, respectiv Teodor Coman, ministru de interne și Nicolae Pleșiță, adjunct al ministrului.
Un eșec sistemic, nu un accident
Cazul nu este prezentat ca o simplă scăpare, ci ca rezultatul unui sistem defectuos. Astfel, a fost invocată lipsă de cooperare între servicii, informații necorelate și o cultură organizațională în care avertismentele erau ignorate sau disprețuite.
În final, documentul recomandă sancțiuni, sesizarea procuraturii militare și măsuri de control mai stricte. Dar dincolo de aceste concluzii administrative, raportul rămâne o dovadă rară a modului în care „raiul comunist” era fisurat chiar din interior.
Iar cei patru fugari, anonimi în documente, au reușit ceea ce sistemul pretindea că este imposibil: să traverseze frontiera nu doar fizic, ci și simbolic.
