Primăria Capitalei a cheltuit, din 2024, 70 de milioane de lei pentru becuri LED, achiziționate de la o firmă din Slobozia care activa anterior în domeniul media. Contractele ridică semne de întrebare privind criteriile de atribuire și transformarea rapidă a companiei. În plus, administrația locală a mai făcut un credit de aproape 120 de milioane de lei pentru a cumpăra alte becuri LED.
Primăria Generală a Municipiului București, prin Compania Municipală de Iluminat Public București (CMIPB), a încheiat din 2024 două contracte de achiziție de sisteme LED (becuri) și sistem de telegestionare în valoare de aproape 70 de milioane de lei. Înțelegerile contractuale au ajuns la o asociere de firme condusă de societatea AS Studio CO SRL din Slobozia, așa cum a descoperit fanatik.ro.
Zeci de milioane de lei pentru becuri LED
În prezent, întregul sistem de iluminat stradal din Capitală este gestionat centralizat, prin intermediul Companiei Municipale de Iluminat Public București aflate în subordinea administrației locale, ceea ce înseamnă că fluxul financiar pleacă din bugetul Primăriei și ajunge în structuri controlate tot de aceasta.
Datele arată că iluminatul public generează cheltuieli anuale de ordinul zecilor de milioane de lei, atât pentru consumul de energie, cât și pentru întreținerea infrastructurii.
Din datele obținute de Fanatik de la reprezentanții Primăriei Capitalei reiese că pentru anul 2024, „cheltuieli aferente contractului de delegare (CMIPB): 33,4 milioane de lei. Iar, în 2025, „cheltuielile aferente contractului de delegare (CMIPB) au fost de 37,18 milioane de lei”. Din aceste bugete reiese că în ultimii doi ani, municipalitatea Capitalei a cheltuit în medie 35 de milioane de lei cu becurile LED, pe care primăria le introduce pe stâlpii de iluminat în locul celor vechi.
Banii ajung la o firmă din Slobozia, AS Studio CO SRL
Un element care atrage atenția este faptul că principalele contracte pentru furnizarea de corpuri de iluminat LED au fost atribuite unei firme din Slobozia, AS Studio CO SRL. Împreună cu Aleco Light Projects SRL, AS Studio CO a obținut contractele de 70 de milioane de lei din ultimii doi ani pentru becurile LED de pe stâlpii de iluminat din Capitală.
Societatea a câștigat în 2024 un contract de aproximativ 17 milioane de lei pentru furnizarea de echipamente de iluminat, iar în 2025 a obținut un al doilea contract, aproape dublu ca valoare. În total, cele două contracte se apropie de 50 de milioane de lei.
Firma a trecut printr-o transformare semnificativă în ultimii ani, schimbându-și atât denumirea, cât și obiectul de activitate, din domeniul media în construcții și furnizare de echipamente. Creșterea cifrei de afaceri este spectaculoasă: de la aproximativ 2 milioane de lei în 2021 la peste 36 de milioane de lei în 2024.
Firma este deținută de o fostă jurnalistă apropiată de PSD
AS Studio CO SRL este deținută de Andreea Ionescu și Nicolae Sfetea. Prima este cunoscută și sub numele de Andreea Lepa, fiind asociată în trecut cu activități din zona media și organizarea de evenimente politice în județul Giurgiu.
Andreea Lepa (actuală Ionescu) a apărut în Giurgiu ca jurnalistă la începutul decadei 2010 în cadrul grupului de presă local Semnal M, deținut de Alin Gelu Radu. Acesta a fost unul dintre jurnaliștii care au realizat un mic interviu cu Nicușor Dan în noaptea de 18 mai, în care fostul primar a fost ales noul președinte al României.
Fanatik.ro a încercat s-o contacteze pe Andreea Ionescu, dar nu am primit până acum date legate de produsele furnizate Capitalei. Publicația a primit un mesaj că va primi răspunsurile. „Vom reveni în cel mai scurt timp cu toate răspunsurile și clarificările aferente întrebărilor transmise”.
Printre întrebările trimise, era și cea legată la originea becurilor LED care ajung să ilumineze străzile Bucureștiului. Asta în condițiile în. care firma pe care o deține nu este producător în domeniu și nici importator.
Primăria Capitalei mai pregătește 119 milioane de lei pentru LED
Pentru a susține modernizarea sistemului, Primăria Municipiului București a obținut la finalul anului 2025 o finanțare nerambursabilă de 119,6 milioane de lei de la Administrația Fondului pentru Mediu.
Proiectul vizează înlocuirea a peste 18.000 de corpuri de iluminat vechi cu lămpi LED dotate cu sisteme de telegestiune. Autoritățile estimează că aceste investiții vor reduce consumul de energie cu peste 55%, generând economii importante pe termen lung.
În prezent, sistemul de iluminat public din București include peste 120.000 de corpuri de iluminat, multe dintre ele depășite tehnic. Acest lucru explică atât nivelul ridicat al cheltuielilor, cât și necesitatea investițiilor continue.
Un sistem gestionat integral de o companie municipală
Serviciul de iluminat public din București, care acoperă toate cele șase sectoare ale Capitalei, este delegat către Compania Municipală Iluminat Public București. Aceasta operează în baza unui contract de delegare semnat cu Primăria Capitalei.
Potrivit datelor oficiale, acest contract a fost încheiat pentru perioada 2020–2025 și ulterior prelungit până la 31 ianuarie 2026. Valoarea totală a contractului se ridică la aproximativ 332 de milioane de lei plus TVA, sumă care acoperă în principal întreținerea sistemului și costurile salariale ale angajaților companiei.
Această structură administrativă concentrează responsabilitatea pentru operare, mentenanță și modernizare într-o singură entitate, ceea ce ridică întrebări legate de eficiența utilizării fondurilor și de transparența achizițiilor.
Mai multe amănunte în articolul din Fanatik.ro.
