Administrația Prezidențială confirmă pentru NewsCenter.ro că lobby-ul din SUA va fi făcut de mai mulți experți, nu doar de Jason Miller

Administrația Prezidențială

Administrația Prezidențială

NewsCenter.ro, publicația care a dezvăluit în premieră existența unor activități de lobby între Jason Miller și Administrația Prezidențială în Statele Unite pe teme de energie și politică internațională, a primit primul răspuns oficial din partea Cotroceniului legat de acest subiect. Documentul confirmă că activitățile de consultanță și lobby nu vor fi realizate exclusiv de Jason Miller, unul dintre cei mai cunoscuți consilieri ai președintelui american Donald Trump, ci și de alți experți.

Contractul de lobby în valoare de 565.000 de dolari pe lună, timp de șase luni, a devenit unul dintre cele mai discutate subiecte din politica externă românească după ce documentele au fost publicate în registrul federal american administrat de Departamentul de Justiție al SUA.

Cu o săptămână înainte de confirmarea oficială a existenței contractului, NewsCenter.ro a adresat întrebări Administrației Prezidențiale privind implicarea companiei de lobby și a lui Jason Miller în promovarea intereselor României în Statele Unite. În plus, NewsCenter.ro a și dezvăluit că vizita în România a lui Jason Miller de la mijlocul lunii mai privea activități de lobby pe teme energetice și de politică internațională.

Răspunsul oficial al Cotroceniului aduce însă o informație nouă și importantă: Jason Miller nu este singura persoană care va presta serviciile contractate de statul român.

Răspunsul integral al Administrației Prezidențiale

În documentul transmis către NewsCenter.ro, Administrația Prezidențială precizează:

„Procedura de achiziție a fost inițiată după evaluarea de oportunitate și necesitate din cadrul hotărârii CSAT și în conformitate cu prevederile art. 1, ale art. 54 lit. c) și ale art. 102 lit. c) din OUG 114/2011 privind atribuirea anumitor contracte de achiziții publice în domeniile apărării și securității, cu completările și modificările ulterioare, prin negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, prin aplicarea corespunzătoare a cadrului normativ incident.”

Cotroceniul refuză însă să ofere detalii despre conținutul contractului:

„În consecință, vă facem cunoscut faptul că detaliile solicitate de dumneavoastră se regăsesc în documentația elaborată pentru derularea angajamentului între părți și constituie informații clasificate, potrivit legii, fiind exceptate de la accesul liber al cetățenilor, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.”

Cea mai importantă parte a răspunsului apare însă în ultimul paragraf:

„În ceea ce privește experții care vor desfășura activități de consultanță conform angajamentului semnat, aceștia vor fi prezentați după încheierea activităților prestate.”

Compania contractată pare să fie doar intermediarul financiar

Documentele publicate în Statele Unite sugerează și un alt aspect important. Compania cu care Administrația Prezidențială a semnat acordul nu pare să fie entitatea care va realiza în mod direct toate activitățile de lobby și consultanță.

Din informațiile disponibile până în prezent, firma contractată funcționează în principal ca vehicul contractual și financiar prin care sunt remunerați consultanții implicați în proiect.

Practic, aceasta încasează sumele plătite de partea română și distribuie ulterior fondurile către persoanele și companiile care prestează efectiv serviciile de lobby, comunicare strategică și relații instituționale.

Această practică este frecvent întâlnită pe piața americană a lobby-ului, unde firmele specializate lucrează cu echipe extinse de consultanți, foști oficiali, experți în comunicare și specialiști în relații guvernamentale.

Contractul de aproape 3,4 milioane de dolari

Valoarea totală a acordului este una considerabilă.

La un tarif de 565.000 de dolari lunar și o durată de șase luni, suma totală depășește 3,39 milioane de dolari.

Contractul a fost justificat de Administrația Prezidențială printr-o evaluare realizată în baza unei hotărâri a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), aspect confirmat explicit în răspunsul transmis către NewsCenter.ro.

Totodată, Cotroceniul afirmă că procedura a fost derulată în baza legislației privind achizițiile din domeniul apărării și securității și că informațiile detaliate despre contract sunt clasificate.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la NewsCenter.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura