Carpathia Trails 2026. Aproape 1.600 de participanți din 28 de țări vor participa la una dintre cele mai importante curse de alergare montană din România

Cea de-a cincea ediție a Carpathia Trails, care se va desfășura pe 4 iulie la Cheile Grădiștei – Fundata, marchează un nou record de participare. Aproape 1.600 de alergători și pasionați de drumeții din 28 de țări vor lua startul în una dintre cele mai spectaculoase competiții de trail running din România, de aproape patru ori mai mulți decât la ediția inaugurală.

Organizatorii de la Yolo Events spun însă că adevărata performanță nu este doar creșterea numărului de participanți, ci transformarea competiției într-o comunitate deschisă tuturor, de la sportivi de elită până la persoane care aleg pentru prima dată să descopere muntele prin alergare sau drumeție.

De la 400 la aproape 1.600 de participanți în doar cinci ediții

În numai cinci ani, Carpathia Trails s-a transformat dintr-o competiție dedicată pasionaților de alergare montană într-unul dintre cele mai importante evenimente de profil din România.

Dacă la prima ediție au participat aproximativ 400 de alergători, în acest an organizatorii estimează aproape 1.600 de concurenți veniți din 28 de state.

Evenimentul se desfășoară în zona Cheile Grădiștei – Fundata și traversează trei dintre cele mai spectaculoase masive montane din România: Bucegi, Piatra Craiului și Leaota.

Organizatorii consideră că succesul competiției se datorează faptului că aceasta nu mai este adresată exclusiv sportivilor profesioniști, ci și amatorilor care vor să experimenteze pentru prima dată alergarea montană.

Programul competiției este construit astfel încât să permită participarea atât a alergătorilor profesioniști, cât și a celor aflați la început de drum.

Participanții pot opta pentru:

  • 102 kilometri;
  • 57 kilometri individual;
  • 57 kilometri în echipă;
  • 45 kilometri;
  • 36 kilometri;
  • 23 kilometri;
  • 6 kilometri;
  • 23K HIKE, dedicată drumeților.

Indiferent de distanță, toate traseele sunt amenajate în zona montană dintre Bucegi, Piatra Craiului și Leaota, oferind acces la unele dintre cele mai spectaculoase peisaje alpine din România.

Tot mai multe femei aleg alergarea montană

Una dintre cele mai importante schimbări observate de organizatori este creșterea constantă a participării feminine.

În acest an, 554 de femei vor lua startul la Carpathia Trails, cu 124 mai multe decât în 2025.

Astfel, femeile reprezintă 34,63% din totalul participanților, comparativ cu 29,86% anul trecut.

Creșterea este explicată în principal prin interesul pentru cursele de 6 kilometri și pentru proba 23K HIKE, unde femeile reprezintă aproximativ 57% dintre participanți.

Potrivit organizatorilor, aceste două probe au fost concepute special pentru persoanele fără experiență în competițiile montane, oferind posibilitatea descoperirii traseelor alpine într-un ritm accesibil.

„Ne-am dorit încă de la prima ediție ca evenimentul nostru să fie mai mult decât o competiție. Faptul că tot mai multe femei și tot mai mulți participanți aflați la prima experiență aleg cursele de 6K și HIKE ne arată că reușim să aducem oameni noi către sport și către munte. Pentru noi, aceasta este cea mai importantă performanță”, a declarat Gabriel Solomon, cofondator Yolo Events.

Ultra trail de peste 100 de kilometri

Printre cele mai dificile probe se numără cursele de 102 kilometri și 57 kilometri, considerate printre cele mai solicitante ultramaratoane montane organizate în România.

Acestea presupun diferențe de nivel cuprinse între aproximativ 3.000 și 5.600 de metri, ceea ce le transformă în adevărate teste de rezistență fizică și psihică.

În România există doar câteva competiții care oferă trasee de peste 100 de kilometri, printre acestea numărându-se Transylvania 100, Bucovina Ultra Rocks și Făgăraș Rocks.

O particularitate a Carpathia Trails este și proba Bucegi Trails 57K Team, unde echipe formate din doi alergători trebuie să parcurgă întregul traseu împreună, format rar întâlnit în competițiile românești de trail running.

Recunoaștere internațională

Toate cursele cu distanțe cuprinse între 23 și 102 kilometri sunt certificate de International Trail Running Association (ITRA).

Rezultatele obținute contribuie la calculul UTMB Index, sistem utilizat la nivel mondial pentru calificarea la cele mai prestigioase competiții de ultra trail, inclusiv la celebrul Ultra-Trail du Mont-Blanc (UTMB).

Acest lucru transformă Carpathia Trails într-o etapă importantă pentru sportivii care urmăresc participarea la competiții internaționale.

Competiția are și o componentă caritabilă.

Prin parteneriatul cu Asociația Ajungem MARI, taxele de participare la cursele dedicate copiilor și donațiile făcute de participanți alimentează Fondul pentru Sport și Mișcare, destinat copiilor și tinerilor proveniți din medii vulnerabile.

Fondul finanțează participarea acestora la activități sportive și experiențe în aer liber, oferindu-le acces la activități pe care altfel nu și le-ar putea permite.

Actori, creatori și sportivi la start

Ediția aniversară va reuni și numeroase personalități din lumea filmului și a divertismentului.

Printre invitați se numără actorii Adi Nartea, Raluca Aprodu și Ștefan Iancu, creatoarea de conținut Iuliana Beregoi, precum și prezentatorul TV și creatorul de conținut Cuza, care vor alerga alături de ceilalți participanți.

Carpathia Trails reunește și unii dintre cei mai valoroși sportivi români ai momentului.

Printre aceștia se află Marius Ionescu, primul maratonist român calificat la Jocurile Olimpice după o pauză de 48 de ani și câștigător al Maratonului de la Düsseldorf.

La start vor mai fi Ionuț Alin Zincă, multiplu campion balcanic și unul dintre cei mai titrați alergători români de mountain running și skyrunning, Viorel Pălici, vicecampion mondial la Winter Duathlon și multiplu campion național, Alexandru Corneschi, alergător cu trei maratoane sub 2 ore și 15 minute și clasare în top 20 la Maratonul Boston, precum și Cristian Moșoiu, unul dintre cei mai experimentați ultramaratoniști români.

Pe lista favoriților se regăsesc și Dan-Alexandru Hriscu-Man, Adela Paulina Dumitrescu Bălțoi, triplă campioană balcanică, și Maria Luisa Rășină, medaliată la Campionatele Mondiale și Europene de Winter Triathlon și câștigătoarea cursei Carpathia Trails 23K din 2023.

Prin numărul record de participanți, diversitatea probelor și recunoașterea internațională obținută prin certificările ITRA și UTMB Index, Carpathia Trails confirmă tendința de dezvoltare a trail running-ului în România și transformarea competiției într-un reper atât pentru sportivii de performanță, cât și pentru cei care aleg pentru prima dată experiența muntelui.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la NewsCenter.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura