„Fantoma de la Operă” a deschis stagiunea de toamnă a Operei Naționale București cu toate biletele vândute. Instituția a programat 13 reprezentații în perioada 3–21 septembrie 2026, iar primele șase au devenit sold-out în numai 24 de ore, prin sistemul de acces prioritar. Ulterior au fost epuizate și locurile pentru celelalte spectacole.
Succesul continuă seria din ianuarie 2026, când toate biletele pentru alte 13 reprezentații au fost vândute înaintea ridicării cortinei. În total, producția a beneficiat în 2026 de 26 de seri cu casa închisă.
Musicalul regizat de Răzvan Ioan Dincă și dirijat de Daniel Jinga avusese premiera la București la 31 martie 2023, an în care a înregistrat alte 15 reprezentații sold-out.
50.000 de euro per spectacol
La un sold-out al musicalului „Fantoma de la Operă”, pe scena Operei Naționale București, cu Sala Mare la capacitate maximă de 915 locuri, încasările ar putea ajunge la aproximativ 255.000 de lei pe spectacol, potrivit unei estimări ponderate pe grila de prețuri publicată de ONB: bilete VIP la 700 de lei, categoria 1 (parter central) la 500 de lei, categoria 2 (parter lateral) la 300 de lei, balcon central între 150 și 200 de lei, iar balcoanele laterale între 100 și 150 de lei.
Calculul presupune o distribuție ipotetică a locurilor pe categorii, întrucât instituția nu publică defalcarea exactă, rezultând un preț mediu ponderat de circa 279 de lei pe bilet.
Pentru cele 13 reprezentații epuizate în ianuarie 2026, încasarea brută estimată ar depăși 3,3 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 650.000 de euro.
Costurile ar fi cât câștigurile
Dincolo de succesul la public, „Fantoma de la Operă” este și una dintre cele mai costisitoare montări realizate de instituție. Opera Națională nu a publicat un bilanț financiar distinct care să prezinte valoarea totală a producției, cheltuielile actualizate pentru reluările din 2026 și încasările obținute din bilete.
O analiză independentă realizată de publicația culturală Despre Opera estimează un cost mediu estimat la aproximativ 240.000 de lei pentru fiecare reprezentație.
Astfel, veniturile din vânzarea biletelor ar fi asemănătoare cu investiția pentru o reprezentație.
2,9 milioane de lei a costat
Dar costurile sunt mult mai mari
Pe baza rapoartelor de management ale instituției, rezultă că Opera Națională București a cheltuit 2,9 milioane de lei alocate inițial în 2022 pentru pregătirea producției – drepturi, decoruri, costume și alte elemente necesare montării.
Suma de 6,48 milioane de lei nu reprezintă însă un cost oficial final și nu include în mod necesar toate cheltuielile seriilor organizate în 2026. Pentru acestea pot apărea costuri cu artiștii, personalul tehnic, drepturile de autor și de licență, mentenanța decorurilor, costumele, energia, promovarea și serviciile auxiliare.
Managerul Daniel Jinga a declarat în martie 2026 că realizarea unei producții la Opera Națională costă, în general, între unu și trei milioane de lei, iar organizarea unui spectacol poate ajunge la aproximativ 500.000 de lei.
