Curtea de Apel București a ridicat sechestrul de 102 milioane de euro de pe averea lui Robert Negoiță. Faptele se prescriu în curând

Primarul Sectorului 3, Robert Sorin Negoiță, a scăpat de sechestrul instituit de DNA asupra bunurilor sale până la concurența sumei de 578,4 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 102 milioane de euro. Curtea de Apel București a decis încetarea de drept a măsurilor asigurătorii și ridicarea acestora de pe toate bunurile edilului, într-o procedură desfășurată după schimbarea completului de judecată și reluarea de la zero a procesului în care acesta este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu contractul de salubrizare încheiat cu Rosal. Judecătoarea Ana Dobre, care a instrumentat dosarul timp de patru ani, dispusese anterior menținerea sechestrului. Noul complet, în care judecătorul Alexandru Nicolae Volintiru a soluționat verificarea măsurilor asigurătorii, a ajuns la o concluzie diferită, după ce instanța supremă a decis rejudecarea măsurii.

Curtea de Apel București a dispus, la 22 octombrie 2026, ridicarea măsurilor asigurătorii instituite asupra bunurilor primarului Sectorului 3, Robert Sorin Negoiță, până la concurența sumei de 578.446.818,637 lei. Hotărârea a fost pronunțată în dosarul nr. 3736/2/2026, având ca obiect verificarea măsurilor asigurătorii, în baza articolului 250 din Codul de procedură penală.

Soluția instanței este formulată explicit. Astfel, măsurile asigurătorii instituite prin ordonanța DNA din 4 martie 2022, astfel cum au fost modificate prin mai multe încheieri ale Curții de Apel București, sunt constatate ca fiind încetate de drept. Instanța a dispus, în consecință, ridicarea măsurilor asupra tuturor bunurilor care aparțin inculpatului.

Suma de aproape 578,5 milioane de lei reprezintă aproximativ 102 milioane de euro și este prejudiciul estimat de procurorii anticorupție în dosarul privind contractele de salubrizare ale Sectorului 3.

Judecătoarea Ana Dobre a menținut sechestrul

Decizia privind ridicarea sechestrului vine într-un moment procedural important pentru dosarul în care este judecat Robert Negoiță.

Timp de aproximativ patru ani, cauza s-a aflat în instrumentarea judecătoarei Ana Dobre, care a condus cercetarea judecătorească și administrarea probelor. În această perioadă, dosarul a ajuns aproape de finalizarea cercetării judecătorești, după zeci de termene, audieri și administrarea probatoriului. În iunie 2026, la cel de-al 46-lea termen, Ana Dobre le-a comunicat părților că urma să fie ultima ședință în care mai făcea parte din complet, ca urmare a unor măsuri administrative. Potrivit relatării G4Media, judecătoarea nu a mai primit prelungirea delegării la Curtea de Apel București, iar dosarul a ajuns la un alt magistrat.

Schimbarea completului a avut consecințe importante, respectiv cercetarea judecătorească a trebuit reluată de la zero, cu readministrarea probelor. Cei nouă inculpați și cei 47 de martori urmau să fie audiați din nou, iar noul judecător trebuia să parcurgă din nou etapele procesuale deja desfășurate.

Înainte de această schimbare, judecătoarea Ana Dobre decisese menținerea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpaților. Practic, sechestrul instituit de DNA asupra averii lui Negoiță rămăsese în vigoare în urma verificărilor judiciare anterioare.

După schimbarea completului și reluarea judecății, verificarea măsurilor asigurătorii a ajuns în fața unui alt judecător. În procedura soluționată la 22 octombrie 2026, judecătorul Alexandru Nicolae Volintiru a dispus încetarea de drept a sechestrului și ridicarea măsurilor asupra tuturor bunurilor lui Negoiță.

Astfel, după patru ani în care judecătoarea Ana Dobre a instrumentat dosarul și a menținut măsurile asigurătorii, schimbarea completului a dus la reluarea cercetării judecătorești, iar noua verificare a sechestrului s-a încheiat cu ridicarea acestuia.

Sechestrul a fost ridicat și de pe bunurile altor inculpați

Soluția Curții de Apel București nu îl privește exclusiv pe primarul Sectorului 3. Instanța a dispus încetarea de drept și ridicarea măsurilor asigurătorii instituite asupra bunurilor mai multor inculpați din dosar.

Pe lângă Robert Sorin Negoiță, hotărârea îi vizează pe Florentina Pencea, George Alexandru Manciu. Potrivit portalului instanțelor, încheierea a fost pronunțată la 22 octombrie 2026. Mai departe, dosarul nu se regăsește înregistrat pe portalul ÎCCJ.

Prejudiciul de peste jumătate de miliard de lei

Dosarul în care este judecat Robert Negoiță a fost trimis în instanță de DNA în august 2022. Procurorii îl acuză pe edil, alături de mai mulți funcționari din Primăria Sectorului 3 și persoane implicate în activitatea societății Rosal, de fapte legate de prelungirea și derularea contractului de salubrizare.

Potrivit rechizitoriului, prin încheierea și prelungirea unor acte adiționale la contractul cu Rosal Grup SA ar fi fost create condiții pentru acordarea unui folos necuvenit societății private și pentru producerea unui prejudiciu de 578.446.818 lei în dauna bugetului Sectorului 3. Procurorii au susținut că, pentru a acoperi retroactiv neregulile privind prelungirea contractului inițial, în anul 2018 ar fi fost inițiate demersuri prin care actele adiționale au fost aprobate retroactiv de Consiliul Local. Ulterior, ar fi fost întocmit un referat prin care au fost șterse o parte dintre obligațiile de plată pe care Rosal le avea către Primăria Sectorului 3.

Consiliul Local Sector 3 s-a constituit parte civilă în proces pentru recuperarea sumei de 578.446.818 de lei, reprezentând prejudiciul indicat de procurori.

Reluarea procesului și riscul prescrierii

Schimbarea completului după patru ani de judecată a ridicat și problema duratei procesului. În relatarea publicată în iulie 2026, G4Media a arătat că dosarul se afla aproape de finalizarea cercetării judecătorești în momentul în care judecătoarea Ana Dobre a anunțat că nu va mai face parte din complet. Consecința a fost reluarea administrării probelor, ceea ce prelungește considerabil judecata. În condițiile în care faptele imputate inculpaților datează din perioada 2013-2018, durata procedurilor devine esențială pentru analiza prescripției răspunderii penale.

Presa a a semnalat că, în urma interpretărilor date de Înalta Curte în materia prescripției, există riscul ca faptele să se prescrie în 2028, dacă dosarul nu va fi soluționat în timp util.

 

Lasă un răspuns