O porțiune din DN 29D Botoșani-Ștefănești, șoseaua care asigură legătura spre Vama Stânca, s-a surpat în zona viaductului de la Drislea, comuna Trușești, la mai puțin de trei ani de la finalizarea modernizării. Proiectul, gestionat de CNAIR prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, a costat peste 208 milioane de lei fără TVA. Investiția publică este în garanție, dar firma care trebuie să asigure lucrările de mentenanță este în insolvență.
Surparea s-a produs pe fondul unei alunecări de teren. Directorul general regional al DRDP Iași, Ovidiu Mugurel Laicu, a declarat că lucrarea se află încă în garanție, iar constructorul urmează să suporte reparațiile.
„Lucrarea este în garanție. Este o firmă (…) care va interveni în perioada următoare. Între Botoșani și Ștefănești sunt niște terenuri mai sensibile, mai argiloase și au probleme de genul acesta, dar se va interveni și drumul va fi adus la starea inițială”, a declarat Laicu pentru pentru presa locală.
Explicația privind terenul argilos nu stabilește însă cauza tehnică a surpării și nici dacă proiectarea, consolidarea versantului, drenajul sau execuția au avut vreo contribuție. Tocmai stabilizarea drumului și înlăturarea pericolelor de alunecare se aflau printre obiectivele declarate ale modernizării, așa cum reiese din proiectul investiției consultat de NewsCenter.ro.
Firma care a condus lucrarea este în insolvență
Problema este că Autotehnorom SRL, liderul asocierii care a proiectat și executat lucrarea, se află în insolvență din 22 noiembrie 2024. Procedura a fost deschisă la propria cerere a companiei în dosarul nr. 4547/86/2024 al Tribunalului Suceava. Peste 160 de creditori au depus cereri de înscriere la masa credală, solicitând în total aproximativ 400 de milioane de lei. Administratorul judiciar a admis inițial creanțe de 89,34 milioane de lei și alte 124,84 milioane de lei sub condiție suspensivă.
În documentele depuse la dosarul de insolvență, consultate de NewsCenter.ro, Autotehnorom declara restanțe totale de aproximativ 170,45 milioane de lei: credite bancare pe termen scurt și lung, datorii către furnizori, salariați, asociați și bugetul statului. CJ Suceava a solicitat singur o creanță de 155,42 milioane de lei, respinsă inițial de administratorul judiciar și contestată ulterior.
Situația financiară a continuat să se deterioreze. În 2025, Autotehnorom a raportat afaceri de 99,09 milioane de lei, cu 48% mai mici decât în anul anterior, pierderi de 24,93 milioane de lei și numai 172 de angajați, în scădere cu 54%.
Insolvența nu anulează automat obligațiile de garanție și nici răspunderea celorlalți membri ai asocierii. Ea poate însă complica intervenția, finanțarea lucrărilor și recuperarea eventualelor prejudicii. CNAIR trebuie să precizeze ce firmă a notificat, în ce termen trebuie reparată porțiunea surpată și dacă există o garanție de bună execuție care poate fi executată.
Contract de 208 milioane de lei și garanție de șapte ani
CNAIR a semnat la 14 mai 2020 contractul de proiectare și execuție nr. 92/28385/14.05.2020, având ca obiect „Modernizare DN 29D Botoșani–Ștefănești, km 2+800–km 18+500 și km 21+800–km 48+146”.
Contractul, identificat în sistemul achizițiilor publice prin anunțul de atribuire CAN1034752, avea valoarea de 208.444.894,73 lei fără TVA. Durata stabilită era de 30 de luni: șase luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuție.
Câștigătoare a fost asocierea formată din:
- Autotehnorom SRL – lider;
- OPR Asfalt SRL;
- Obras Públicas y Regadíos SA;
- Evalcons Tech SRL.
Asocierea a fost singura care a depus ofertă la procedura lansată de CNAIR. Constructorii au oferit o garanție a lucrărilor de 84 de luni, adică șapte ani. Cum modernizarea a fost declarată finalizată în noiembrie 2023, garanția ar trebui să rămână valabilă până în 2030.
Prezentarea oficială a contractului arăta că proiectul urma să asigure „stabilizarea elementelor drumului” și „înlăturarea pericolelor de alunecare”. La mai puțin de trei ani de la finalizare, tocmai o alunecare de teren a provocat surparea șoselei.
Acționariatul firmelor
Autotehnorom SRL, companie din județul Suceava specializată în construcția drumurilor și autostrăzilor, este deținută integral de Ion Vasile Rîpan, conform ListaFirme.ro. Firma a fost implicată și într-un dosar DNA, dar Rîpan a avut calitatea de denunțător. Omul de afaceri l-a reclamat pe Silviu-Cristinel Crețu, fost vicepreședinte al CJ Suceava, susținând că acesta îi ceruse 40.000 de euro în legătură cu derularea unor contracte de drumuri. Crețu a fost achitat ulterior, iar instanța a înlăturat o parte dintre înregistrările realizate de Rîpan.
OPR Asfalt SRL este deținută și administrată integral de Florin Constantin Diaconescu. Firma din Timișoara a raportat pentru 2025 afaceri de 132,85 milioane de lei, în creștere cu 25%, și un profit de 8,33 milioane de lei, în scădere cu 52%, conform ListaFirme.ro. Avea doar 20 de angajați.
OPR Asfalt apare frecvent în asocieri cu societatea spaniolă Obras Públicas y Regadíos. O investigație publicată în 2019 arăta că sucursala din România a companiei spaniole era înregistrată la aceeași adresă din Timișoara cu OPR Asfalt și susținea că firma străină oferea asocierilor experiența tehnică și capacitatea financiară necesare calificării la licitații. Acestea sunt constatări jurnalistice, nu concluzii ale unei instanțe.
Evalcons Tech SRL, societate de inginerie și consultanță tehnică din Bacău, este deținută și administrată integral de Lucia Mata, conform ListaFirme.ro. Compania a înregistrat în 2025 afaceri de 1,07 milioane de lei, profit de aproape 540.000 de lei și numai trei angajați. Firma este activă fiscal, fără datorii la ANAF și nu se află în insolvență.
Partenerul spaniol, implicat în scandalul „Koldo”
Obras Públicas y Regadíos SA, partenerul spaniol al asocierii, a fost asociat în presa din Spania cu ancheta „Koldo”, privind presupuse aranjamente și comisioane pentru atribuirea unor lucrări publice.
În 2025, administrația din Sevilla a renunțat la companie pentru reabilitarea șoselei SE-20 și a organizat o nouă licitație. Autoritățile locale au invocat situația de preinsolvență a societății și faptul că directorul general era investigat în legătură cu presupusa trucare a unor contracte publice. Ancheta nu echivalează cu stabilirea vinovăției. Cazul a fost prezentat de Diario de Sevilla.
Regionala care gestionează drumul are doi directori
DRDP Iași, regionala CNAIR responsabilă de administrarea DN 29D, funcționează de ani întregi cu două funcții de director, ocupate de Ovidiu Laicu și Dănuț Pilă. Situația își are originea în conflictul început în 2012, când Pilă a fost îndepărtat din funcție, iar în locul său a fost numit Laicu.
Dănuț Pilă, fost ofițer SRI și susținut politic de PDL, iar ulterior de PNL, a câștigat șapte procese împotriva CNAIR, obținând reintegrarea și plata drepturilor salariale. Între timp, Laicu, susținut de PSD și consilier local al partidului la Iași, rămăsese la conducerea efectivă a regionalei.
CNAIR a ales să îi mențină pe amândoi: Ovidiu Laicu ocupă postul de director general regional și are conducerea efectivă, iar Dănuț Pilă deține o funcție distinctă de director. Ambii sunt remunerați pentru funcții de conducere.
NewsCenter.ro a calculat că, între 2012 și 2025, costul cumulat al celor două funcții a depășit 1,4 milioane de euro. Deși Ovidiu Laicu a îndeplinit condițiile de pensionare, CNAIR a decis să îl păstreze încă un an, dar a refuzat să comunice actul și persoanele care au aprobat prelungirea, invocând protecția datelor personale.
