Valeria Maria Constantinescu, judecătoarea desemnată să analizeze dosarul privind parcarea publică folosită de magistrați, s-a abținut după ce a constatat că propriul autoturism apare în fotografiile anexate plângerii. Între timp, Primăria Capitalei a prelungit cu 15 zile verificările și nu a stabilit încă dacă stâlpii care blochează accesul publicului trebuie sau nu îndepărtați.
Dosarul (14314/4/2026) care vizează transformarea unei parcări publice din București într-un spațiu utilizat de magistrați a produs deja efecte neașteptate în instanța. Reamintim că o avocată a făcut o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4 pentru faptul că parcările publice dintre instanțele Curții de Apel București, Judecătoriile de Sector 1, 2 și 4 au fost transformate fără drept în parcări private destinate acestor insstituții. Parchetul a considerat că nu sunt probe că s-au comis infracțiunea de „tulburarea de posesie”, dar avocata a contestat decizia. Așa se face că acest dosar a ajuns să se judece la Judecătoria Sector 4.
La termenul din 28 mai, judecătoarea de caz, Valeria Maria Constantinescu, a cerut să fie înlocuită după ce a observat că mașina sa apare în fotografiile depuse ca probe la dosar, imagini care surprind modul în care sunt ocupate locurile de parcare contestate. Cererea de abținere a fost admisă, iar cauza a fost repartizată unui alt complet.

Abținerea
Judecătoria Sectorului 4 a admis cererea de abținere formulată de judecătoarea titulară a completului C5CP în dosarul nr. 14314/4/2026. Potrivit încheierii pronunțate la data de 28 mai 2026, „instanța a decis, în baza art. 68 alin. (5) din Codul de procedură penală, raportat la art. 64 alin. (1) lit. f) din același act normativ, că magistratul nu va mai participa la soluționarea cauzei. Totodată, instanța a stabilit că toate actele și măsurile dispuse de complet până la admiterea cererii de abținere rămân valabile”, se precizează în decizia judecătoarei Valeria Maria Constantinescu.
„Dosarul va fi transmis pentru repartizare aleatorie unui alt complet de judecată, cu blocarea completului C5CP de la judecarea cauzei. Hotărârea este definitivă. Decizia a fost pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei, la data de 28 mai 2026”, se mai precizează în decizia instanței.
Răspunsul Judecătoriei Sector 4
Judecătorul de caz, Valeria-Maria Constantinescu, este totodată și președintele Judecătoriei Sectorului 4. Într-un răspuns al instanței se precizeză că Judecătoria Sector 4 dispune de doar trei locuri de parcare rezervate, folosite exclusiv pentru activitatea instanței, și afirmă că nu deține informații despre celelalte locuri de parcare din zonă. Instituția precizează că nu a sesizat Poliția și nu cunoaște cine deține cheile lacătelor amplasate în apropierea sediului.
„Cu privire la locurile de parcare rezervate Judecătoriei Sectorului 4 București, instituția arată că există trei locuri de parcare rezervate, semnalizate la intrarea „A” a instanței. Acestea sunt destinate: preluării și transportului dosarelor către și de la instanță; ridicării și predării corespondenței oficiale; deplasărilor instituționale urgente necesare bunei funcționări a activității judiciare”, scrie într-un răspuns al instanței.
„Cu privire la celelalte locuri de parcare aflate în imediata proximitate a instanței, Judecătoria Sectorului 4 București precizează că nu deține date sau informații referitoare la aspectele solicitate. Referitor la sesizarea Poliției Locale sau a Poliției Rutiere, instituția afirmă că nu a formulat sesizări către aceste autorități în legătură cu utilizarea locurilor de parcare care nu se află în administrarea sa. În ceea ce privește identificarea persoanelor care ar deține chei ale lacătelor, Judecătoria Sectorului 4 București susține că nu deține date sau informații privind aceste aspecte”, mai scrie în document.
Indecizia Primăriei Capitalei
În paralel, Primăria Municipiului București a anunțat că are nevoie de verificări suplimentare pentru a stabili dacă există temei legal pentru menținerea actualului regim al parcării. Următorul termen în dosar este programat pentru 24 iunie.
Potrivit unui document transmis de Direcția Generală de Poliție Locală și Control, autoritățile au decis să prelungească termenul de analiză a sesizării formulate în legătură cu modul în care a fost amenajată și utilizată parcarea. Răspunsul integral transmis de Primăria Municipiului București este următorul:
„Vă informăm că, în conformitate cu prevederile art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aprobată prin Legea nr. 233/2002, cu modificările şi completările ulterioare, prelungim termenul de soluţionare a sesizării dumneavoastră înregistrată la Direcţia Generală de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti sub nr. 49595/13.05.2026, cu 15 zile. Considerăm necesară prelungirea termenului întrucât aspectele sesizate solicită o cercetare mai amănunţită”, scrie în răspunsul administrației publice.
Documentul este semnat de directorul general al Direcției Generale de Poliție Locală și Control, Eduard Valentin Stroe.
Următorul termen este pe 24 iunie
Dosarul urmează să fie analizat din nou în instanță pe 24 iunie, termen la care este posibil să fie discutate atât aspectele procedurale, cât și fondul plângerii. Până atunci, autoritățile locale încearcă să stabilească dacă există sau nu temei legal pentru menținerea actualului regim al parcării.
Prelungirea termenului de răspuns cu încă 15 zile arată că nici Primăria Capitalei nu consideră situația una simplă.
