Fostul candidat AUR la președinția Consiliului Județean (CJ) Tulcea, Mircea Sorin Zaharcu, a pierdut procesul prin care încerca să anuleze decizia de excludere din partid. Tribunalul București a respins contestația și a menținut sancțiunea aplicată de conducerea AUR pentru declarațiile și criticile publice la adresa liderilor formațiunii. Zaharcu a contestat decizia instanței de fond, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel București.
Tribunalul București a menținut decizia prin care Mircea Sorin Zaharcu a fost exclus din Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), după ce a concluzionat că procedura disciplinară s-a desfășurat cu respectarea statutului partidului și că instanța nu poate analiza oportunitatea sancțiunii, ci doar legalitatea acesteia.
Prin Sentința civilă nr. 21/DEC/P din 25 februarie 2026, pronunțată în dosarul 26050/3/2025, Tribunalul București a respins contestația formulată de Zaharcu împotriva Deciziei nr. 275 din 23 iulie 2025, prin care Juriul Național de Onoare, Disciplină și Arbitraj al AUR a dispus excluderea sa din partid. Hotărârea poate fi atacată cu apel.
La alegerile locale din iunie 2024, Zaharcu a candidat din partea AUR la funcția de președinte al Consiliului Județean Tulcea și s-a clasat pe locul al treilea, obținând 16,7% din voturi. Alegerile au fost câștigate de candidatul PSD, Horia Teodorescu, cu 38,2%, urmat de George Șișcu (PNL), cu 30,05%, în timp ce candidatul ADU, Eugen Terente, a obținut 5,03%. În urma scrutinului, Mircea Sorin Zaharcu a obținut și un mandat de consilier județean pe lista AUR.
AUR: declarațiile publice au afectat imaginea partidului
Mircea Sorin Zaharcu, născut în 1976, menționează în propriul CV că a condus Direcția Apă-Canal și Aquaserv SA, a fost consilier al președintelui Consiliului Județean Tulcea, director executiv al Asociației pentru Dezvoltare Intercomunitară ITI Delta Dunării, consilier al directorului general al Administrației Naționale „Apele Române”, director executiv la Bursa Română de Mărfuri și director al Unității de Implementare a Proiectului Reforma Sistemului Sanitar din Ministerul Sănătății.
Din hotărârea instanței reiese că principala acuzație formulată de conducerea AUR a vizat activitatea publică a lui Mircea Sorin Zaharcu.
În decizia de excludere, Juriul Național a reținut că acesta a încălcat obligațiile prevăzute de Statutul partidului și de Codul de Etică prin numeroase declarații și postări publice la adresa conducerii formațiunii.
Potrivit documentului citat de instanță, Zaharcu „a avut numeroase postări pe rețelele sociale și declarații de presă” prin care „a adus atingere imaginii partidului”, criticând în mod repetat pozițiile liderilor AUR și manifestând „o insubordonare evidentă”.
Juriul a apreciat că declarațiile sale nu mai reprezentau simple opinii personale, ci reflectau „o opoziție constantă și evidentă între poziția sa și politica generală a Partidului AUR și a reprezentanților săi”.
Conducerea partidului a invocat prejudiciul de imagine
În motivarea sancțiunii disciplinare, AUR a susținut că notorietatea lui Mircea Sorin Zaharcu amplifica efectele declarațiilor sale publice.
Potrivit deciziei analizate de instanță, „criticile vehemente adresate conducerii partidului reprezintă o atingere gravă a imaginii Partidului AUR”, iar calitatea de membru impune un standard ridicat de loialitate în raport cu declarațiile făcute în spațiul public.
Juriul a mai reținut că notorietatea contestatorului era „de natură să conducă la un prejudiciu însemnat de imagine asupra partidului și a președintelui său”, acesta referindu-se în mod repetat la partid ca la „o terță entitate”, ceea ce, în opinia conducerii, demonstra ruptura față de linia oficială a formațiunii.
Declarațiile lui Zaharcu împotriva lui Simion
Acesta acuzat pe George Simion că a abandonat principiile partidului în interes personal. Într-o postare publică din octombrie 2024, Zaharcu afirma: „Astăzi principiile și valorile partidului sunt călcate în picioare de interesul personal al președintelui partidului AUR, dl George Simion”.
A susținut că în AUR au fost favorizate persoane apropiate conducerii și că statutul partidului a fost încălcat. În aceeași declarație, fostul lider al AUR Tulcea afirma că au fost emise adeverințe pentru persoane aflate pe locuri neeligibile, iar membri ai partidului au fost eliminați deoarece „deranjau” liderii politici locali: „…au fost excluși pentru că deranjau prin prezență și activitate diverse persoane… încălcând flagrant statutul partidului AUR.”
A acuzat conducerea centrală de „interese personale” și de înțelegeri politice. După excluderea sa, Zaharcu a declarat că George Simion ar fi abandonat obiectivele inițiale ale formațiunii și că deciziile din partid ar fi fost influențate de interese personale și de înțelegeri politice pe care el le considera incompatibile cu mesajul AUR.
În instanță, Zaharcu a susținut că excluderea este nelegală
Mircea Sorin Zaharcu a contestat toate motivele invocate de partid.
Acesta a susținut că decizia nu fusese avizată corespunzător, că Juriul Național nu era competent să îi soluționeze cazul și că regulamentul de funcționare al acestuia nu ar fi fost adoptat legal.
Totodată, a afirmat că dreptul său la apărare a fost încălcat deoarece convocarea la cercetarea disciplinară nu indica în concret faptele imputate, că nu i-au fost prezentate acuzațiile în mod corespunzător și că procedura disciplinară reprezenta, în realitate, o măsură de represalii pentru criticile formulate la adresa conducerii partidului.
Contestatorul a mai arătat că o parte dintre articolele și declarațiile invocate de AUR proveneau încă din anul 2024 și că sancționarea lor după aproape un an ar demonstra caracterul politic al procedurii.
Tribunalul: instanța nu poate analiza oportunitatea sancțiunii
Judecătorii au amintit că, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 530/2013, controlul exercitat de instanță asupra sancțiunilor disciplinare aplicate de un partid politic este limitat.
Astfel, tribunalul poate verifica doar dacă au fost respectate dispozițiile statutare și dacă membrului sancționat i-au fost garantate dreptul la apărare și dreptul la opinie, nu și dacă excluderea a fost oportună din punct de vedere politic.
Analizând dosarul, instanța a concluzionat că decizia de excludere a fost emisă de organul competent, că aceasta a fost avizată potrivit prevederilor statutare aplicabile și că regulamentul de funcționare al Juriului exista, fiind depus chiar de reclamant la dosar.
De asemenea, tribunalul a reținut că Mircea Sorin Zaharcu a fost convocat, audiat, a depus un punct de vedere și a beneficiat ulterior și de calea internă de atac, respinsă de Juriul Național, astfel încât nu poate fi reținută încălcarea dreptului la apărare invocată în acțiune.
