Atlantic Council: Fostul director SRI Eduard Hellvig a participat în nume personal la forumul energetic de la Atena. Finul său, Cristian Bușoi, spune că l-a înlocuit pe ministrul Bogdan Ivan

ilustrație care redă participarea lui Eduard Hellvig și a lui Cristian Bușoi la formul despre gaze din 2025 organizat de Atlantic Council

Ilustrație care redă participarea lui Eduard Hellvig și a lui Cristian Bușoi la formul despre gaze din 2025 organizat de Atlantic Council

Eduard Hellvig a participat în nume personal la forumul energetic de la Atena din noiembrie 2025, a precizat un purtător de cuvânt al Atlantic Council, într-un răspuns pentru NewsCenter.ro. Organizația spune că fostul director al SRI nu a avut niciun rol în programul public al evenimentului și că nu cunoaște detaliile întâlnirilor sale. La eveniment delegația ministerului Energiei a fost condusă de secretarul de stat Cristian Bușoi. Acesta este finul fostul șef al SRI.

Eduard Hellvig, director al Serviciului Român de Informații între 2015 și 2023, a participat la Forumul P-TEC, organizat la Atena în zilele de 6 și 7 noiembrie 2025 pe cont propriu. Nu a fost invitat nici de organizatori, nici nu a participat ca reprezentant al delegației României din partea Ministerului Economiei, așa cum ne-a transmis un purtător de cuvânt al Atlantic Council. Informația a fost confirmată și de Cristian Bușoi, secretarul de stat de la Energie. Acesta este și finul lui Eduard Hellvig, conform informațiilor NewsCenter.ro relatate deja în acest articol. Doar Eduard Hellvig a refuzat constant să ne răspundă la întrebări.

În cadrul evenimentului, Nova Power & Gas și Transgaz au semnat un memorandum neangajant cu Atlantic-SEE LNG Trade privind aprovizionarea cu gaze naturale lichefiate din SUA prin Coridorul Vertical. Gazele urmau să fie regazificate în Grecia și transportate prin Bulgaria și România spre Ucraina și alte piețe din regiune.

Proiectul urmărește dezvoltarea și utilizarea infrastructurii de transport, inclusiv a conductelor existente, precum și facilitarea aprovizionării cu gaze, ale căror volume ar susține viabilitatea economică a rutei.

Atlantic Council: Hellvig a participat în nume personal

În răspunsul transmis NewsCenter.ro, un purtător de cuvânt al Atlantic Council a precizat că înscrierea la P-TEC a fost deschisă publicului, iar informațiile despre eveniment au fost distribuite către zeci de mii de persoane. Aproximativ 1.000 de participanți din instituții guvernamentale, companii, presă și organizații nonprofit au fost prezenți la reuniune.

„Domnul Eduard Hellvig a participat la P-TEC în nume personal”, a transmis organizația.

Atlantic Council a mai precizat că a interacționat cu Hellvig în calitatea sa de fost oficial guvernamental și lider din mediul de afaceri din regiune, dar că acesta nu are în prezent nicio relație formală cu organizația și niciun rol de consilier în cadrul acesteia.

Potrivit răspunsului, Hellvig nu a avut niciun rol în programul public al P-TEC. Organizația spune că nu cunoaște programul său, agenda sa sau detaliile întâlnirilor și discuțiilor la care ar fi putut participa.

Bușoi spune că l-a înlocuit pe ministrul PSD, Bogdan Ivan

Prezența lui Eduard Hellvig la reuniune a fost dezvăluită inițial de G4Media, care a relatat că fostul director al SRI apare într-o fotografie publicată de Wall Street Journal și că participarea sa a fost confirmată de două surse oficiale.

La eveniment au mai participat reprezentanți ai companiei Nova Power & Gas, Cristian Bușoi, secretar de stat la Ministerul Energiei, Cătălin Predoiu, ministrul de Interne, Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, și Ion Sterian, directorul companiei de stat Transgaz.

Un alt participant la forum a afirmat că Bușoi ar fi contribuit la organizarea unei părți importante a agendei, la invitațiile de ultim moment și la desfășurarea evenimentului.

Într-un răspuns pentru NewsCenter.ro, Cristian Bușoi a spus că l-a înlocuit în ultimul moment pe Bogdan Ivan, care participa la Congresul PSD, și că a intervenit la dezbaterea despre energia nucleară.„Din partea României nu m-am ocupat eu, invitațiile au venit separat pentru fiecare minister în parte și pentru Transgaz”, a precizat Bușoi.

Separat, comunicatele Nova Power & Gas îi atribuie lui Bușoi un rol în implicarea companiei în memorandum. Compania „a fost invitată să devină parte a memorandumului de către reprezentanți ai Transgaz, ai Guvernului României și ai Ministerului Energiei, prin domnul secretar de stat Cristian Bușoi”.

Nova afirmă că solicitarea a venit pe 6 noiembrie 2025, când reprezentanții săi se aflau deja în sala de conferințe. Această precizare privește participarea la memorandum și nu confirmă informațiile despre invitația adresată lui Hellvig sau despre organizarea participării la forum.

Memorandumul pentru gaze americane, semnat la Atena

Forumul P-TEC a fost organizat de Departamentul Energiei al Statelor Unite, Ministerul Mediului și Energiei din Grecia și Centrul Global pentru Energie al Atlantic Council. Programul oficial a inclus un forum de afaceri, urmat de reuniunea ministerială, cu discuții despre securitatea energetică, infrastructură și investiții.

Coridorul Vertical și rolul gazelor naturale lichefiate în aprovizionarea Europei s-au numărat printre temele anunțate de organizatori.

În acest cadru, Nova Power & Gas, Transgaz și compania grecească Atlantic-SEE LNG Trade au anunțat semnarea memorandumului. Comunicatul publicat atunci de E-INFRA prezenta cooperarea drept un demers pentru dezvoltarea unor soluții comune de aprovizionare, diversificarea surselor și consolidarea securității energetice regionale.

Memorandumul consemnează disponibilitatea Nova de a negocia achiziția a 20 TWh anual, pentru o perioadă de 20 de ani, începând cu 1 ianuarie 2030. Livrarea urma să fie discutată pentru terminale din Grecia sau pentru un alt punct convenit de părți.

Romgaz nu figurează printre semnatarii documentului. Memorandumul era o înțelegere preliminară, neangajantă, distinctă de un eventual contract de achiziție.

În răspunsul transmis anterior NewsCenter.ro, E-INFRA a precizat că interesul Nova privea o sursă suplimentară de aprovizionare pentru propriul portofoliu de centrale pe gaz. Compania a susținut că nu a intenționat să fie intermediar pentru revânzarea GNL, că negocierile nu au ajuns nici măcar la un proiect de contract și că memorandumul a expirat în februarie 2026 fără să producă efecte.

Răspunsul integral al Atlantic Council

Răspunsul integral primit de NewsCenter.ro de la purtător de cuvânt al Atlantic Council este următorul:

„În perioada 6-7 noiembrie 2025, Departamentul Energiei al SUA, Ministerul Mediului și Energiei din Grecia și Centrul Global pentru Energie al Atlantic Council au organizat cea de-a șasea reuniune a Parteneriatului pentru Cooperare Energetică Transatlantică (P-TEC). Evenimentul a reunit la Atena, în Grecia, lideri din sectorul public și din mediul de afaceri pentru a discuta despre securitatea energetică și accesibilitatea prețurilor la energie, proiecte de infrastructură și oportunități de investiții”.

„Înscrierea la P-TEC a fost deschisă publicului, iar informațiile privind înscrierea la eveniment au fost distribuite către zeci de mii de persoane. La eveniment au participat aproximativ 1.000 de persoane din instituții guvernamentale, companii, presă și organizații nonprofit”.

„Domnul Eduard Hellvig a participat la P-TEC în nume personal”.

„Atlantic Council a interacționat cu domnul Hellvig în calitatea sa de fost oficial guvernamental și lider din mediul de afaceri din regiune. În prezent, acesta nu are nicio relație formală cu Atlantic Council și niciun rol de consilier în cadrul organizației. În sens mai larg, interacționăm cu persoane din sectorul public și privat pentru a contribui la dezvoltarea relațiilor transatlantice”.

„Domnul Hellvig nu a avut niciun rol în programul public al P-TEC. Nu avem cunoștință despre programul său, agenda sa sau detaliile vreunor întâlniri ori discuții la care ar fi putut participa în timpul evenimentului”.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la NewsCenter.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura