O declarație de avere depusă în decembrie 2021 arată că Lelia Gabriela Anisie, fiica senatoarei PNL Monicăi Anisie, este angajată la Consiliul Județean Ilfov – condus de liberalul Hubert Thuma, unul dintre principalii critici ai lui Ilie Bolojan din PNL. Înainte, fiica senatoarei a lucrat la cabinetul lui Mihai Busuioc, președintele de atunci al Curții de Conturi, numit apoi judecător la Curtea Constituțională de către PSD. Solicitat să precizeze dacă angajarea s-a făcut prin concurs și care era fișa postului, aliatul politic al familiei Anisie a răspuns printr-o scrisoare care nu clarifică niciuna dintre cele două întrebări.
În decembrie 2021, Lelia Gabriela Anisie depuna pentru prima dată declarație de avere la Agenția Națională de Integritate (ANI). Ea menționa funcția curentă cea de consilier juridic asistent la Consiliul Județean Ilfov – instituție condusă de liberalul Hubert Thuma.
La capitolul venituri, pentru ultimul an fiscal încheiat, declarația indică drept sursă a veniturilor Curtea de Conturi a României, cu mențiunea „consilier cabinet demnitar” pentru care a primit un salariu de 80.202 de lei la nivelul anului 2021.

Cu alte cuvinte, înainte de a ajunge la CJ Ilfov, Lelia Gabriela Anisie a fost consilier în cabinetul demnitarului de la conducerea Curții de Conturi – instituție aflată, la acea vreme, sub președinția lui Mihai Busuioc. Lelia Gabriela Anisie este fiica senatoarei PNL Monica Anisie.
Cine e Mihai Busuioc
Mihai Busuioc a devenit președinte al Curții de Conturi în octombrie 2017, după ce a fost votat de Parlament, luându-i locul lui Nicolae Văcăroiu, al cărui mandat expirase. La acel moment, Busuioc ocupa funcția de secretar general al Guvernului și era considerat unul din apropiații liderului PSD Liviu Dragnea. Ulterior, presa a documentat că numărul consilierilor personali ai lui Busuioc la Curtea de Conturi îl depășea de mai multe ori pe cel prevăzut de lege, iar salariile acestora ajungeau să depășească bugetul unei camere județene de conturi.
Angajarea la CJ Ilfov, într-un context politic care nu e întâmplător
Trecerea Leliei Gabriela Anisie de la cabinetul șefului Curții de Conturi la Consiliul Județean Ilfov se petrece pe fondul unei apropieri politice care merită menționată. Hubert Thuma, președintele CJ Ilfov, este unul dintre cei mai vizibili critici ai lui Ilie Bolojan din interiorul PNL – fiind, la un moment dat, printre cei vizați de o excludere din partid dispusă de conducerea condusă de Bolojan, decizie pe care a anunțat că o va contesta.
Aceeași tabără politică a inclus-o și pe senatoarea PNL Monica Anisie, care a fost înlocuită din funcția de lider al PNL Sector 2, printre schimbările operate în conducerea filialelor bucureștene ale partidului – schimbări pe care chiar Thuma le-a criticat public.
Ce nu a răspuns CJ Ilfov
Instituția a fost întrebată, în baza Legii nr. 544/2001, dacă Lelia Gabriela Anisie a susținut un concurs pentru ocuparea postului și care este fișa postului aferentă funcției sale. Răspunsul CJ Ilfov, semnat de președintele Hubert Petru Ștefan Thuma și datat 24 septembrie 2026, nu oferă un răspuns direct la niciuna dintre cele două întrebări.
Instituția trimite către o listă generică a categoriilor de documente de interes public și către o pagină generală cu concursurile de recrutare afișate pe site, fără a preciza dacă persoana vizată a participat la vreunul dintre ele sau care sunt atribuțiile aferente postului ocupat.
