Prioritățile Ministerului Mediului, sub semnătura Nataliei Intotero. Patru cuiburi de păsări mutate prin ordin de ministru și 20 de șoareci săritori capturați pentru cercetare

Barză în cuib

Ministerul Mediului a publicat luni, 9 noiembrie, cinci ordine semnate de ministra Natalia – Elena Intotero, prin care aprobă relocarea a trei cuiburi de barză, a unui cuib de lăstun și capturarea a 20 de exemplare de șoarece săritor de stepă, în scopuri de cercetare științifică. Administrația mediului a ajuns astfel să reglementeze prin ordin ministerial inclusiv adresa exactă de la care trebuie mutat un cuib de pasăre și distanța maximă la care poate fi amplasat noul domiciliu al berzelor.

Monitorul Oficial nr. 933 din 9 noiembrie 2026 dedică paginile 9–15 unei mici operațiuni de reorganizare a habitatelor unor specii protejate. Nu este vorba despre o reformă a sistemului de protecție a mediului, despre o strategie națională de biodiversitate sau despre măsuri spectaculoase de combatere a poluării, ci despre cinci ordine ministeriale prin care Natalia Intotero aprobă intervenții punctuale în viața unor păsări și mamifere mici.

Ordinele au fost semnate la 30 octombrie 2026 și au fost publicate luni, 9 noiembrie, în Monitorul Oficial.

Berzele, mutate cu ordin de ministru

Primul ordin, nr. 2.219, aprobă relocarea unui cuib de barză din Dej, județul Cluj, de pe strada Valea Codorului nr. 79. Ministerul a stabilit că noua amplasare trebuie să fie în proximitatea locului actual, dar nu la o distanță mai mare de 100 de metri. Derogarea este valabilă până la 31 decembrie 2026, iar operațiunea trebuie realizată de personal tehnic de specialitate, în prezența unui reprezentant al Direcției Județene de Mediu Cluj.

Al doilea ordin, nr. 2.220, privește un cuib de barză din Sfântu Gheorghe, județul Covasna, de pe strada József Attila nr. 32. Și în acest caz, berzele trebuie să rămână în vecinătatea actualului amplasament, noul cuib neputând fi mutat la mai mult de 100 de metri.

Al treilea ordin, nr. 2.221, vizează un cuib de barză din Mogoșoaia, județul Ilfov, de pe strada Prelungirea Ariei nr. 22. Aceleași condiții: relocare în proximitate, maximum 100 de metri și intervenția personalului specializat, în prezența reprezentantului Direcției Județene de Mediu Ilfov.

Așadar, trei ordine ministeriale, trei cuiburi de barză și trei intervenții administrative distincte. Se pare că berzele nu se pot muta pur și simplu, fără ca Ministerul Mediului să stabilească, prin acte publicate în Monitorul Oficial, inclusiv limita maximă a distanței dintre vechiul și noul domiciliu.

Un lăstun din Brad intră și el în circuitul birocratic

Ordinul nr. 2.222 aprobă relocarea unui cuib de lăstun de casă (Delichon urbicum) din Brad, județul Hunedoara, de pe Bulevardul Republicii, blocul 8. Și aici se aplică regula celor 100 de metri: cuibul trebuie mutat în apropierea amplasamentului actual. Procedura este aceeași: personal tehnic de specialitate, prezența unui reprezentant al Direcției Județene de Mediu Hunedoara, obținerea autorizației de mediu pentru recoltare/capturare și întocmirea unui raport după efectuarea operațiunii. Nu este limpede din ordin ce problemă concretă a determinat fiecare solicitare de relocare și nici cine sunt solicitanții.

Actele aprobă derogările, însă nu oferă, în cuprinsul lor, o explicație detaliată a împrejurărilor care au făcut necesară mutarea cuiburilor.

20 de șoareci săritori, prinși pentru cercetare

Cel mai consistent dintre cele cinci ordine este nr. 2.224, care aprobă capturarea a 20 de exemplare din specia Sicista subtilis, cunoscută drept șoarecele săritor de stepă.

Operațiunea are loc în situl Natura 2000 ROSCI0265 Valea lui David, care include rezervația naturală 2.536 Fânețele seculare Valea lui David, pe raza localităților Rediu, Lețcani, Miroslava și Valea Lupului, din județul Iași.

Scopul declarat este inventarierea, cartarea și evaluarea distribuției speciei, precum și elaborarea planurilor de management ale siturilor Natura 2000. Cele 20 de exemplare vor fi capturate cu ajutorul unor capcane de tip Live-trap (Sherman), manipulate de personal specializat. Ulterior, animalele vor fi identificate și măsurate cu rigla, șublerul și cântarul, după care vor fi eliberate în habitatul natural, la locul capturării.

Beneficiarul activității este Integra Trading SRL, lider al unei asocieri din care mai fac parte ENG Green, Universitatea Dunărea de Jos din Galați și Enviroecosmart SRL, având Flag Transilvania ca terț susținător. Activitatea va fi realizată cu personal tehnic de specialitate din cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați. Ordinul stabilește că toate cele 20 de exemplare capturate trebuie să fie adulte și vii înainte de capturare, iar după manipulare trebuie să fie eliberate tot vii. Beneficiarul răspunde pentru asigurarea condițiilor de sănătate a animalelor pe tot parcursul operațiunii.

Birocrația nu uită nici formularul pentru păsări și șoareci

Toate cele cinci ordine au o componentă birocratică aproape identică. După efectuarea relocării sau capturării, beneficiarii trebuie să transmită, în termen de cel mult șapte zile, un raport către direcția județeană de mediu.

Raportul trebuie să conțină informații despre specie, numărul exemplarelor, stadiul de dezvoltare, starea acestora înainte și după intervenție, locul și data operațiunii, mijloacele și metodele folosite, precum și destinația specimenelor. Mai mult, direcțiile județene de mediu trebuie să transmită Ministerului și Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate propriile rapoarte în termen de maximum 30 de zile de la aplicarea derogării.

Pentru ca procedura să fie completă, în anexele ordinelor este publicat și modelul raportului, cu rubrici și căsuțe de bifat pentru justificarea derogării.

În cazul șoarecelui săritor, formularul include explicit și motivul cercetării științifice. În total, cinci ordine, mai multe direcții județene de mediu implicate, rapoarte individuale, rapoarte centralizate și formulare standardizate, toate pentru patru cuiburi și 20 de rozătoare.

Lasă un răspuns