Licitația Hidroelectrica pentru pază în perioada 2026–2028, estimată la 65,95 milioane de lei fără TVA, este contestată de TMG Guard și SGPI Security Force. Litigiile implică PSG One, firma asociată fostului șef SRI Gorj, Ion Făget. Achiziția cuprinde 14 loturi, iar în baza publică verificată nu este afișat un rezultat final al atribuirii. PSG One este abonată la contractele cu societăți de stat din domeniul energiei, având contracte în trecut și la Nuclearelectrica sau Complexul Energetic Oltenia.
Hidroelectrica a lansat, în luna aprilie, o licitație estimată la 65,95 milioane de lei fără TVA pentru paza și protecția obiectivelor sale în perioada 2026-2028.
Procedura de licitație a fost contestată în paralel de firma TMG Guard la Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) și, apoi, la Curtea de Apel București, unde este atacată și decizia de la CNSC. La Curtea de Apel București, cauza are numărul 5771/2/2026 și a fost înregistrată la 9 septembrie. TMG Guard figurează ca petent, iar Hidroelectrica și PSG One ca intimate. Altfel spus, firma TMG Guard consideră că oferta PSG One este una favorizată de evaluarea Hidroelectrica, dar și de soluția CNSC.
Mai mult, aceeași decizie CNSC este vizată și de o plângere a SGPI Security Force. Într-un dosar conex apare ca intimată asocierea PSG One-Lex Protect Buzău.
PSG One este deținută de Ion Făget, fost șef al SRI Gorj.
Procedura identificată pentru serviciile de pază ale Hidroelectrica are numărul CN1091975, a fost publicată în SEAP la 27 aprilie 2026 și a avut termenul de depunere a ofertelor pe 25 mai. Valoarea estimată este de 65.946.331,20 lei fără TVA, pentru întreaga achiziție. În baza publică de monitorizare consultată, procedura figurează încă în evaluare, fără un rezultat final al atribuirii afișat.
Pază pentru obiectivele Hidroelectrica din mai multe regiuni
Achiziția pentru perioada 2026-2028 este împărțită în 14 loturi, cu o durată de 24 de luni. Serviciile vizează obiective ale sucursalelor și unităților Hidroelectrica din mai multe zone ale țării, între care Bistrița, Curtea de Argeș, Hațeg, Sebeș, Oradea, Porțile de Fier și Târgu Jiu.
Documentația permite depunerea ofertelor pentru toate cele 14 loturi și atribuirea acestora aceluiași ofertant.
Criteriile de evaluare includ prețul, cu o pondere de 75%, valoarea asigurată prin polița de răspundere civilă, experiența personalului-cheie și monitorizarea prin GPS a activității agenților de pază.
Firma generalului SRI, abonată la paza companiile de stat din energie
Ion Făget, fost șef al SRI Gorj, trecut în rezervă în 2006, este acționarul firmei, conform datelor ListaFirme.ro.
Digi24.ro relata în mai 2024 că societatea, deținută atunci de Făget și administrată de Ioan Mihăilă, câștigase un contract de 16,9 milioane de lei la Nuclearelectrica, pentru servicii de pază civilă pe platforma CNE Cernavodă și în afara acesteia. Contractul avea o durată de patru ani.
Aceeași publicație arăta că PSG One presta servicii de pază și pentru Complexul Energetic Oltenia, companie ale cărei cariere și termocentrale necesită dispozitive de securitate cu personal numeros.
Relația comercială cu sectorul energetic este prezentată și de PSG One pe propriul site. În portofoliul companiei sunt enumerate Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Complexul Energetic Oltenia și Distribuție Energie Electrică România.
Compania a ajuns la venituri de peste 40 de milioane de lei în 2025, conform raportărilor la Fisc.
Schimbări repetate în structura asociaților
Istoricul societății extras din ListaFirme.ro arată că, la înființarea din 2013, participațiile erau împărțite între Sabin Popescu, cu 80%, și Sorinel Rusu, cu 20%.
În iunie 2020 a intrat în asociere Ioan Mihăilă, cu 9,1%, iar participațiile celorlalți doi au fost reduse. În iulie același an, Mihăilă apare cu 100%, în timp ce înregistrările lui Popescu și Rusu sunt închise.
Înregistrarea lui Mihăilă ca asociat se încheie în iunie 2022. Extrasul îl indică ulterior pe Ion Făget cu 100%, între 31 ianuarie 2024 și 3 iulie 2026/
Pe site-ul companiei, Ioan Mihăilă este prezentat în continuare ca administrator, iar Mihai George Tonca drept director general. Funcțiile de conducere trebuie diferențiate de calitatea de asociat, care presupune deținerea unei participații în firmă.
