Guvernul nu susține proiectul de lege care limitează numărul controalelor fiscale, de muncă și pentru protecția consumatorilor efectuate la microîntreprinderi și întreprinderile mici și mijlocii. Executivul avertizează că plafonarea la două controale pe an ar putea împiedica instituțiile să intervină în cazul unor abateri repetate, ar reduce protecția angajaților și a consumatorilor și ar putea afecta colectarea banilor datorați bugetului de stat.
Proiectul, înregistrat cu numărul Bp. 653/2025 și ajuns la Camera Deputaților sub indicativul Pl-x 208/2026, a fost inițiat de deputata AUR Laura Gherasim, împreună cu un grup de parlamentari AUR. Scopul declarat al inițiatorilor este reducerea controalelor considerate excesive și a sarcinilor administrative suportate de mediul de afaceri.
Propunerea modifică trei acte normative importante: Codul de procedură fiscală, Legea privind organizarea Inspecției Muncii și Legea pentru combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii.
Pentru firmele încadrate în categoria IMM-urilor este propus un plafon de maximum două controale într-un an calendaristic. Limitarea ar viza verificările organelor fiscale, ale Inspecției Muncii și ale Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.
Controalele suplimentare ar putea fi făcute numai în anumite situații prevăzute expres, precum existența unor indicii privind o fraudă, reclamații referitoare la pericole grave, campanii tematice sau dispoziții ale autorităților judiciare.
Guvernul spune că proiectul folosește termeni neclari
Prima problemă identificată de Guvern este redactarea neclară a proiectului, conform unui punct de vedere al Executivului consultat de NewsCenter.ro.
Textul vorbește despre limitarea la două „intervenții” pe parcursul unui an, indiferent dacă inspecția este generală, parțială sau tematică. Termenul „intervenție” nu este însă definit în Codul de procedură fiscală.
„Din forma propusă nu rezultă clar dacă plafonul cuprinde numai inspecțiile fiscale sau și alte forme de control, precum controalele inopinate și verificările antifraudă. Nici noțiunea de „inspecție tematică” utilizată de inițiatori nu este definită în Codul de procedură fiscală, care recunoaște numai inspecția generală și inspecția parțială”, se precizează în punctul de vedere al specialiștilor de la Palatul Victoria.
Guvernul mai observă că proiectul introduce expresii precum „indicii temeinice” și „note interne aprobate de conducerea organului fiscal”, fără ca acestea să fie definite sau utilizate în legislația fiscală actuală.
O altă excepție ar permite efectuarea unui control suplimentar dacă firma solicită în mod expres o „inspecție anticipată”. Executivul arată însă că această procedură nu există în Codul de procedură fiscală, ceea ce ar crea dificultăți de aplicare.
ANAF susține că verificările repetate nu reprezintă o practică
Controalele fiscale sunt programate în prezent în funcție de riscul fiscal al contribuabililor. Selectarea firmelor verificate nu se face aleatoriu, ci pe baza unei analize de risc, realizată la nivel central începând cu 1 ianuarie 2026.
În cazul controalelor antifraudă, verificările au ca scop prevenirea și combaterea fraudei și evaziunii fiscale. Inspectorii pot interveni imediat atunci când constată încălcări ale legislației sau atunci când există riscuri care impun o acțiune rapidă.
Guvernul arată că ANAF are oricum o capacitate redusă de control și nu efectuează, într-un singur an, inspecții fiscale repetate la aceeași categorie de contribuabili. Din această perspectivă, Executivul consideră că necesitatea plafonării nu este demonstrată.
Mai mult, o limitare numerică stabilită indiferent de nivelul de risc al firmei ar putea împiedica verificarea unui contribuabil chiar și atunci când apar informații noi despre posibile încălcări ale legislației fiscale.
Notificarea firmelor este deja reglementată
Proiectul propune și reguli referitoare la notificarea prealabilă și durata inspecțiilor fiscale. Aceste prevederi se aplică însă numai microîntreprinderilor și întreprinderilor mici, fără să includă și întreprinderile mijlocii, deși titlul și obiectul proiectului se referă la toate IMM-urile.
Guvernul susține că notificarea și durata controalelor sunt deja reglementate de Codul de procedură fiscală. Contribuabilii care ar putea fi selectați pentru inspecție primesc o notificare de conformare în care sunt prezentate riscurile fiscale identificate.
Firma are la dispoziție 30 de zile pentru a-și reanaliza situația și pentru a depune sau corecta declarațiile fiscale. Până la expirarea termenului, organul fiscal nu poate începe procedura de selectare pentru inspecție.
Înainte de control, contribuabilul primește și un aviz de inspecție fiscală. Acesta trebuie transmis cu 30 de zile înainte în cazul marilor contribuabili și cu 15 zile înainte pentru celelalte categorii. Durata inspecției este, de asemenea, stabilită prin legislația actuală.
Din acest motiv, prevederile noi ar dubla normele existente și ar putea intra în contradicție cu termenele deja prevăzute în Codul de procedură fiscală.
Riscuri pentru colectarea taxelor și drepturile angajaților
Guvernul reclamă și faptul că „expunerea de motive nu analizează efectele negative pe care limitarea controalelor le-ar putea avea asupra colectării sumelor datorate bugetului de stat, asupra drepturilor angajaților și asupra protecției consumatorilor”.
În domeniul relațiilor de muncă, inspectorii trebuie să verifice respectarea regulilor privind timpul de lucru, salarizarea, securitatea și sănătatea în muncă, condițiile de lucru și protejarea minorilor angajați.
România a ratificat convențiile Organizației Internaționale a Muncii care stabilesc atribuțiile și independența inspectorilor. Aceste convenții prevăd că numărul și natura inspecțiilor trebuie determinate în funcție de necesitatea asigurării respectării efective a legii, nu printr-un plafon fix aplicat tuturor firmelor.
Inspectorii de muncă trebuie să poată intra în întreprinderi, să verifice documente, să discute cu angajații și angajatorii și să dispună măsuri imediate atunci când există un pericol pentru sănătatea sau securitatea lucrătorilor.
Guvernul consideră că plafonarea controalelor ar limita nejustificat atribuțiile Inspecției Muncii, ar diminua eficiența și caracterul preventiv al verificărilor și ar putea împiedica intervențiile necesare în cazul unor abateri repetate.
Executivul mai arată că organizarea Inspecției Muncii din România a fost evaluată și agreată de Comisia Europeană, prin rapoarte realizate de experți europeni în septembrie 2012 și iunie 2024. Modificarea propusă nu ar fi corelată cu acest cadru și nici cu obligațiile internaționale asumate de România.
ANPC ar putea fi împiedicată să intervină
O altă categorie importantă de obiecții privește activitatea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor. ANPC are obligația să supravegheze permanent piața și să intervină rapid atunci când sunt afectate viața, sănătatea, securitatea sau interesele economice ale consumatorilor.
Guvernul avertizează că limitarea la două controale pe an, indiferent de comportamentul comerciantului, ar restrânge capacitatea ANPC de a preveni, constata și sancționa practicile ilegale.
După atingerea plafonului, o firmă ar putea continua să încalce legea, știind că posibilitatea unui nou control este redusă. O astfel de situație ar slăbi efectul preventiv al verificărilor și ar putea încuraja tolerarea abaterilor repetate.
Plafonul ar afecta și concurența loială. Firmele care respectă regulile ar putea fi dezavantajate în raport cu operatorii care reduc costurile prin încălcarea drepturilor angajaților sau ale consumatorilor, dar care nu mai pot fi verificați după atingerea limitei anuale.
Deși proiectul prevede excepții pentru reclamațiile privind pericole grave, dispozițiile instanțelor și campaniile tematice, Guvernul apreciază că acestea nu acoperă toate situațiile întâlnite de ANPC. Printre cazurile care ar putea rămâne în afara excepțiilor sunt abaterile repetate, practicile comerciale înșelătoare cu impact economic major, acțiunile de rea-credință sau nerespectarea măsurilor dispuse la un control anterior.
Legea prevenirii oferă deja firmelor posibilitatea de a remedia abaterile
Guvernul susține că actuala legislație conține deja mecanisme care protejează firmele împotriva sancționării excesive. Legea prevenirii permite inspectorilor ca, pentru anumite nereguli, să aplice mai întâi un avertisment și să acorde comerciantului un termen pentru remedierea problemelor.
Controlul poate fi reluat pentru verificarea conformării, iar sancțiunea este aplicată numai dacă măsurile dispuse nu au fost respectate. Executivul consideră că acest sistem păstrează un echilibru între prevenție și sancționare, fără să blocheze instituțiile printr-un plafon anual rigid.
ANPC desfășoară și campanii de informare, activități de consiliere și îndrumare, mecanisme de soluționare alternativă a litigiilor și elaborează ghiduri de bune practici. Prin urmare, un control nu înseamnă automat amendarea firmei.
Rubrica de știri economice este realizată de NewsCenter.ro cu ajutorul bazelor de date ale platformei ListaFirme.ro.
