Conducerea UDMR din București a fost amenințată cu schimbarea de liderii partidului din Ținutul Secuiesc pe tema creșterii taxelor

Tensiuni în interiorul UDMR, după ce liderii de la București au fost puși în fața nemulțumirilor venite din Ținutul Secuiesc. Aleșii locali avertizează că modificările fiscale îi vor obliga să plătească taxe mai mari, iar presiunea politică începe să se simtă în conducerea centrală a Uniunii. Discuțiile privind noile măsuri…

Judecătorii au validat dosarul și probele DNA. Piedone poate fi judecat pentru fapte de corupție. Fostul președinte ANPC poate contesta decizia

Dosarul de corupție în care este inculpat Cristian Victor Popescu Piedone, fost președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), a trecut de etapa camerei preliminare și se îndreaptă spre judecata pe fond. Acesta poate contesta decizia în trei zile pentru a se rejudeca decizia primei instanțe. Tribunaluk Brașov, acolo…

DOCUMENTE Șoferul Sorin Iancu a luat, cu banii din irigații, exact terenurile pe care primarul Olguța Vasilescu vrea să facă investiții

Firma Nicosorian Total Ins SRL, controlată de fostul șofer Sorin Iancu, nu a transferat direct bani doar în ferma familiei lui Paul Stănescu, așa cum a dezvăluit NewsCenter.ro, ci și într-o fostă firmă de construcții din Craiova, TCIF SA. Miza tranzacției este dată de terenurile companiei pe care Primăria Craiova,…

UE investighează Shein pentru vânzarea de produse ilegale, inclusiv către copii, și design adictiv al aplicației

Comisia Europeană a declanșat o investigație oficială împotriva Shein, în baza Digital Services Act, vizând vânzarea de produse ilegale – inclusiv păpuși sexuale cu aspect de copil -, utilizarea unor mecanisme care pot crea dependență și lipsa de transparență a algoritmilor de recomandare. Reprezentanții Comisiei Europene a anunțat deschiderea unei…

Răspunsul Agenției de Integritate privind averea deputatului Marilen Pirtea căruia hoții i-au furat bijuteriile dintr-o casă care nu era în declarațiile oficiale

Agenția Națională de Integritate (ANI) a transmis pentru NewsCenter.ro că nu poate oferi informații privind o eventuală verificare a averii deputatului Marilen Gabriel Pirtea, invocând faptul că legea nu permite divulgarea de date despre investigațiile aflate în curs. Pe aceeași motivare, că anchetele ANI sunt confidențiale, inspectorii de integritate au…

Străinii asigură 70% din investițiile imobiliare din România. Dar, investitorii români au cea mai mare pondere: 30% din piață

Deși capitalul străin domină în continuare piața imobiliară din România, generând aproximativ 70% din volumul tranzacțiilor din 2025, nicio țară investitoare nu depășește individual ponderea capitalului românesc, care a ajuns la circa 30% din total. Potrivit raportului anual publicat de Colliers, investitorii români au fost cea mai importantă sursă individuală…

Managerul de la spitalul de psihiatrie din Bălăceanca plătește un avocat care lucrează în vila în care el a dormit

Managerul Spitalul de Psihiatrie „Eftimie Diamandescu” din localitatea ilfoveană Bălăceanca, Tănase Stoica, a atribuit contracte de consultanță juridică pentru unitatea medicală unui avocat care figurează cu sediul profesional la aceeași adresă la care managerul avea domiciliul, cel puțin până în 2022. Avocatul spune că nu știe că managerul locuiește în…

Foști angajați ai Inspectoratului General pentru Imigrări, implicați în afaceri de milioane din traficul de migranți prin România

România a devenit un hub pentru mii de muncitori asiatici care tranzitează spre Vest, iar printre principalii beneficiari ai acestui fenomen se află foști angajați ai Inspectoratului General pentru Imigrări, ai Poliției de Frontieră și ai altor structuri MAI. Firmele înființate de aceștia generează profituri consistente din consultanță și recrutare,…

Oana Pellea primește 20.000 de lei când o interpretează pe Maria Callas. Fiecare spectacol aduce încasări de 100.000 de lei

Opera Națională București (ONB) a încheiat un contract de 20.000 de lei (fără TVA) pentru „servicii artistice” aferente interpretării rolului Mariei Callas de către actrița Oana Pellea, în spectacolul „Callas”, din 6 februarie, așa cum a aflat NewsCenter.ro consultând platforma electronică de licitații publice. Evenimentul a fost în calendarul instituției…

România nu a avut stand oficial la Wine Paris. Producătorii au mers pe banii lor, pentru a nu-și pierde clienții. „Este regretabil”, explică Daniel Constantin, șeful ARICE

România a fost prezentă fără un stand oficial la unul dintre cele mai importante târguri internaționale de profil, Wine Paris, după ce organizarea participării a fost gestionată în ultimul moment. Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE) a lansat licitația pentru amenajarea standului cu doar două zile înainte de…

O firmă fără administrator nu poate fi declarată inactivă fiscal, dar Registrul Comerțului o poate dizolva

O societate care rămâne fără administrator nu este declarată automat inactivă fiscal. Mai întâi, Oficiul Registrului Comerțului poate cere în instanță dizolvarea firmei pentru lipsa organelor statutare. Abia ulterior, în anumite condiții, poate interveni și inactivitatea fiscală la ANAF. Agenția Națională de Administrare Fiscală precizează, într-un comunicat de presă, că…

Unde se încasează cei mai mulți bani înainte de finalizarea blocurilor. Analiză

Dezvoltatorii imobiliari au încasat 9 miliarde de lei în avans de la clienți, potrivit unei analize publicate de StartupCafe.ro, care arată că București–Ilfov rămâne cea mai profitabilă zonă pentru companiile din domeniu, dar și cea mai expusă din perspectiva riscului pentru cumpărători. Datele analizate de StartupCafe.ro indică o concentrare puternică…

Ministerul Apărării cere daune de 430 milioane de lei turcilor de la Otokar după ce partenerii ruși nu pot produce la timp blindatele Cobra la Mediaș

Ministerul Apărării cere, prin compania de stat Romtehnica, aflată în subordinea ministerului, despăgubiri de peste 420 de milioane de lei în contractul pentru blindatele Cobra, după ce producția locală la Mediaș nu a fost realizată conform calendarului. Otokar invocă întârzieri și dispute legate de pregătirea fabricării în România. Valoarea contractului pentru…

Romgaz a anulat acordul cu Lukoil pentru perimetrul Trident din Marea Neagră și a preluat toate drepturile de exploatare

În baza dispozițiilor din Ordonanța de Urgență nr. 67 din 5 decembrie 2025, Romgaz a denunțat acordul cu Lukoil privind exploatarea resurselor din perimetrul Trident din Marea Neagră. Mai mult, compania de stat a preluat, în temeiul aceleiași ordonanțe, drepturile de concesiune deținute de partea rusă. Însă Lukoil nu renunță…

Institutul „Elie Wiesel” cere redeschiderea anchetei privind vânzarea unei semnături a lui Hitler la o licitație Artmark

Institutul „Elie Wiesel” contestă în instanță decizia procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 de a închide dosarul penal deschis după ce casa de licitații Artmark a scos la vânzare obiecte și volume asociate simbolisticii fasciste și legionare, așa cum au explicat reprezentanții organizației pentru NewsCenter.ro. Dosarul a fost…

Iridex Group Salubrizare a primit, prin negociere directă, un contract de 21 de milioane de lei pentru a face curățenie în Constanța și Năvodari

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Dobrogea” a atribuit prin negociere fără publicare prealabilă contractul pentru colectarea și transportul deșeurilor municipale în Zona 1 din județul Constanța. Contractul, în valoare de 21,13 milioane de lei fără TVA, a fost câștigat de Iridex Group Salubrizare SRL, după anularea unei licitații deschise în care…

Finanțări pentru promovarea turistică realizată de autorități. Ghidul a fost pus în dezbatere publică

Un nou mecanism de finanțare dedicat turismului local intră în consultare publică. Ministerul Economiei propune sprijin direct pentru Organizațiile de Management al Destinației, cu scopul de a profesionaliza administrarea și promovarea destinațiilor turistice din România. Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) a publicat, la 6 februarie 2026, în consultare…

Dragoș Sprînceană reacționează după dezvăluirile NewsCenter. Emisarul PSD în SUA neagă implicarea în eventuale numiri în Portul Constanța

NewsCenter.ro a dezvăluit discuțiile în care numele lui Dragoș Sprînceană apărea ca posibil sprijin pentru o numire-cheie în Portul Constanța. La câteva zile după ce a fost contactat de redacție, emisarul PSD în SUA reacționează public, printr-o postare amplă pe Facebook. După dezvăluirile NewsCenter.ro privind discuțiile dintre avocata PNL Adriana…

Studiu financiar. Cum a finanțat succesul Dedeman achiziția Carrefour de către frații Pavăl

Evoluția Dedeman este simbolică, reprezentativă, ilustrativă pentru transformarea economiei românești din ultimii 15 ani. De la o companie regională dintr-o Moldovă considerată mult timp zonă săracă, adesea surclasată de jucători mai mari precum Arabesque, Dedeman a ajuns să construiască un grup capabil să negocieze achiziția operațiunilor Carrefour România. Afacerile Dedeman…

DOCUMENTE. Liberalul Hubert Thuma, președintele CJ Ilfov, a fost director acasă, la tata

Președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, susține că a ocupat patru funcții de director, însă documentele oficiale analizate de NewsCenter.ro indică faptul că a deținut această poziție doar într-o firmă din Viena, radiată în urmă cu opt ani. Compania, deținută de tatăl său, nu a înregistrat venituri suficiente nici pentru…

Cum a încercat un judecător suveranist, soțul Gabrielei Baltag, să plece la pensie cu tot cu diurnă

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit, la finalul anului trecut, că normele comunitare nu se opun unor reglementări naționale care să excludă diurnele din calculul pensiilor pentru judecători și procurori. Cu alte cuvinte, principiul independenței judecătorilor nu este afectat de refuzul de a lua în considerare diurna de…

Blocul ridicat fără autorizație lângă Aeroportul Băneasa, pe un culoar de zbor, cumpărat cash. Tranzacția, verificată pentru suspiciuni de spălare a banilor

O construcție de zece niveluri ridicată fără autorizație pe strada Heliului din Sectorul 1, în apropierea Aeroportului Băneasa, face obiectul unei investigații a Oficiului Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB). Imobilul de pe strada Heliului, din Sectorul 1, situat într-o zonă în care regimul maxim de înălțime este…

CNAIR menține doi directori generali la DRDP Iași până la pensia unuia dintre ei. Costul unui director în ultimii 14 ani: 800.000 de euro

După 14 ani în care a plătit simultan doi directori generali la DRDP Iași, direcția regională din subordinea CNAIR, compania de stat, anunță că situația va continua până când unul dintre ei va ieși la pensie. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, admite că nu a găsit altă soluție,…

Șoferul Sorin Iancu a cumpărat, cu bani din irigații ai Ministerului Agriculturii, ferma familiei lui Paul Stănescu

Banii pentru irigații pornesc din bugetul public și ajung, în final, în ferma familiei lui Paul Stănescu, după ce sunt rulați prin firma Nicosorian Total Ins SRL, controlată de Sorin Iancu, cunoscut de apropiați ca fost șofer de camion. Deși această societate beneficiază indirect de fonduri din irigații, ea nu…

TAROM a reluat licitația pentru mâncarea pasagerilor până când contractul a ajuns la firma „de casă”

Compania națională TAROM a ajuns să încheie două contracte de catering pentru mâncarea destinată pasagerilor și personalului navigant, deși numărul curselor operate este în continuă scădere. Acordurile au fost semnate în 2024, au o durată minimă de trei ani și sunt valabile până în 2027. Potrivit unui articol al Fanatik.ro,…

Statul vrea să se împrumute mai ieftin de la populație. Randamentul titlurilor Tezaur în luna februarie a scăzut. Dobânzile neimpozabile ajung până la 7%

Ministerul Finanțelor a anunțat luni, 9 februarie 2026, lansarea celei de-a doua ediții din acest an a Programului TEZAUR. Prin acest program, persoanele fizice au posibilitatea de a investi în titluri de stat cu dobânzi neimpozabile ce pot ajunge până la 7% pe an. Inițiativa se adresează românilor interesați de…

Proprietarul grupului Dimex, acuzat că a depus documente false pentru Centura Clujului, a dat un pod ca mită unui procuror

Proiectul Centurii Metropolitane Cluj-Napoca, unul dintre cele mai mari contracte de infrastructură locală din România, cu o valoare de circa 1,1 miliarde de euro, ar putea fi blocat dacă acuzațiile din Bosnia că firma bistrițeană Dimex 2000 Company ar fi depus o scrisoare de susținere falsă din partea unei firme…

Oamenii de afaceri care i-au dat mită nepotului lui Piedone. Cine sunt dezvoltatorii care ar fi plătit pentru recepții accelerate în Sectorul 5

Dosarul de corupție realizat de Direcția Națională Anticorupție (DNA) care a vizat Primăria Sectorului 5 a scos la iveală mecanismele prin care dezvoltatori imobiliari importanți ar fi încercat să obțină, contra cost, recepții rapide și favorabile pentru proiecte imobiliare cu probleme. În cazul de față este de o clădire din…

Procuror CSM: Interzicerea accesului procurorilor la ECRIS afectează grav actul de justiție. „Este o măsură punitivă, fără alternativă funcțională”

Procurorul Claudiu Sandu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, critică decizia de restricționare a accesului procurorilor la aplicația ECRIS, susținând că măsura este nejustificată, afectează funcționarea justiției și favorizează indirect infractorii. Poziția a fost exprimată într-o postare publică pe Facebook, în contextul unor dezbateri intense din spațiul public privind accesul…

Finanțări de minimis de 19 milioane euro pentru start-up-uri și scale-up-uri. Totul despre programul Hub antreprenorial național

Un nou program finanțat din fonduri europene promite să ajute start-up-urile și firmele aflate în creștere să accelereze dezvoltarea fără costuri directe: MIPE a aprobat o schemă de minimis de 19 milioane de euro, prin care IMM-urile pot accesa mentorat, consultanță, promovare și networking, cu finanțare de 100% din bani…

CCR: a doua decizie în cazul Băsescu. Legea de lustrație a foștilor șefi de stat rămâne anulată

CCR a respins cererea lui Traian Băsescu ca inadmisibilă deoarece hotărâse deja, într-o decizie anterioară, că legea folosită pentru retragerea drepturilor sale este neconstituțională. Curtea Constituțională a închis, prin Decizia nr. 374 din 16 septembrie 2025, un dosar cu miză politică și financiară: încercarea statului de a retrage drepturile acordate…

Renovarea Colegiului Carol și a Operei din Craiova s-a scumpit cu aproape 2 milioane de euro după trei ani de întârzieri

Contractul pentru reabilitarea și consolidarea corpului central al Colegiului Național „Carol I” și al Operei Române Craiova a fost majorat din nou, iar proiectul ajunge să coste cu 10% mai mult decât la semnare, așa cum reiese din documentele consultate de NewsCenter.ro. Deși lucrările trebuiau finalizate în 30 de luni,…

Dacia ar dori să scape de 1.200 de angajați în 2026. Salariații primesc 41.000 de euro ca să renunțe la locul de muncă

Automobile Dacia pregătește una dintre cele mai ample reduceri de personal din ultimii ani. Potrivit informațiilor obținute de NewsCenter.ro din surse apropiate conducerii companiei și sindicatelor de pe platforma de la Mioveni, producătorul auto intenționează să renunțe, pe parcursul anului 2026, la între 900 și 1.200 de angajați, în contextul…

UPDATE. Amânare în dosarul ICA. Tribunalul București a fixat un nou termen pe 19 februarie pentru cererea de rejudecare depusă de Voiculescu

Astăzi, joi – 5 februare, Dan Voiculescu, fondatorul Antena Group, s-a aflat din nou în fața instanței. Tribunalul București a judecat cererea acestuia de rejudecare a dosarului ICA, în care a fost condamnat definitiv, în august 2014, la 10 ani de închisoare pentru spălare de bani, precum și la plata…

Teodor Narcis Godeanu rămâne încă șase luni secretar general la ONJN. Legături cu Gorghiu, Gabriel Oprea și Becali

Teodor Narcis Godeanu a primit o nouă prelungire a detașării la Oficiul Național pentru Jocurile de Noroc, instituția care controlează și reglementează piața jocurilor de noroc și a pariurilor din România, una dintre cele mai profitabile și sensibile industrii din economie.  Guvernul condus de Ilie-Gavril Bolojan a decis, printr-o hotărâre…

DNA face precheziții la Primăria Sectorului 3 și la locuința lui Robert Negoiță. Primarul este suspectat de abuz în serviciu pentru că a construit cu bani publici un drum pentru fratele său

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, este vizat într-un dosar de abuz în serviciu instrumentat de Direcția Națională Anticorupție. Joi dimineață, procurorii DNA au demarat o serie de percheziții, inclusiv la locuința edilului, au declarat surse judiciare pentru NewsCenter.ro. Ancheta are legătură cu modul în care au fost realizate mai multe…

Proiectul prin care muncitorii migranții vor fi sub supraveghere în România din 2027. Guvernul reduce garanția inițială de 200.000 euro pentru muncitorii străini

Executivul și Ministerul Muncii dau înapoi în fața presiunilor venite din partea agențiilor de recrutare, dar și a patronatelor din economie și modifică iar condițiile în care urmează să fie angajați muncitorii străini. Discuțiile din ianuarie de la Guvern dintre autorități și mediul de afaceri au inflamat spiritele în sector,…

Ungureanu acuză o posibilă „albire” a dosarului Nordis în cazul zborurilor lui Marcel Ciolacu

Deputatul USR Emanuel Ungureanu susține că dosarul privind zborurile cu avioane private Nordis, în care este vizat fostul premier Marcel Ciolacu, ar putea fi mușamalizat și pune sub semnul întrebării independența procurorilor DNA. Deputatul USR Emanuel Ungureanu a declarat miercuri, la Palatul Parlamentului, că are suspiciuni privind o posibilă „albire”…

Guvernul aprobă facilități extinse pentru Ordinul de Malta. Organizația va avea rang de stat. Va primi imobile pentru ambasadă, scutiri vamale și acces privilegiat

Guvernul aprobă facilități pentru Ordinul de Malta, în baza statutului său internațional: sedii pentru activități, scutiri vamale și cooperare instituțională. Hotărârea de Guvern nr. 43 din 30 ianuarie 2026 aprobă Acordul de cooperare dintre Guvernul României și Guvernul Ordinul Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, Rodos și Malta. Hotărârea…

Premierul Bolojan ar putea forța repetarea votului din PNL pentru schimbarea șefilor de filiale cu rezultate slabe. Replica lui Hubert Thuma

Pe fondul tensiunilor tot mai vizibile din interiorul Partidul Național Liberal, surse politice au declarat pentru NewsCenter.ro că președintele Ilie Bolojan intenționează să reia votul privind înlocuirea conducerii celor mai slabe filiale PNL la următoarea ședință a Biroului Politic Național. Potrivit surselor NewsCenter.ro, Ilie Bolojan consideră că subiectul a fost…

Șeful Vămilor, Mihai Savin, a decis totuși înlocuirea Irinei Tănase de la cabinetul președintelui AVR. Paul Urucu, fost specialist la DIICOT, printre favoriți

Noul președinte al Autorității Vamale Române (AVR), Mihai Savin, a decis în cele din urmă, ieri, s-o înlocuiască pe Irina Tănase, șefa de cabinet a fostul șef al Vămilor, Bogdan Alexandru Bălan. Unul dintre favoriți pentru a o înlocui este pensionarul Paul Urucu, un apropiat al lui Mihai Savin. Acesta…

Credite de la IFN-uri de până la 150.000 de euro pentru IMM-uri și start-up-uri

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) și Asociația de Microfinanțare din România (AMF) au anunțat semnarea unei convenții de colaborare pentru a lansa primul produs de garantare de portofoliu destinat microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii,  inclusiv start-up-urilor. Accesul la finanțare rămâne una dintre principalele…

PMP, partidul susținut de Traian Băsescu și Elena Udrea, cere compensarea a peste un sfert de milion de lei, cheltuielile electorale din 2024

Partidul Mișcarea Populară a dat în judecată Autoritatea Electorală Permanentă, contestând refuzul instituției de a rambursa integral cheltuielile electorale aferente alegerilor europarlamentare din 2024. Disputa vizează peste 250.000 de lei dintr-un total de aproape 3,7 milioane de lei. Partidul Mișcarea Populară (PMP) a contestat în instanță decizia Autorității Electorale Permanente…

Reacția hotelierilor după ce ministrul Darău a vorbit de evaziunea din turism. „Este ca si cum ai spune că toți politicienii sunt corupți”

Firmele din HoReCa strâng rândurile în fața Ministrului Economiei, Irineu Darău, care le-a cerut operatorilor din tursim în urmă cu câteva zile să contribuie la diminuarea evaziunii fiscale și să-și plătească taxele la stat. Aceasta dacă vor să nu mai crească TVA în sector. Patronatele din sector i-au cerut ministrului…

Pedepse simbolice pentru patronii care au vândut uniforme de proastă calitate către SRI și Politia Locală Sector 1

Firma Viper Concept SRL a fost vizată în dosarul achizițiilor SRI, dosar clasat de DNA. Clasarea a făcut obiectul unor controverse între actualul șef DNA, procurorul Marius Voineag, și fostul șef interimar al Serviciului militar din DNA, procurorul Liviu Lascu. Societatea a fost condamnată de Tribunalul București la o amendă…

Apele Române și-a asumat plata TVA-ului majorat pentru a finaliza sistemul informatic care va monitoriza infrastructura de apărare împotriva inundațiilor

Un nou contract IT de aproape 31 de milioane de lei, finanțat prin PNRR, promite să îmbunătățească semnificativ modul în care România monitorizează infrastructura de apărare împotriva inundațiilor. Dincolo de componenta tehnologică, investiția are un impact direct asupra terenurilor agricole, care sunt primele afectate de viituri, secetă sau management deficitar…

Irina Tănase, considerată „șefa Vămilor”, rămâne șefa cancelariei președintelui AVR și după numirea lui Mihai Savin

Deși președintele Autorității Vamale Române (AVR) a fost înlocuit, Irina Tănase a rămas în continuare șefa de cabinet a președintelui instituției, poziție-cheie care îi permite controlul real asupra deciziilor, fluxului administrativ și relației dintre conducere și aparatul tehnic. Schimbarea lui Bogdan Bălan cu Mihai Savin nu a dus și la…

Paradoxul deszăpezirii. Sarea cumpărată de autoritățile publice înaintea iernii este mai scumpă decât cea luată la urgență

În timp ce achizițiile directe făcute în plină iarnă indică prețuri cuprinse între 220 și 660 de lei pe tonă, unele contracte-cadru semnate „preventiv” duc costul sării la peste 1.000 de lei pe tonă. Datele analizate din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) arată un paradox al achizițiilor publice: autoritățile…

Taxa Temu a fost cerută de eMag pentru protejarea companiilor românești. Măsura a fost susținută, din 2024, și de un comitet interministerial

În spațiul public, în special pe rețelele de sociale, au apărut acuzații dure la adresa guvernului condus de premierul Ilie Bolojan, potrivit cărora introducerea așa-numitei „taxe Temu”, în valoare de 25 de lei pentru fiecare colet, ar conduce la o diminuare a veniturilor bugetare cu 38 de milioane de euro.…

Cât au scăzut dobânzile la titlurile de stat FIDELIS în 2026 față de 2025. Oferta din luna februarie

Dacă în urmă cu un an statul oferea unele dintre cele mai ridicate dobânzi din istoria recentă a programului FIDELIS, ediția din februarie 2026 vine cu randamente mai scăzute, dar încă competitive în raport cu alte instrumente fără risc. Contextul macroeconomic explica nivelul ridicat al randamentelor: inflația era încă persistentă,…

Scandalul avocatei liberale Adriana Georgescu. Dragoș Sprînceană, emisarul special PSD în SUA, apelat pentru a ajunge la ministrul Transporturilor

Cazul Adrianei Georgescu arată limpede că influența politică nu se oprește la un singur partid. Dincolo de conexiunile din PNL, ancheta relevă legături consistente și cu PSD, confirmând că, în dosarele cu mize financiare mari, partidele își suspendă rivalitățile. Interesele comune unesc rapid rețelele de putere, indiferent de culoarea politică.…

Modernizare turcească a SCOMAR, sistemul optic care depistează traficanții din Marea Neagră. Compania Havelsan trebuie să finalizeze lucrările până la vară

Modernizarea Sistemului Integrat de Supraveghere a Frontierei Maritime – SCOMAR, unul dintre cele mai importante proiecte de securitate derulate de statul român la Marea Neagră, are mici întârzieri. Reprezentanții Poliției de Frontieră cred că sistemul va fi îmbunătățit în totalitate și la la timp până în vara acestui an. Contractul…

Tezaurul dacic ar fi putut ajunge la un colecționar român. Cei trei hoți prinși au fost trimiși în judecată

Ancheta Poliției din Olanda privind furtul tezaurului dacic din Olanda are în vedere și pista că obiectele au fost furate la comanda sau pentru a fi vândute unui colecționar cu origini din România. Potrivit informațiilor obținute de Fanatik.ro de la anchetatori olandezi și români, una dintre pistele urmărite vizează posibilitatea…

Regulile de plată ale concediilor medicale din 2026. Cât se va încasa pentru un concediu medical de o săptămână

Regulile de plată a concediilor medicale au fost modificate, iar schimbarea are un impact direct asupra veniturilor angajaților. Conform OUG nr. 91/2025, prima zi de concediu medical nu mai este plătită, indiferent de afecțiune și de durata concediului. Măsura se aplică tuturor concediilor medicale acordate în baza OUG nr. 158/2005.…

Primăria Sectorului 1 a atribuit incorect contractul de arhivare a contractului de salubritate cu Romprest. Contract de până la 8 milioane de euro

Achiziția Primăriei Sectorului 1 pentru servicii de arhivare a fost anulată de CNSC, care a desemnat câștigătoare asocierea A&B Activ Distribution SRL – Heliosoly SRL, decizie contestată în instanță de autoritatea locală. Una dintre mizele acestui contract este serviciul de arhivare al contractui și actelor de control ale serviciului de…

Exploatarea bazaltului din Poiana Stânii, mutată pe a treia firmă. Prima companie a lăsat datorii de 30 de milioane de lei la stat

Licența de concesiune pentru exploatarea bazaltului din perimetrul Poiana Stânii, județul Brașov, a fost transferată din nou, pentru a treia oară în ultimii ani, printr-un ordin emis la începutul lui 2026 de autoritatea de reglementare în domeniul minier. Firma pe care a fost mutată licența de exploatare este RLB Agregate…

Nepalezul condamnat pentru agresarea sexuală a unui copil din Călărași rămâne în arest preventiv

Nepalezul Adhikari Jaganath, condamnat la 4 ani și 4 luni de închisoare pentru agresiune sexuală asupra unui minor și coruperea sexuală a minorilor, rămâne în arest preventiv. Curtea de Apel București a decis definitiv menținerea măsurii. Cetățeanul nepalez Adhikari Jaganath, condamnat în primă instanță pentru agresiune sexuală asupra unui minor…

Traficantul Alexandru Vasile, cel care vindea droguri de milioane de lei în București, a fost trimis în judecată

Alexandru Vasile, traficantul care, potrivit anchetatorilor, obținea milioane de lei din vânzarea drogurilor în zonele de lux ale Capitalei, a fost trimis în judecată.  Alexandru Vasile, cunoscut ca unul dintre distribuitorii de droguri care operau în cartierele exclusiviste ale Bucureștiului, a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri de…

Fizioterapeuții nu pot face ședințe la distanță și intervin doar la prescripția medicului. Codul deontologic, modificat oficial

Fizioterapeuții nu pot desfășura ședințe la distanță și pot interveni asupra pacienților doar în baza prescripției unui medic, potrivit unei hotărâri adoptate de Colegiul Fizioterapeuților din România și publicate în Monitorul Oficial. Noile reguli modifică Codul deontologic al profesiei. Adunarea generală națională a Colegiul Fizioterapeuților din România a adoptat, în…

Primul protest al muncitorilor străini din România. Ce nemulțumiri au avut nepalezii. Migranții și-au făcut și sindicat

România a consemnat o premieră în weekendul Micii Uniri, sărbătorită pe 24 ianuarie: primul protest al muncitorilor migranți non-UE care lucrează în țară. O comunitate de muncitori nepalezi – una dintre cele mai numeroase comunități de străini din România – a decis să oprească lucrul, nemulțumită de condițiile de muncă…

Mihai Savin, noul președinte al Autorității Vamale, a fost promovat în administrația publică de Gabriela Firea. Premierul Bolojan schimbă conducerea Vămii

Mihai Savin a fost numit luni, 26 noiembrie, în funcția de președinte al Autorității Vamale Române, înlocuindu-l pe fostul șef al instituției. Decizia vine în contextul schimbărilor operate de premierul Ilie Bolojan la vârful administrației fiscale. Savin a fost promovat în administrația publică în perioada în care Gabriela Firea conducea…

Cele 9 motivele argumentate pentru care Nicolae Ceaușescu nu poate fi considerat un patriot

Afirmațiile recente ale ministrului Apărării, care sugerează o posibilă dimensiune „patriotică” a regimului lui Nicolae Ceaușescu, au reaprins o dezbatere profundă în spațiul public. Dincolo de mituri, nostalgii și discursuri propagandistice, analiza istorică indică un sistem construit pe constrângere, suferință socială și subordonarea interesului național intereselor unui regim autoritar. Declarațiile…

Zahărul „Furnicuța”, cu denumire românească, ascunde faptul că provine din Ucraina

Zahărul comercializat sub denumirea românească „Furnicuța”, prezent pe rafturile marilor retaileri, nu este produs în România, ci are o origine externă, potrivit unei investigații publicate de Agroinvestigații.ro. Deși ambalajul și brandul sugerează un produs autohton, informațiile de pe etichetă indică faptul că zahărul este ambalat în Republica Cehă, fără a…

Ce schimbări economice propune Radu Burnete după întâlnirile de la Davos, unde l-a însoțit pe Nicușor Dan

„Trăim la intersecția dintre două lumi, una care dispare și una care se naște”, avertizează Radu Burnete, consilier prezidențial al Nicușor Dan, într-o analiză amplă scrisă după participarea la Forumul Economic Mondial de la Davos. Burnete respinge nostalgia și melancolia și propune o foaie de parcurs pentru ca România să…

Premierul Bolojan vrea să înlocuiască oamenii baronului Thuma de la conducerea filialelor PNL București

În această săptămână, în Biroul Politic Național (BPN) al Partidului Național Liberal (PNL), este programată o ședință decisivă, în care premierul și președintele partidului, Ilie Bolojan, va propune restructurări importante ale conducerii organizațiilor PNL din București și din sectoare. Conform informațiilor NewsCenter.ro, confirmate de lideri importanți din PNL, președintele partidului,…

Comisar-șef, fost director adjunct al IPJ Buzău, judecat pentru instigare la acces ilegal la sisteme informatice

Comisarul șef Cristinel Stanciu, fost director adjunct al IPJ Buzău, a fost trimis în judecată de DNA sub acuzațiile de săvârșirea infracțiunilor de instigare la infracțiunea de acces ilegal la un sistem informatic, instigare la infracțiunea de divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice și instigare la tentativă la permiterea…

ASF a autorizat un nou broker de asigurări. Acționarul unic a avut afaceri mai mici decât capitalul obligatoriu pentru avizare

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a autorizat oficial funcționarea societății Wise Consulting Broker de Asigurare și Reasigurare SRL ca intermediar principal pe piața de brokeraj în asigurări, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 8 ianuarie 2026. Decizia produce efecte de la data…

Firma „de casă” a primarului din Chiajna: contracte de peste 25 de milioane de lei, uși de 11.000 de lei bucata și un dosar DNA blocat

Firma de casă a primăriei Chiajna, condusă de primarul traseist Mircea Minea, care câștigă mai toate contractele de construcții din localitate este SC Divers Creativ Amenajări SRL. Societatea este cea care a reabilitat și construit o grădiniță în Chiajna. În urma acestor licitații suspecte, DNA a deschis un dosar instrumentat…

Cine a plătit-o anul trecut pe Verginia Vedinaș, coordonatoarea doctoratului judecătorului CCR Gheorghe Stan

G4media a dezvăluit că judecătorul Curții Constituționale (CCR) Gheorghe Stan, zis Giani, este doctorandul Verginiei Vedinaș, deputat SOS, partidul fondat de Diana Șoșoacă și profesoară la facultatea de Drept a Universității din București. Care sunt câștigurile din 2024 ale profesoarei de drept în vârstă de 65 de ani? Potrivit declarației…

Donații „cu dedicație” la Suceava: terenuri oferite primăriei pentru un drum și utilități pe bani publici

Cu două zile înainte de Crăciun, primarul PSD al orașului Suceava, Vasile Rîmbu, a retras proiectele privind donațiile de terenuri din zona hipermarketului Metro. Pretextul invocat de Rîmbu a fost multitudinea proiectelor de votat, în realitate inițiativa fiind abandonată din cauza faptului că risca să nu obțină voturile necesare. Până…

Firmă Meva Concept a luat contracte publice pe declarații false. Apoi, a încasat fără să lucreze. În final: faptele prescrise

Justiția din România, pusă în fața unui caz aparent simplu, a eșuat să ofere o soluție. Deși faptele erau relativ ușor de demonstrat, dosarul nu a fost finalizat nici de procurori, nici de judecători în favoarea victimelor. Mai mult, tot păgubitul este dus în pragul falimentului cu ajutorul sistemului de…

Scenariile privind impozitarea firmelor în 2026 în ceea ce privește impozitul minim pe cifra de afaceri și salariul minim

Premierul Ilie Bolojan a prezentat miercuri investitorilor străini două variante de lucru aflate în analiză la nivel guvernamental, care vizează impozitul minim pe cifra de afaceri și salariul minim brut, două componente esențiale pentru structura de cost a companiilor și pentru atractivitatea economică a României. Anunțul a fost făcut în…