Unul din motivele pentru care energia electrică din România este prea scumpă, undeva la peste 150 de euro pe MWh, cel puțin pentru activități economice, acolo unde prețul nu este plafonat în multe cazuri, este și pentru faptul că cererea este cel puțin egală cu energia care intră în sistemul național deținut de Transelectrica.
În ultimul an, Tranelectrica a raportat că are o rețea capabilă să preia peste 20.000 de MW, sistem în care intră maximum 7.500 de MW.
Din 2022, Curs de Guvernare a calculat peste 1.000 de cereri de potențial producători de energie cu o capacitate de 20.000 de MW, cât a întregului sistem. Doar 15% au primit autorizațiile de conectare la sistem, și sub 5% au început și să producă energie, conform datelor Transelectrica. Analiza arată că problema nu este lipsa infrastructurii, ci blocajele generate chiar de mecanismele de acces în sistem.
În ultimii ani, rețeaua administrată de Transelectrica a funcționat, în medie, la 6.000–7.500 MW, departe de capacitatea maximă. În același timp, cererea de racordare a explodat: peste 1.000 de proiecte, însumând circa 20.000 MW, au solicitat acces la rețea încă din 2022. Cu toate acestea, doar aproximativ 15% dintre acestea au ajuns la contracte de racordare, iar sub 5% produc efectiv energie.
Această diferență majoră între potențial și realitate se reflectă direct în prețuri. În lipsa unei producții suficiente în sistem, energia rămâne scumpă, în special pentru companii, unde prețurile depășesc frecvent 100–150 €/MWh.
Cum funcționează blocajul
Sistemul de racordare la rețeaua electrică se bazează pe două etape: obținerea unui Aviz Tehnic de Racordare (ATR), care confirmă că proiectul poate fi conectat, și semnarea unui Contract de Racordare (CR), care rezervă efectiv capacitatea în rețea.
Problema apare în intervalul dintre aceste două etape. Numeroase companii obțin ATR-uri și „rezervă” capacitate, dar nu mai finalizează proiectele. Astfel, rețeaua apare ocupată pe hârtie, dar energia nu este produsă în realitate.
Între 2022 și 2025, capacitatea proiectelor cu ATR a crescut de la aproximativ 8.000–10.000 MW la peste 21.000 MW. Cu toate acestea, doar circa 1.700–1.900 MW au fost transformați în contracte de racordare, iar dintre aceștia doar o parte produc efectiv energie.
Comuna Stâlpu – nodul unde se concentrează blocajele
Un exemplu relevant este stația Stâlpu din județul Buzău, devenită unul dintre cele mai importante noduri energetice din România. După investițiile realizate de Transelectrica, această zonă a devenit extrem de atractivă pentru dezvoltatori.
În jurul acestui nod au apărut proiecte de sute de megawați, multe dintre ele rămase la stadiul de documentație. Printre acestea se numără investiții dezvoltate de firme locale sau offshore, unele cu legături controversate, dar care au reușit să obțină ATR-uri și chiar finanțări, fără a produce energie.
Fenomenul nu este singular. De la proiecte de 120 MW până la unele de 450 MW, multe investiții au parcurs etapele administrative, dar nu au ajuns în faza de producție.
Capitala proiectelor „pe hârtie”
Situația se repetă și în jurul Bucureștiului, unde mai multe coridoare energetice – București Sud – Ghizdaru, București Sud – Slatina sau București Sud – Pelicanu – concentrează proiecte de până la 2.000 MW.
Majoritatea acestor investiții au doar ATR-uri și nu au contracte de racordare. Excepțiile sunt rare, iar proiectele care ajung efectiv să producă energie sunt puține.
În paralel, există și clustere regionale, precum cel din județul Mureș, unde mai multe proiecte de câte 50 MW fiecare au fost aprobate încă din 2022, dar nu au avansat deloc.
Efectul asupra pieței: prețuri mari și lipsă de concurență
Diferența dintre capacitatea teoretică și energia efectiv introdusă în sistem are un impact direct asupra pieței. Lipsa producției reale reduce concurența și menține prețurile ridicate.
Potrivit analizei Curs de Guvernare , acest mecanism permite apariția unei „rețele” de companii care blochează accesul altor investitori prin simpla rezervare a capacității în rețea.
Premierul a descris acest fenomen drept o acțiune a „băieților deștepți” din energie, care ocupă capacitate fără a construi efectiv proiecte.
Premierul României, Ilie Boljan, este cel care susține că lipsa energiei din sistem nu permite concurența și nu oferă posibilitatea consumatorilor, în special celor industriali, să aibă alternative pentru necesarul de energie. În acest scop, prim-ministrul a anunțat că în aprilie va publica lista „băieților deștepți”, cei care blochează sistemul energetic național administrat de Transelectrica.
O schimbare încă incertă
Autoritățile încearcă să modifice sistemul. Din 2026, accesul la rețea ar urma să fie acordat prin licitații competitive, nu prin ATR-uri, pentru a prioritiza proiectele mature.
Totuși, până în prezent, aceste mecanisme nu au fost implementate efectiv. În lipsa unor schimbări concrete, capacitatea rețelei rămâne blocată, iar investițiile reale întârzie.
Cum funcționează piața de energie din România
La final, să explicăm pe scurt cum funcționează sistemul și piața de energie din România.
- Un investitor în acest domeniu trebuie să obțină aprobarea Transelectrica, compania de stat administrată de Secretariatul General al Guvernului, pentru a introduce energia produsă eolian, solar sau altfel în rețeaua Transelectrica. Pentru acest lucru, investitorul are nevoie de două decizii esențiale ale Transelectrica.
- Are nevoie de un ATR (Aviz Tehnic de Racordare), care arată că un proiect se poate conecta la rețea. Și, mult mai greu, de un CR (Contract de Racordare), care rezervă capacitatea rețelei Transelectrica de a prelua energia produsă. Fără aceste autorizații, orice proiect este inutil.
- După ce producătorul introduce energia în rețeaua de înaltă tensiune, apar companiile distribuitoare de energie, care preiau energia din rețeaua de înaltă tensiune și o introduc în rețelele de tensiune joasă, până în apartamentul unui consumator. Distribuitorul deține și operează rețeaua electrică regională și asigură livrarea energiei. Nu vinde energie și nu poate fi ales. Exemple de firme: Rețele Electrice România, Distribuție Energie Electrică România. Distribuitorii plătesc taxe la Transelectrica pentru a prelua energia și apoi taxează mai departe furnizorii.
- Trebuie să ne întoarcem la producător: energia introdusă de el în sistem poate fi cumpărată de un trader, un intermediar. Companii precum Tinmar Energy, al căror principal scop este să cumpere în avans producția de energie, în speranța că prețul va crește, în primul rând pentru că piața nu are suficientă energie.
- Producătorul mai poate vinde energie către un furnizor. Sunt companiile cele mai cunoscute, precum PPC Energie sau Premier Energy, care oferă energie consumatorilor casnici și industriali.
- Ultima variantă este ca producătorul să vândă energia direct unui consumator industrial, precum Liberty Galați SA.
- Varianta cea mai des întâlnită este ca furnizorul de energie să cumpere energia – fie de la producător, fie de la trader – pentru a o livra către consumatorul final, casnic sau firmă.
