Guvernul României a adoptat o ordonanță de urgență care rescrie aproape complet regulile privind accesul lucrătorilor străini pe piața muncii.
Documentul, publicat în Monitorul Oficial, introduce un sistem strict de control, digitalizare și responsabilizare, într-un moment în care economia se confruntă cu un paradox: pe de o parte deficit major de forță de muncă, pe de altă parte un număr mare de migranți care nu rămân efectiv în România.
Ordonanța de urgență nr. 32/2026 privind accesul străinilor pe piața muncii a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 335 din 27 aprilie 2026.
Potrivit datelor analizate de NewsCenter.ro, mai mult de jumătate dintre străinii care obțin vize de muncă nu mai ajung să-și reglementeze șederea în România sau părăsesc sistemul legal, ceea ce indică un mecanism profund disfuncțional. Această realitate este confirmată chiar în preambulul ordonanței, unde Guvernul recunoaște că peste 50% dintre cei veniți nu finalizează procedura legală de muncă și ședere.
De ce a fost nevoie de ordonanță
În acest context, noua legislație introduce un set amplu de reguli, menite să controleze fenomenul și să limiteze abuzurile, dar și să forțeze angajatorii și intermediarii să respecte standarde mult mai stricte.
Executivul justifică intervenția prin trei probleme majore:
- deficitul acut de forță de muncă în economie;
- creșterea cererii de muncitori din afara UE;
- lipsa unui sistem coerent de control al agențiilor de recrutare .
În paralel, autoritățile admit existența unor practici grave: recrutări fictive, promisiuni false de angajare, taxe ilegale sau chiar forme de exploatare și trafic de persoane.
20 de reguli-cheie introduse de ordonanță
NewsCenter.ro a analizat Ordonanța de urgență nr. 32/2026 pentru a prezenta cele mai importante reguli pe care noua legislație le introduce în procesul de angajare a muncitorilor migranți din afara Uniunii Europene la o firmă din România
1. Angajarea străinilor doar în ocupații deficitare
Se introduce o listă oficială a meseriilor în care pot fi angajați străini, actualizată periodic .
2. Contingent anual de lucrători străini
Guvernul stabilește anual câți muncitori pot intra pe piață.
3. Posibilitatea suplimentării contingentului
Dacă economia cere, plafonul poate fi crescut prin hotărâre de Guvern.
4. Obligația utilizării unei platforme digitale unice
Toate procedurile se mută pe WorkinRomania.gov.ro .
5. Monitorizare centralizată a tuturor actorilor
Statul colectează date și poate urmări în timp real angajatorii și agențiile.
Reguli pentru angajatori
6. Înregistrare obligatorie în platformă
Fără acest pas, nu pot angaja străini .
7. Fără datorii la stat
Angajatorii trebuie să fie fiscal curați.
8. Activitate economică reală de minimum un an
Se elimină firmele „fantomă”.
9. Fără condamnări sau sancțiuni recente
Inclusiv pentru muncă la negru sau trafic de persoane.
10. Verificări de securitate națională
Autoritățile pot respinge firmele suspecte.
Reguli privind contractele și condițiile de muncă
11. Contracte în limba lucrătorului
Străinii trebuie să înțeleagă clar condițiile.
12. Salariul plătit exclusiv prin bancă
Se elimină plățile informale .
13. Obligația de informare completă
Contractul trebuie să includă salariu, program, concedii, taxe.
14. Limită la chirie: maximum 25% din salariu
Protecție împotriva abuzurilor .
15. Acces la reclamații și protecție
Lucrătorii trebuie să poată sesiza abuzuri în siguranță.
Reguli pentru agenții și controlul migrației
16. Autorizare strictă a agențiilor de recrutare
Nu mai pot opera fără licență.
17. Interdicția taxelor ilegale pentru muncitori
Agențiile nu pot percepe comisioane de la străini .
18. Garanții financiare obligatorii
Agențiile trebuie să dovedească capacitate financiară .
19. Răspundere pentru întreg procesul de recrutare
Inclusiv pentru partenerii din străinătate.
20. Suspendarea sau retragerea autorizației
Pentru nereguli sau încălcarea legii.
