DNA Timișoara: dosare clasate pentru apropiați ai PSD, anchetă din oficiu pentru Fritz

DNA Timișoara s-a autosesizat și a deschis un dosar pentru abuz în serviciu privind 67,8 milioane de lei destinați Colterm, anunța Antena3. Cercetările vizează conducerea Primăriei Timișoara din mandatul lui Dominic Fritz, liderul USR. Sesizarea din oficiu a fost înregistrată la 3 august 2026. Procurorul de caz a început urmărirea penală a doua zi. Rapiditatea e remarcabilă, mai ales în comparație cu alte dosare ale aceleiași structuri.

În octombrie 2023, șeful DNA Timișoara de atunci, Adrian Ghimiș, a aprobat clasarea dosarul lui Ion Mocioalcă, cu patru zile înainte ca acesta să fie numit vicepreședinte al Curții de Conturi. Ghimiș s-a pensionat la 1 decembrie 2025. Mocioalcă a fost ales de plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului pe 10 octombrie 2023, iar dosarul său a fost clasat de la DNA pe 6 octombrie 2023. Cu o zi inainte el a demisionat din funcția de senator PSD, pentru a fi numit la CC.

Clasări rușinoase

În aprilie 2026, DNA Timișoara a clasat și dosarul lui Ion Alexandru Simu, director CFR și om de bază al președintelui PSD, Sorin Grindeanu. Clasarea a venit cu două săptămâni înainte ca procurorul-șef Marius Voineag să plece din funcție. Noii șefi ai Direcției puteau infirma soluția, dar nu au făcut-o.

În ianuarie 2023, procurorii DNA au început urmărirea penală față de directorul CFR Ion Simu și un alt director din cadrul companiei, Petru Ceșa, pentru instigare la abuz în serviciu și instigare la uzurparea funcției, potrivit unui comunicat DNA.

Dosarul a fost instrumentat de DNA Timișoara. Procurorii au indicat că în aprilie 2022 Ceșa, instigat de Simu, și-ar fi arogat atribuțiile de director general și ar fi emis două decizii, prin a doua numindu-l pe Simu la conducerea Regionalei CFR Timișoara.

Legătura politică

Simu a fost numit la șefia CFR în decembrie 2021, la începutul mandatului de ministru al Transporturilor al lui Sorin Grindeanu. Grindeanu a fost audiat în dosar ca martor. Ulterior, Simu a fost menținut în funcție, deși era urmărit penal, de un Consiliu de Administrație dominat de PSD.

După trei ani de așa zise cercetări, DNA a clasat cazul pe 13 martie 2026, în ultimele zile de mandat ale fostului șef DNA, Marius Voineag.

În septembrie 2025, jurnaliștii G4Media au publicat fotografii cu Simu purtând un ceas Patek Philippe cu valoare de achiziție de peste 100.000 de dolari.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la NewsCenter.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura