Banca Transilvania, Uplift și Eurospeed au devenit creditori în dosarul de insolvență al AnimaWings

După ce Anima Wings Aviation (AnimaWings) și-a cerut singură insolvența, pentru a se organiza fără să-și plătească datoriile, în dosarul de insolvență s-au înscris și Banca Transilvania, dar și companiile Uplift Airport Services și Eurospeed. Prin aceste solicitări, cele două firme și banca speră să obțină un control în procesul de insolvență, în cazul în care Tribunalul București va accepta reoganizarea.

Banca Transilvania, Uplift Airport Services și Eurospeed figurează în calitate de creditori în dosarul în care Anima Wings Aviation SA a cerut deschiderea propriei insolvențe. Alături de cele trei societăți, pe lista părților apar și două persoane fizice.

Uplift este un furnizor de servicii aeroportuare aflat el însuși în reorganizare judiciară, iar Eurospeed, cunoscută pentru comercializarea și întreținerea vehiculelor comerciale, desfășoară și activități de alimentare a aeronavelor cu combustibil.

Cererea AnimaWings vine după un an cu pierderi importante. Potrivit bilanțurilor prezentate anterior de NewsCenter.ro, operatorul aerian încheiase 2025 cu o pierdere netă de 110,74 milioane de lei și datorii de aproximativ 157 de milioane de lei. Christian ’76 Tour a precizat, într-un raport publicat la BVB pe 1 octombrie, că AnimaWings este o entitate juridică distinctă, afiliată prin acționari finali comuni, care nu intră în situațiile sale financiare consolidate.

Dosarul de insolvență al AnimaWings

Dosarul nr. 40903/3/2026 a fost înregistrat pe 30 septembrie 2026 la Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București. Obiectul înscris pe portalul instanțelor este „cererea debitorului”, cu trimitere la articolul 66 alineatul 10 din Legea nr. 85/2014. Anima Wings Aviation SA apare ca debitor, iar cele trei firme sunt înregistrate drept creditori, alături de Ioana Anca Gligor și Andreea Stegerean.

Lista publică a părților nu precizează valoarea sumelor pretinse și nici contractele sau facturile din care provin acestea.

Pe 9 octombrie, instanța a respins o cerere de preschimbare a termenului, considerând-o nefondată. Încheierea este fără cale de atac. Extrasul consultat nu identifică solicitantul acestei cereri.

Următorul termen afișat este în această săptămână, miercuri – 14 octombrie, la ora 11:00, în Camera de Consiliu C14.

Uplift este legată prin acționariat de BlueAir

Uplift Airport Services, una dintre societățile înscrise drept creditor, are ca obiect principal de activitate serviciile anexe transporturilor aeriene. Înființată în ianuarie 2014, compania furnizează servicii de handling, adică operațiunile de la sol necesare pregătirii unui zbor și deservirii pasagerilor.

Uplift este deținută în proporție de 54% de Ravenclaw Consult SRL și de 46% de Marius-Mihail Puiu. Acesta deține și jumătate din Ravenclaw Consult, conform datelor platformei ListaFirme.ro.  La rândul său, Ravenclaw Consult are doi asociați cu participații egale: Marius-Mihail Pui și Monika Puiu, fiecare cu 50%.

Marius-Mihail Puiu a fost acționar și director general al Blue Air. Relațiile dintre Blue Air cu Uplift nu s-au limitat doar la numele lui Marius-Mihail Puiu, ci au fost și de natură financiară. Uplift a încasat 7,72 milioane de lei din finanțarea garantată de stat acordată Blue Air, în timp ce operatorul aerian traversa o criză financiară.

Uplift figurează în reorganizare judiciară, cu Dinu Urse și Asociații SPRL administrator judiciar și Clement-Cătălin Ilie administrator special.

În 2025, Uplift a înregistrat venituri totale de 36,6 milioane de lei, din care o cifră de afaceri netă de 35,7 milioane de lei. Afacerile au scăzut cu aproximativ 7,8% față de 2024, când cifra de afaceri era de 38,7 milioane de lei.

Compania a trecut de la un profit net de 877.749 de lei în 2024 la o pierdere netă de 14,8 milioane de lei în 2025. Datoriile totale se ridicau la 30,2 milioane de lei. Numărul mediu de angajați a scăzut de la 197 la 188. Aceste valori descriu situația financiară a Uplift și nu reprezintă suma pe care firma ar avea-o de recuperat de la AnimaWings.

Eurospeed asigura alimentarea avioanelor AnimaWings

Celălalt creditor comercial, Eurospeed SRL, este o companie din Șcheia, județul Suceava, înființată în anul 2000. Potrivit datelor furnizate, Dan Paval este asociat unic și administrator, deținând integral capitalul social de trei milioane de lei. El apare separat și ca proprietar al Eurospeed Aviation SRL; în dosarul AnimaWings este înscrisă însă Eurospeed SRL.

Activitatea principală a Eurospeed este comerțul cu autovehicule, în special din zona vehiculelor comerciale. Firma oferă și servicii de întreținere și reparații pentru game precum Iveco, DAF, Tatra, Iveco Bus și Astra.

Legătura sa cu industria aeriană este explicată de o altă ramură a afacerii: distribuția combustibilului de aviație și alimentarea aeronavelor.

Eurospeed prezintă servicii de realimentare cu JET A-1, combustibil utilizat de aeronavele cu motoare cu turbină, precum și distribuția de AVGAS, destinat avioanelor cu motoare cu piston. Compania declară că este prezentă pe opt aeroporturi din România și dispune de infrastructură pentru stocarea și livrarea combustibilului.

Prezența Eurospeed în dosar trebuie privită în acest context comercial, dar portalul nu precizează dacă suma pretinsă AnimaWings provine din alimentări cu combustibil sau din alte operațiuni.

În 2025, Eurospeed a raportat venituri totale de 312,3 milioane de lei și o cifră de afaceri netă de 310,2 milioane de lei. Cifra de afaceri a crescut cu aproximativ 2% față de cele 304,2 milioane de lei din 2024.

Profitul net a fost de 16,8 milioane de lei, în scădere cu aproximativ 9,3% față de anul precedent. Datoriile totale au coborât de la 90,9 milioane de lei la 63,5 milioane de lei, iar numărul mediu de angajați a crescut de la 123 la 133.

Grupul Banca Transilvania a dorit să fie acționar

Banca Transilvania, al treilea creditor persoană juridică din dosar, este listată la BVB și nu are un acționar majoritar.

Potrivit informațiilor Bursei de Valori București, între acționari se regăsesc NN, Lion Capital, entități Allianz, BERD și Horia Ciorcilă, președintele Consiliului de Administrație.

Legătura grupului bancar cu afacerile familiei Pandel include BT Capital Partners, intermediarul ofertei Christian ’76 Tour. Compania a debutat la bursă pe 22 iunie 2026, sub simbolul TRIP, după o ofertă de 149 de milioane de lei, din care 121,8 milioane reprezentau fonduri brute pentru emitent. Separat, BT Asset Management anunțase o investiție în AnimaWings, alături de Winners și Evergent, dar a precizat ulterior că tranzacția nu fusese finalizată și că nu devenise acționar.

Înscrierea Băncii Transilvania drept creditor în dosarul de insolvență reprezintă o relație distinctă de investiția anunțată de BT Asset Management.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la NewsCenter.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura