Unde va fi expus Coifului de la Coțofenești după revenirea în România. Obiectul istoric va fi transportat doar sub escortă în București

Coiful de la Cotofanesti

Coiful de la Cotofanesti

Repatrierea Coifului de la Coțofenești și a celor două brățări dacice furate din Muzeul Drents din Olanda va fi asigurată de autoritățile din Țările de Jos. După revenirea în România, artefactul va fi pus sub pază strictă și apoi va fi expus publicului.

Potrivit planului oficial al Ministerului Culturii consultat de NewsCenter.ro, repatrierea va fi realizată de partea olandeză, pe cale aeriană, data exactă urmând să fie stabilită și comunicată. Transportul va fi unul de maximă siguranță: din partea României vor participa doi restauratori și fostul comisar al expoziției de la Muzeul Drents, iar din partea olandeză, directorul general al muzeului din Assen.

Odată ajunse în România, artefactele vor fi transferate rutier de la aeroport către Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), sub protecția structurilor Ministerului Afacerilor Interne. Momentul repatrierii este gândit și ca un eveniment public major, cu acoperire mediatică națională, în parteneriat cu Televiziunea Română, așa cum reiese dintr-o notă informativă trimisă guvernului de ministrul Culturii, Demeter András István.

Prima expunere: Muzeul Național de Istorie a României

Prima oprire a Coifului de la Coțofenești după revenirea în țară va fi Muzeul Național de Istorie a României, unde va fi organizată o conferință de presă oficială. La eveniment sunt invitați reprezentanți ai autorităților române, conducerea Muzeului Drents, ambasadorul Olandei și oficiali din domeniul cultural.

Publicul va avea însă și acces direct la artefacte. MNIR pregătește o expoziție temporară, cu o durată estimată de aproximativ zece zile. Aceasta va permite vizitatorilor să vadă obiectele imediat după recuperare, înainte de intrarea lor în procesul de restaurare.

Această etapă este una esențială: pe de o parte, marchează recuperarea simbolică a unor bunuri de patrimoniu, iar pe de altă parte, oferă timp specialiștilor să evalueze starea obiectelor și să stabilească intervențiile necesare.

Coiful va fi restaurat

După expunerea temporară, Coiful de la Coțofenești și brățările dacice vor intra într-un proces de restaurare. Costurile acestor operațiuni vor fi corelate cu sumele recuperate din polița de asigurare, în baza procedurilor contractuale existente.

În paralel, autoritățile române pregătesc o schimbare importantă în modul de administrare a securității acestor obiecte. Începând cu martie 2026, componenta de securitate cibernetică și fizică este gestionată centralizat, pentru a preveni incidente similare în viitor.

Pentru coordonarea tuturor acestor etape, Ministerul Culturii propune constituirea unui grup operativ interministerial, care să gestioneze atât securitatea artefactelor, cât și componenta de comunicare și valorificare culturală.

Coiful va deveni un simbol

Dincolo de expunerea de la București, autoritățile vor să transforme aceste artefacte într-un proiect cultural național. Ministerul Culturii, împreună cu Muzeul Național de Istorie și alte instituții, lucrează la crearea unui cadru coerent de expunere la nivel național.

Una dintre ideile centrale este organizarea unei expoziții itinerante, care să ducă aceste piese în mai multe orașe din țară, așa cum reiese din documentul Ministerului Culturii. Scopul este dublu: pe de o parte, accesibilizarea patrimoniului pentru publicul larg, iar pe de altă parte, consolidarea interesului pentru istoria și cultura dacică.

Această strategie include și organizarea unor evenimente educaționale și culturale, menite să contextualizeze artefactele și să le integreze într-un discurs modern despre identitate și patrimoniu.

Autoritățile intenționează să valorifice momente cu vizibilitate publică ridicată pentru a amplifica impactul repatrierii. Printre acestea se numără Ziua Pământului (22 aprilie) și Noaptea Muzeelor (16 mai), evenimente care pot atrage un public numeros și divers.

Pe 17 aprilie se finalizează judecata a doi dintre autorii furtului

În paralel cu repatrierea, procesul penal privind furtul artefactelor continuă în Olanda. În perioada 14–17 aprilie 2026 are loc judecarea pe fond a inculpaților, iar Muzeul Național de Istorie a României participă în cadrul procedurilor judiciare.

Pe plan financiar, repatrierea activează clauze privind restituirea parțială a sumelor încasate din asigurare. Aceste aspecte trebuie gestionate în conformitate cu legislația națională și europeană, inclusiv în ceea ce privește costurile de restaurare.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la NewsCenter.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura