Finanțările din programul „Femeia Antreprenor” ajung cu mare întârziere la solicitante. După trei ani de la lansare, doar 20% din contracte vor fi semnate

xr:d:DAF9-ejOQfM:18,j:3119162942721672228,t:24022911

Programul „Femeia Antreprenor”, prezentat în martie 2024 și deschis efectiv pentru înscrieri la sfârșitul lunii iulie a aceluiași an, a ajuns abia în vara lui 2026 la semnarea contractelor. Dintre cele 6.818 firme înscrise, 716 aveau contracte semnate la sfârșitul lunii august. 

Programul național „Femeia Antreprenor” a intrat în ultima parte a anului 2026 într-o nouă etapă de implementare, însă nu este vorba despre o ediție nouă. Ministerul Economiei încearcă să finalizeze programul lansat în 2024 și blocat ulterior din cauza lipsei banilor.

Ministerul Economiei a anunțat la finalul lunii august, că s-au semnate 716 contracte de finanțare, în valoare totală de 141,1 milioane de lei. Alte 500 de dosare se aflau încă în evaluare, iar termenul avansat pentru încheierea analizei era 15 septembrie.

Raportată la numărul cererilor, situația arată dimensiunea concurenței și a așteptării: în 2024 au fost depuse 6.818 proiecte, iar fiecare firmă putea solicita maximum 200.000 de lei. Până la sfârșitul lunii august 2026, contractele semnate reprezentau numai aproximativ 10,5% din numărul total al solicitantelor.

Chiar dacă toate cele 500 de dosare aflate în analiză ar ajunge la finanțare, numărul beneficiarilor ar urca la 1.216, adică sub 18% din totalul firmelor înscrise. Ministerul nu a anunțat însă că toate dosarele respective vor fi acceptate.

Alte contracte de finanțări nu vor mai fi semnate până la aprobarea noului buget anual pe 2027, ceea ce ar putea să se întâmpla chiar și luna martie sau cel mai devreme în ianuarie. Astfel, până la începutul primăverii, nivelul de contracte semnate va rămâne sub 20%.

Pe 1 martie 2027 se împlinesc trei ani de lansarea programului.

Aproape doi ani între înscriere și contract

Istoria actualei ediții a început la 1 martie 2024, când Ministerul Economiei anunța pregătirea unui nou program „Femeia Antreprenor”. Apelul a fost deschis pe 30 iulie 2024 și a rămas disponibil timp de 45 de zile lucrătoare, până la începutul lunii octombrie.

În octombrie 2024 a fost publicat clasamentul intermediar generat automat. Dintre cele 6.818 proiecte, 5.599 obținuseră punctajul maxim de 100 de puncte. Departajarea trebuia făcută în principal după profitul și cifra de afaceri raportate pentru anii 2022 și 2023, precum și după numărul atribuit în Registrul Unic Electronic.

Bugetul de 200 de milioane de lei putea acoperi însă, în principiu, numai aproximativ 1.000 de proiecte, în condițiile în care majoritatea solicitantelor au cerut grantul maxim de 200.000 de lei.

Deși conducerea ministerului afirma inițial că finanțările vor începe cel târziu în prima parte a anului 2025, evaluările nu au fost finalizate, iar programul a rămas fără bani efectivi pentru plăți.

În bugetul pentru 2025 fuseseră trecute 220 de milioane de lei sub forma creditelor de angajament, dar creditele bugetare – adică banii care puteau fi efectiv plătiți – erau zero. Ministerul putea promite contracte, dar nu avea fondurile necesare decontărilor. Situația a fost prezentată într-o analiză publicată în iunie 2025 de Termene.ro, care arăta că primele contracte ar putea fi amânate până la începutul anului 2026.

Programul a fost deblocat oficial abia pe 22 aprilie 2026, după alocarea a aproximativ 200 de milioane de lei sub formă de credite de angajament și a circa 197 de milioane de lei în credite bugetare. Au urmat notificările de respingere, contestațiile, verificarea dosarelor și transmiterea deciziilor de admitere.

Planul de afaceri din 2024 se întâlnește cu economia din 2026

Întârzierea nu reprezintă numai o problemă administrativă. Ea afectează chiar logica investiției pentru care a fost solicitat grantul.

Aplicantele și-au calculat proiectele în vara anului 2024 folosind prețurile existente atunci pentru utilaje, echipamente IT, mobilier, autovehicule, amenajări, servicii și soluții software. Contractele sunt semnate însă în 2026, într-un alt context fiscal și economic.

„Proiectul nu mai are nicio relevanță, se dau banii pe proiecte care nu mai pot fi respectate. Ai făcut un proiect în 2024 pe anumite costuri, în 2026 sunt altele din cauza inflației și a altor probleme! S-a schimbat totul din 2024: prețuri la materia primă, taxe, piața de desfacere. Nu ne mai ajută cu nimic aceste sume. Cine le ia nu poate respecta ce a scris în proiect”, ne-a explicat Geta Manta, administrator unui proiect depus de familia sa.

Irineu Darău, ministrul Economiei, a recunoscut încă mai 2026 blocajul și durata excesivă a programului. „Am spus că nu vom ignora munca, timpul și încrederea miilor de femei care au aplicat și care așteptau de prea mult timp ca statul să își respecte angajamentele”, declara acesta fără a da foarte multe amănunte.

Ministrul a spus că programul fusese „abandonat” și că este reluat din punctul în care fusese oprit. Declarația este critică la adresa modului în care programul fusese administrat anterior și confirmă oficial că așteptarea depășise un termen rezonabil. Aici trebuie precizat că înaintea lui Dărău (USR), ministru la Economie a fost tot un USR-ist. Este vorba de Radu Miruță.

Program multianual până în 2027, dar fără predictibilitate anuală

„Femeia Antreprenor” este conceput ca program multianual pentru perioada 2022–2027. Obiectivul inițial era finanțarea a aproximativ 5.000 de beneficiare, printr-un buget total estimat la un miliard de lei. Ediția din 2022 a avut un buget de aproximativ 157,6 milioane de lei și o țintă de circa 785 de firme finanțate.

Caracterul multianual nu înseamnă însă că o aplicantă ar trebui să aștepte mai mulți ani rezolvarea unei singure ediții. Un program poate fi întins pe cinci ani prin sesiuni succesive, dar fiecare apel are nevoie de un calendar previzibil pentru evaluare, contractare și plată.

În cazul ediției 2024, statul a deschis înscrierile înainte să existe garanția că vor fi disponibili banii necesari finalizării programului. În 2025 existau credite de angajament, dar nu și credite bugetare. Finanțarea efectivă a fost asigurată abia în 2026.

La sfârșitul lunii august, cele 716 contracte valorau 141,1 milioane de lei, ceea ce înseamnă o medie de aproximativ 197.000 de lei pe beneficiar, foarte aproape de plafonul maxim, conform Digi24.

Rubrica de știri economice este realizată de NewsCenter.ro cu ajutorul bazelor de date ale platformei ListaFirme.ro.

Lasă un răspuns