Moștenitoarele Regelui Mihai I ar urma să primească despăgubiri de aproximativ 908.700 de lei pentru terenurile afectate de construirea accesului rutier complementar dintre autostrada A3, Azuga și Bușteni. Proprietățile apar în anexa Hotărârii Guvernului nr. 748/2026, prin care au fost declanșate procedurile de expropriere pentru realizarea proiectului rutier.
Documentul publicat în Monitorul Oficial identifică trei poziții legate de Familia Regală. Două dintre proprietăți sunt înscrise încă pe numele „MSR Mihai I”, în timp ce o a treia apare direct pe numele celor cinci fiice ale fostului suveran: Margareta, Elena, Irina, Sofia și Maria.
Domeniul Sinaia al Regelui Mihai I
În total, coridorul rutier intersectează 32.487 de metri pătrați, echivalentul a aproape 3,25 hectare, din proprietățile regale de la Azuga. Suma estimată pentru teren și masa lemnoasă ajunge la 908.679 de lei.
Suprafețele expropiate fac parte din Domeniul Sinaia al Familiei Regale. Domeniul însumează aproape 12,66 milioane de metri pătrați, respectiv aproximativ 1.266 de hectare. Statul nu preia însă întreaga suprafață, ci numai fâșiile de teren necesare noului drum: 3,25 hectare, pentru care a estimat despăgubiri de aproape 910.000 de lei.
Drumul pentru care primesc despăgubiri membrii Familiei Regale („Acces rutier complementar descărcare A3 Azuga-Bușteni”) este la un drum care va prelua traficul de pe viitoarea autostradă Ploiești–Brașov, sector al A3, și îl va distribui spre cele două stațiuni. Nu este vorba despre autostrada propriu-zisă care traversează proprietățile, ci despre un drum de legătură destinat descărcării traficului.
Cea mai mare suprafață: 2,4 hectare de pădure
Cea mai importantă expropriere privește un teren forestier înscris pe numele Regelui Mihai I, cu o suprafață totală de 4.853.030 de metri pătrați, adică peste 485 de hectare. Din acest imobil vor fi expropriați 24.350 de metri pătrați.
Despăgubirea pentru teren este evaluată la 447.909 lei, iar pentru masa lemnoasă care se află pe suprafața afectată au fost adăugați 130.734,65 lei. Valoarea totală aferentă acestei poziții ajunge astfel la 578.643,65 lei.
Un al doilea teren, tot pădure și tot înscris în document pe numele „MSR Mihai I”, are o suprafață cadastrală de 7.803.527 de metri pătrați, adică aproximativ 780 de hectare. Din această proprietate vor fi preluați 6.930 de metri pătrați. Statul a calculat o despăgubire de 127.475 de lei pentru teren și 24.960,80 lei pentru masa lemnoasă, rezultând un total de 152.435,80 lei.
Cea de-a treia proprietate este înscrisă direct pe numele Margaretei, Elenei, Sofiei și Mariei ale României, alături de Irina Walker. Imobilul are 2.387 de metri pătrați, iar exproprierea afectează 1.207 metri pătrați de teren intravilan din categoria curți-construcții. Despăgubirea stabilită este de 177.600 de lei.
| Proprietate | Suprafață expropriată | Teren | Masă lemnoasă | Total |
|---|---|---|---|---|
| Pădure – Mihai I | 6.930 mp | 127.475 lei | 24.960,80 lei | 152.435,80 lei |
| Pădure – Mihai I | 24.350 mp | 447.909 lei | 130.734,65 lei | 578.643,65 lei |
| Fiicele Regelui Mihai | 1.207 mp | 177.600 lei | – | 177.600 lei |
| Total | 32.487 mp | 752.984 lei | 155.695,45 lei | 908.679,45 lei |
Cine sunt beneficiarele
Regele Mihai I a murit în decembrie 2017, astfel că sumele aferente terenurilor păstrate încă în acte pe numele său vor putea fi plătite persoanelor care își dovedesc drepturile succesorale. Fostul suveran și Regina Ana au avut cinci fiice: Margareta, actualul Custode al Coroanei, Elena, Irina, Sofia și Maria.
Conținutul testamentului Regelui Mihai nu a fost făcut public.
Cele cinci fiice au fost însă prezentate în mai multe litigii ulterioare drept moștenitoarele directe ale fostului suveran. Exproprierea nu trebuie confundată cu o plată acordată instituției „Casa Regală”: juridic, despăgubirile revin proprietarilor înscriși în acte sau succesorilor acestora.
Irina Walker este a treia fiică a Regelui Mihai. Ea a locuit mult timp în Statele Unite și a devenit cunoscută după condamnarea din 2014, în Oregon, pentru implicarea într-o afacere ilegală cu pariuri și lupte de cocoși. A primit trei ani de libertate supravegheată, iar Regele Mihai i-a retras atunci titlul și locul în linia de succesiune dinastică. Titlul i-a fost redat în 2020 de Margareta, Custodele Coroanei.
De unde provin pădurile
Proprietățile de la Azuga fac parte din fosta moșie Bușteni-Sinaia-Azuga-Predeal, o altă proprietate față de Domeniile Coroanei.
Familia Regală a revendicat după 1990 bunurile considerate proprietăți personale ale Regelui Mihai și ale familiei sale, confiscate de regimul comunist după abdicarea forțată din 30 decembrie 1947.
În cazul terenurilor de pe Valea Prahovei, Comisia Județeană Prahova pentru reconstituirea dreptului de proprietate a emis, la 10 august 2006, Hotărârea nr. 4617. Prin aceasta, Regelui Mihai i-au fost restituite 7.139 de hectare din moșia Bușteni-Sinaia-Azuga-Predeal, alături de Cabana Cerbului, Cabana Valea Grecului, un bazin-păstrăvărie și trei grajduri.
Domeniul Sinaia a devenit proprietatea personală a Regelui Mihai printr-un codicil adăugat de Regele Ferdinand testamentului său, în ianuarie 1926. După 1948, bunurile au fost confiscate de stat, iar procesul de restituire s-a desfășurat după căderea regimului comunist.
