„Odiseea”, cea mai nouă superproducție regizată de Christopher Nolan, a depășit pragul de un miliard de dolari la nivel mondial și a atras peste 437.000 de spectatori în cinematografele din România. Succesul comercial nu l-a impresionat însă pe Sorin Ioniță, care descrie filmul drept plictisitor, infantil și construit din personaje schematice și scene standard de acțiune.
Producția „Odiseea”, adaptarea epopeii atribuite lui Homer, urmărește călătoria de zece ani a regelui Odiseu spre Ithaca, după încheierea Războiului Troian. Matt Damon interpretează rolul principal, iar distribuția îi mai cuprinde pe Tom Holland, Anne Hathaway, Robert Pattinson, Lupita Nyong’o, Zendaya și Charlize Theron. Filmul, cu o durată de aproape trei ore, a avut un buget estimat la 250 de milioane de dolari și a fost prima producție realizată integral cu camere IMAX pe peliculă de 70 mm.
Încasări de un miliard pentru un film care se vrea cult
Lansat în cinematografe la 17 iulie 2026, lungmetrajul a debutat cu încasări mondiale de 264,1 milioane de dolari. În mai puțin de o lună, veniturile au trecut de un miliard de dolari, iar până la jumătatea lunii august ajunseseră la aproximativ 1,13 miliarde de dolari. „Odiseea” a devenit astfel filmul cu cele mai mari încasări din cariera lui Christopher Nolan, fără ajustarea sumelor în funcție de inflație. Reuters, Box Office Mojo
Filmul a avut succes și în România. Datele CineMagia indică peste 437.000 de spectatori și încasări cumulate de aproximativ 15,33 milioane de lei, echivalentul a peste trei milioane de euro. Prin urmare, producția a depășit confortabil pragul de 2,5 milioane de euro în cinematografele românești și se află între filmele cu cele mai mari încasări din 2026. CineMagia
Sorin Ioniță: „Nu mă așteptam să fie atât de prost”
Succesul de public și amploarea tehnică a producției nu l-au convins pe Sorin Ioniță. Într-o cronică publicată după vizionarea filmului, acesta spune că se aștepta la o producție slabă, dar nu la una atât de plictisitoare:
„Am ajuns în fine să văd Odiseea lui Nolan și, deși mă așteptam cumva să fie prost, nu mă așteptam să fie atât de prost. Și plicticos, era să adorm, pe mine nu prea mă deranjează zgomotul în somn.”
Sorin Ioniță este analist de politici publice și comentator politic, președintele organizației Expert Forum. Cunoscut pentru analizele despre administrație, alegeri, corupție și Europa de Est, publică frecvent comentarii despre politică, societate, istorie și cultură.
Filmul e comercial
Critica sa vizează în primul rând modul în care sunt construite personajele, dialogurile și scenele de acțiune. Deși Nolan a avut la dispoziție aproape trei ore pentru dezvoltarea poveștii, Sorin Ioniță consideră că eroii au rămas superficiali, iar confruntările seamănă cu secvențele standard ale filmelor comerciale.
„Nu mă leg acum de detalii care s-au tot puricat, dar în general: personaje subțiri și schematice, deși în 3 ore era tot timpul să fie dezvoltate, dialog infantil, nesfârșite scene de cafteală-standard, pe care le vezi și în reclamele dinaintea filmului.”
Nici interpretarea lui Matt Damon, distribuit în rolul lui Odiseu, nu scapă observațiilor ironice. În același timp, cronicarul reproșează scenariului că a modificat unele dintre episoadele cele mai interesante ale epopeii homerice tocmai pentru a accentua confruntările fizice:
„Matt Damon cu niște ochișori carismatici ca găurile prizei, episoade modificate pe mardeală exact unde sunt mai interesante în epopeea originală (ex. personajul Sinon), ăia trăgeau la vâsle în armură și cu coiful pe cap etc.”
„Carton desenat pentru adolescenți”
Dincolo de aceste exemple, Sorin Ioniță spune că nu a reușit să înțeleagă cărui tip de spectator i se adresează producția. Filmul încearcă să combine spectacolul de acțiune cu referințe culturale și istorice, dar rezultatul este, în opinia sa, lipsit de coerență:
„În general am rămas nedumerit pentru ce fel de public a fost făcut acest film, o șaorma cu de toate și cu maioneza tăiată.”
Ideile care ar fi trebuit să provoace dezbateri între cunoscătorii literaturii și ai istoriei antice ar fi fost introduse artificial într-o producție concepută mai ales pentru adolescenți:
„În general, impresia e de carton desenat pentru adolescenți pe care a lipit stângaci cele 1-2 idei menite să stârnească controversă între comentatorii bookish, ca aia cu «noi suntem oamenii mării, am distrus civilizația bronzului».”
Comparația cu „The Revenant”
Sorin Ioniță compară diferența dintre campania uriașă de promovare și rezultatul artistic al „Odiseei” cu reacțiile stârnite de „The Revenant”. Filmul regizat de Alejandro González Iñárritu a fost promovat inclusiv prin dificultatea filmărilor realizate în natură și în condiții meteorologice extreme:
„Un așa contrast între reclama umflată cu pompa și ridicolul realizării n-am mai văzut de pe vremea lui Revenant, știți, filmul ăla în care DiCaprio se lua la trântă cu ursul, la care se presupunea că trebuia să mă dau pe spate de măiestria tehnicii de filmare realistă, în natură, la minus 10 grade sau așa ceva.”
În cazul producției lui Nolan, discuția despre performanța tehnică s-a concentrat în jurul camerelor IMAX și al construcției sonore. Pentru Ioniță, aceste realizări nu pot compensa însă simplitatea scenelor și a poveștii:
„La fel cum acum ar fi trebuit să observ nu știu ce subtilități în sunet, când am în față scene copilărești de kung-fu.”
Cronica admite totuși că succesul filmului ar putea avea un efect favorabil: apropierea publicului larg de Homer, de cultura europeană și de studiile clasice.
„Dar dacă lumea zice că Nolan atrage lumea către marele canon al culturii europene și studii clasice, să fie primit, n-am nimic împotrivă.”
Armura aheilor, un ultim motiv de ironie
În final, Sorin Ioniță revine asupra autenticității istorice a costumelor. Observația nu este prezentată drept principala problemă a filmului, ci ca un detaliu care completează distanța dintre lumea epocii bronzului și reprezentarea sa cinematografică:
„Și ca să mai bag un pic bățul prin gard, așa arăta în realitate armura aheilor care au distrus Troia. Bronz, neică, nu fer cum e prin tot filmul, mă-nțelegi? Nu că asta ar fi obiecția principală față de film, dar așa, ca notă de culoare.”
